Newsflash
OPINII

Necesităţi şi confuzii

de Prof. dr. Gavril CORNUŢIU - sept. 4 2012
Necesităţi şi confuzii
   A face confuzie între genuri şi specii înseamnă a pierde capacitatea de a controla cognitiv lucrurile. Această confuzie anulează demarcaţia dintre general şi specific. Orice lucru poartă în sine calităţile generalului genului căruia îi aparţine, dar şi calităţile specifice, cele ale speciei căreia îi aparţine, altfel nu ar mai fi de sine stătător ca specie. Abia mai departe se situează, dar la fel de distinct, calităţile unicităţii sale ca membru al speciei. Toate aceste aserţiuni nu sunt simple generalităţi ori pedanterii teoretice. Ele sunt extrem de importante pentru medicină. Procedând invers, orice medic ştie că fiecare bolnav este unic, deşi boala poate să fie aceeaşi, cunoaşte clasicul „Noi tratăm bolnavi, nu boli“. Este nivelul unicităţii. Nivelul speciei este nivelul bolii. Toţi cei care au o boală, pe lângă specificitatea unicităţii lor au şi o serie de caracteristici comune, care se constituie în specia de boală, care îi face diferiţi pe membrii speciei de membrii altor specii. Generalitatea maximă aparţine genului, acela de om bolnav, care presupune o serie de trăsături care îl deosebesc de omul sănătos. Consecinţele acestor delimitări teoretice sunt deosebit de importante din punct de vedere practic. Adică între grupele de boli există o asemenea diferenţă în necesitatea de abordare, încât a le neglija şi a le aborda în comun, nu doar în generalitatea genului, ci şi a speciei, înseamnă a rata asistenţa sanitară. Astfel, nu poţi să abordezi o urgenţă vitală ca pe o oarecare boală cronică, pe care o poţi programa din raţiuni administrative. Nu poţi să îl obligi la tot felul de demersuri administrative „voluntare“ şi coplăţi pe un bolnav cu tuberculoză sau pe un pacient cu HIV, care sunt şi potenţiale ameninţări pentru sănătatea publică. Publicul trebuie apărat prin cele mai eficiente mijloace. La fel, bolnavii fără discernământ, fie ei psihotici ori demenţi. A le pretinde, în episoadele floride, hârtii şi coplăţi, înseamnă a-i lipsi de dreptul fundamental al oricărei fiinţe umane la sănătate, înseamnă a-i pierde. Dată fiind, în aceste cazuri, lipsa conştiinţei bolii, negarea ei şi, în consecinţă, deseori, refuzul activ al tratamentului, te bucuri dacă poţi să îi internezi şi să îi tratezi. Le asiguri dreptul la sănătate, salvezi familiile acestora nu doar de disconfort, de suferinţă, dar uneori le salvezi sănătatea, în cazuri speciale chiar viaţa. Şi nu doar familiilor sau vecinilor.
   Condiţiile de internare a bolnavilor fără discernământ sau cu discernământ redus nu pot fi, decât din eroare sau rea intenţie, aceleaşi cu ale celorlalţi bolnavi. Sunt oameni pe care aceste crunte suferinţe îi împing la periferia societăţii, ajungând – aproape ca regulă – dependenţi de alţii. A le cere acestor bolnavi coplată înseamnă, pentru imensa lor majoritate, a le refuza dreptul la sănătate, a-i condamna. Durata de obţinere a efectului terapeutic, latenţa terapeutică se întinde la patru-şase săptămâni, uneori la două, trei, până la şase luni. A le oferi o perioadă limitată, fixă de spitalizare, ca altor bolnavi, înseamnă a batjocori ideea de tratament. Acest tratament este complex: biologic, psihoterapeutic, de reformare a reflexelor sociale şi profesionale (acolo unde se mai poate) etc. În acest caz, ideea de „pachet social minim“ nu poate fi gândită identic ca la ceilalţi bolnavi. Sunt boli psihice care evoluează episodic, dar şi progresiv stadial. Fiecare stadiu are nevoie de un alt modul organizatoric de asistenţă medicală. Deoarece unul şi acelaşi bolnav poate trece prin toate stadiile, este necesar ca între secţiile de acuţi, cele cu sejur prelungit, secţiile de cronici, centrele de sănătate mintală, chiar şi spitalele de psihiatrie judiciară să existe o colaborare fluentă într-o reţea de tip sistemic. Atomizarea care s-a produs în ultimii ani a pulverizat toate aceste necesităţi. Ideea care se degajă este că, pentru binele bolnavilor psihici (12% din populaţie, din care 5–6% fără discernământ sau cu discernământ parţial), ar fi necesară o reţea de sine stătătoare, paralelă reţelei sanitare generale. Patologia specifică, dincolo de generalitatea statutului de „oameni bolnavi“, trebuie să beneficieze şi de reglementări specifice, altfel nu este posibilă performanţa medicală. Cine îi vede pe schizofreni, pe alţi psihotici ori pe demenţi asiguraţi la o casă privată de asigurări, acela este în afara realităţii.
   În fond, noua lege a sănătăţii are rostul de a face medicina românească performantă, ţinând cont de stadiul actual al cunoaşterii lucrurilor, sau de a mai face încă un experiment la nivel naţional, sacrificând bolnavii?
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe