Newsflash
OPINII

Nimic nu este întâmplător

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - mar. 31 2023
Nimic nu este întâmplător

Amintirile provocate la începutul lunii martie mi-au arătat, din nou, că nimic nu este întâmplător.

din avion

Acum 22 de ani, am primit un telefon de la un coleg din OMS. Acesta m-a întrebat dacă aș vrea să particip la o competiţie în urma căreia să fie selectată o persoană care să lucreze pentru 12 luni în Afganistan, cu scopul de a crește siguranţa sângelui transfuzat și pentru a organiza un laborator central de sănătate publică (prin microbiologie) în Kabul. Nu am spus nu. Nici nu am reacţionat cu mult entuziasm.

Totuși, „evenimentele” petrecute local într-o perioadă premergătoare de circa doi ani reprezentau un stimul serios pentru a pleca, măcar pentru o vreme. Mă gândeam (din păcate) adesea că sunt persoane pe care aș dori să nu le mai văd, despre care să nu mai aud și cu care să nu mă mai intersectez, dacă este posibil.

Acei doi ani și alţi trei care i-au precedat pot constitui oricând un subiect de roman. Unica problemă este că am senzaţia că sunt tot mai puţini cei care ar dori să citească și să știe. Începând cu cei tineri, de care te apropii extrem de greu, cărora le transmiţi cu mare dificultate un mesaj, cât de simplu, chiar dacă este strict în interesul lor.

După o vreme (mai multe săptămâni) am primit un mesaj prin e-mail și am fost convocat la o conferinţă oficială telefonică, pentru a mă prezenta și, ulterior, la nevoie, a pregăti și transmite un CV. În acel moment chiar nu am înţeles că este un proces de selecţie; ulterior am aflat că în competiţie mai fuseseră angrenate două persoane mult mai apropiate (și ca loc, și ca experienţă) de zona în care ar fi urmat să se desfășoare activitatea. Având în vedere toate acestea, după un număr de ani, analizând tot ce s-a petrecut, aflând toate datele pe care la momentul respectiv nu le-am cunoscut, chiar m-am mirat că eu am fost persoana selectată. Însă... nimic nu este întâmplător.

Conferinţa telefonică a avut loc, am vorbit, au vorbit, ulterior mi-au trimis un e-mail cu unele amănunte și au solicitat să răspund „cât mai curând posibil”. În urma acestor discuţii am convocat o ședinţă de familie. Gândul și dorinţa de a pleca erau reale și serioase. Dacă nu eram căsătorit, aș fi spus „da” fără ezitare și aș fi plecat oriunde ar fi fost posibil, măcar unul-doi ani. Dar era important să știu ce părere are soţia mea și am dorit să fie de faţă și părinţii mei.

Discuţia a fost lungă și în același timp apăsătoare; singurul care a susţinut destul de energic plecarea a fost tata. Dar decizia finală a fost „nu”. În aceeași seară, puţin mâhnit, am trimis un e-mail către biroul regional OMS. Am mulţumit pentru încredere și pentru invitaţie, dar am declinat-o, liniștit că respect dorinţa celor care nu voiau să plec. Fiul nostru avea 12 ani.

După trei săptămâni am primit un mesaj prin e-mail, de parcă nu spusesem „nu”. Nu cred că îl mai pot găsi după atâta vreme, dar cele scrise păreau că sunt scrise cuiva care nu ar fi explicat că nu acceptă această misiune, ci dimpotrivă. Mi se dădeau primele detalii privind pașaportul special (UNLP) și alte demersuri. În următoarea ședinţă de familie, în contextul re-invitaţiei, am ales cu toţii (chiar și cu mâhnire ascunsă; cu siguranţă fără a avea habar ce va urma) să accept.

Mesajul complet în legătură cu subiectul acestui text este: „Nimic nu este întâmplător, totul este Proniator”. Un mesaj care în puţine cuvinte sintetizează „o lume întreagă”. Trăisem și anterior experienţe în acest sens, dar începând cu perioada Afganistan au fost mult mai intense.

Prima a fost chiar în noaptea (dimineaţa, ora 03:00) plecării, în camera de hotel din Cairo, când am realizat cu adevărat că am plecat... și nu se știa cum și dacă mă mai întorc. Atunci m-am rugat să trec cu bine peste tot ce va urma și să ajung înapoi la soţia, fiul și familia mea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, așa a fost.

ETICHETEselectie OMS

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe