Newsflash
REUNIUNI

NeurogastRO și problematicile de actualitate

de Demostene ŞOFRON - apr. 8 2022
NeurogastRO și problematicile de actualitate

Manifestarea de la Cluj-Napoca a urmărit diseminarea informaţiilor în rândul specialiștilor, studenţilor mediciniști și medicilor rezidenţi deopotrivă, precum și educarea pacienţilor și a aparţinătorilor.

Neurogastro

Peste 100 de specialiști din domeniul gastroenterologiei și nu numai și-au dat întâlnire la Cluj-Napoca între 24 și 26 martie. Presimpozion s-a desfășurat un curs care a vizat aspecte legate de patogeneza simptomelor digestive funcţionale din dispepsia funcţională și din intestinul iritabil.

De interes au fost și subiectele legate de explorările care stau la baza investigării suferinţelor de motilitate și a celor funcţionale, cum sunt pH-metria și manometria de înaltă rezoluţie a esofagului, manometria anorectală, testele respiratorii pentru H2, metan și cu C13, explorări practicate în puţine centre medicale din ţară. Clujul are o experienţă bogată în acest domeniu, la Clinica Medicală II fiind organizate în 2018 și 2019 cursuri hands-on europene în materie de explorări funcţionale.

Masa rotundă dedicată Pediatriei a fost moderată de conf. dr. Dorin Farcău (UMF „Iuliu Haţieganu”), abordările vizând tulburările în motilitatea tractului digestiv, proceduri noi de diagnostic și tratament în acalazia pediatrică.

Sesiunile de actualităţi au avut în centrul atenţiei noi metode diag­nostice în ceea ce privește motilitatea intestinală, fibromialgia și intestinul iritabil, reglarea neuroendocrină a metabolismului, probioticele, relaţia dintre ficatul gras și microbiota intestinală, abordate de speakeri români și străini.

Subiecte multiple

Partea a doua a primei zilei i-a avut în centrul atenţiei pe corifeii neurogastroenterologiei europene: alimentele și intestinul iritabil (Magnus Simrén, Göteborg, Suedia), popularea bacteriană intestinală (Javier Santos, Barcelona, Spania), permeabilitatea intestinală (Piero Portincasa, Bari, Ialia), constipaţia indusă de opioide (Adam Farmer, Londra, Marea Britanie), durerea parietală abdominală (Ahmed Albusoda și Qasim Aziz, Londra), reflectarea neurală a durerii viscerale (Lukas Van Oudenhoude, Leuven, Belgia).

Nu în ultimul rând, au fost abordate rolul microbiotei în patologia neurologică și mentală a adultului, disfuncţiile sfincterului Oddi, ultrasonografia în tulburările funcţionale, sindromul de intestin iritabil post COVID-19, gene și genetică în boala celiacă. Ţin să mă opresc și asupra lucrării prof. dr. Ami Serber (Tel Aviv, Israel), cu date de ultimă oră privind realităţi epidemiologice ale tulburărilor funcţionale digestive, inclusiv din România.

Se anunţă deja teme la fel de interesante pentru următorul eveniment de profil, Congresul European, care va avea loc în cursul lunii septembrie la București.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe