În schimb, adresarea „domnule doctor” e mai rară. Poate și din pricina eforturilor mele de a face cabinetul de psihiatrie un loc cât mai prietenos – la urma urmelor, prejudecăţile și stigma socială îi ostilizează destul a priori. 

Dar eu nu-mi tutuiesc niciodată primul pacientul. Solicitarea vine mereu de la el, și e uneori surprinzătoare, mai ales când e cu douăzeci de ani mai tânăr, de exemplu. Nu e tocmai conform cu regulile politeţii pe care le-am învăţat eu. Dar regulile depind de context: acum mai mulţi ani, când am fost angajat într-o clinică privată, am fost de îndată tutuit nu doar de managerul clinicii, ci și de toţi oamenii din posturi ne-medicale – așa dicta cultura cvasicorporatistă a locului.

În scurtul meu sejur profesional în Franţa, mi s-a explicat că medicii se adresează la persoana a doua singular între ei, ca semn de confraternitate, lucru care, având în vedere tinereţea și lipsa mea de experienţă, mă făcea să mă simt foarte ciudat. Colegi din ţări din nordul Europei, cum e Suedia sau Danemarca, mă asigură că acolo formulele de politeţe obișnuite pentru un francez sau german sunt nepoliticoase, pentru că îl pun în inferioritate pe unul dintre interlocutori. Dar acestea sunt lumi prea exotice pentru un balcanic traumatizat istoric, ca mine.

Și acum, când sunt tutuit d’emblée de un pacient nou, am o strângere de inimă. Mă gândesc dacă nu cumva excesul de familiaritate îmi va afecta relaţia cu pacientul, dacă nu cumva e o formă de desconsiderare, care să mă facă să muncesc mai mult ca să obţin încrederea și respectul omului dinaintea mea. Îmi trece repede, confortul pacientului primează.

Dar nu sunt singurul cu asemenea frământări. Un studiu* recent din SUA, mediu preocupat de „diversitate, echitate și incluziune”, a cercetat peste 90.000 de mesaje dintre peste 1.000 de doctori și pacienţii lor. Subliniez două rezultate relevante: femeile-medic au fost adresate pe numele mic de două ori mai mult comparativ cu bărbaţii-medici. Și cu 40% mai puţine paciente și-au tutuit medicii, faţă de pacienţii de sex masculin. Autorii trag concluzia unui bias discriminatoriu în defavoarea femeilor în cultura medicală, concordant cu cel similar în toate domeniile în care se acordă titluri (învăţământ, cercetare).

Formulele de politeţe, partea formală a relaţiilor dintre noi, sunt mai importante decât par. Și sunt în continuă schimbare. În fond, asta nu înseamnă decât că relaţia noastră cu pacienţii e în continuă schimbare.

Foto: rawpixel.com