Newsflash

Dezbrăcătorul de serviciu

de Dr. Virgil RĂZEŞU - oct. 17 2014
Dezbrăcătorul de serviciu
   Am trăit, cu nepereche acuitate, învolburarea de duminica trecută, uluit de monologul de 22 de minute al unui personaj aflat în postura de om care-şi stăpânea cu greu lacrimile, hăituit, disperat, îngrozit, parcă aflat sub spectrul morţii iminente şi imanente. Oricât m-am ostenit, n-am putut desluşi nici jocul unui Hamlet de mare clasă şi nici sinceritatea confesiunii unei poveri poposite, prin cine ştie ce mecanisme, pe sufletul şi viaţa celui aflat în miezul faptelor.
   Mi-am amintit totuşi că, atunci când s-a făcut ceva vorbire despre puzderia de colonei şi generali din tagma jurnaliştilor (probabil şi din altele), cu prea mare largheţe potopiţi cu asemenea grade, pentru merite neştiute (de prostime, bineînţeles), jurnalistul de prim rang a sărit ca ars, de sub acoperământul sub care se afla, gata să ţâşnească la cine ştie ce grumaji bănuiţi de mistificări şi împroşcare cu adevăr. Şi acum? Să fi apărut vreo Ebola a acoperămintelor? Sau alte molime care le fac prea grele de purtat? Vom mai asista, oare, la alte despuieri şi bombe aidoma, odată ce primul pas a fost făcut? Unde se află punţile şubrezite, drumurile deconspirate, încheieturile eşuate, gata să năruiască nişte edificii solid construite? (...)
   Ca om de rând şi fără prea multă ştiinţă în acoperiri şi dezbrăcări, n-am cum să cuprind tâlcul întregii istorii cu iz de kamikaze şi nu fac decât să-mi spun că, probabil, vorba înţeleaptă, de la moşi-strămoşi lăsată „unde dai şi unde crapă“ nu şi-a pierdut din valabilitate. Altfel, cum să accept că R.T. (nu cred că e singurul care n-a făcut nicio zi de armată), deşi nu era vizat în mod direct, îşi încredinţa soarta, viaţa şi viitorul lui Dumnezeu după ce deschisese o cutie a Pandorei, multă vreme bine ferecată. După ce, ani şi ani de-a rândul producătorul unei emisiuni TV urmărite cu interes, ne-a creat iluzia profesionistului onest, care-şi face meseria cu sinceritate, cu dragostea luptătorului pentru dreptate şi împotriva oricărei strâmbătăţi, cu aura intelectualului de rasă, care n-a vorbit niciodată în dodii, ci numai pe bază de probe obţinute cu caznă şi sudoarea frunţii, conform unor documente din cele care nu răsar pe mirişte, după trecerea combinei, convingându-ne de integritatea indubitabilă şi dătătoare de lecţii şi morală, demne de urmat, a detonat bomba de sezon care inaugurează campania electorală a celor 14 prezidenţiabili doritori să ne fericească.
   Mai departe, nu vă faceţi probleme. Fumigene, presiuni, regrete, şantaj, pion sacrificat pentru victoria unui nebun, cacealma, avertismente ori SOS-uri, vorbe spuse la necaz, trădare, descătuşare, conştiinţă, remuşcări, rătăcire şi câte şi mai câte alte asemenea ingrediente, mai nobile ori mai coclite, vor fi vehiculate încă o vreme, dar totul va eşua în conul de umbră/coada de peşte cu care ne-am obişnuit, cu evocarea străvezie a secretelor. În fapt, cu ascunderea adevărului. Una în plus, ce mai contează? (...)
   Dureros pentru omul de rând este că nu mai poate sta liniştit şi cade, din nou, sub spaimele informatorilor şi duplicitarilor de altădată, mult mai şcoliţi şi mai eficienţi. Cum să mai fii liniştit când eşti nevoit să te întrebi dacă nu cumva îţi freci coatele cu nişte acoperiţi plătiţi cu bani peşin şi nu puţini (în vreme ce atâta amar de lume nu-şi poate asigura pâinea de fiecare zi) care, oricum ai suci lucrurile, acţionează undeva în subsol, în umbră, că cel de lângă tine te poate atrage în cine ştie ce cursă din care să nu mai ieşi ori să devii, fără voia ta, ţinta unor păguboase răfuieli. (...)

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe