Femeile
deţin majoritatea numerică în sistemul sanitar românesc, transformând medicina în
cea mai feminizată profesie din România. Ele reprezintă aproximativ 80% din
personalul dispensarelor medicale, al cabinetelor de medicină de familie, dar şi
al cabinetelor de medicină generală, susţine raportul „Segregarea de gen în
sectorul medical românesc“ (Asociaţia „Centrul Român de Iniţiative“, 2011). Deşi
femeile domină specialităţi precum medicină generală, obstetrică-ginecologie,
pediatrie, anestezie şi terapie intensivă, majoritatea funcţiilor de conducere
sunt ocupate de bărbaţi. În ultimul secol, Ministerul Sănătăţii a fost condus
doar în două rânduri de femei: Florica Bagdasar în anii ’40 şi, mai recent,
Daniela Bartoş. Raportul menţionat atribuie lipsa femeilor în funcţii de
conducere constrângerilor instituţionale.
În
prezent există însă societăţi profesionale sau spitale importante conduse de
femei. 12 din cele 42 de colegii medicale judeţene au în fruntea lor o doamnă.
Reprezentantul medicilor dentişti din România este de asemenea o doamnă:
profesorul universitar dr. Ecaterina Ionescu.
Aţi observat şi
dvs. că foarte puţine femei ajung să ocupe funcţii de conducere în sistemul
sanitar, deşi din punct de vedere numeric ele predomină. Cum vă explicaţi
această stare de fapt?
Ecaterina Ionescu: Într-adevăr, în domeniul
medical sunt mai multe femei decât bărbaţi şi poate că ar trebui să se vadă
această reprezentativitate şi la nivelul funcţiilor de conducere. Personal,
pornind de la aspectul general, cred că este şi vina femeilor pentru că nu se
implică mai mult şi pentru că au o atitudine resemnată. Din punctul meu de
vedere, nu avem voie să criticăm dacă nu suntem implicaţi. Eu sunt o feministă şi
sunt într-atât de feministă încât cred că femeile îşi merită soarta. Şi nu e o
soartă atât de bună, pentru că nu sunt în stare să-şi ducă destinul în mâinile
lor şi pentru că fac greşeli impardonabile. Ele greşesc în primul rând pentru că
se lasă manipulate, pentru că se critică între ele. La femei nu există acea
unitate pe care o regăsim la bărbaţi, femeile întotdeauna au ceva de criticat.
Dar dumneavoastră
aţi reuşit să vă impuneţi. Sunteţi prima femeie care a ajuns în funcţia de preşedinte
al Colegiului Medicilor Dentişti din România. Aţi muncit mult pentru a obţine
această realizare?
Ecaterina Ionescu: Nu ştiu dacă este neapărat
un succes faptul că sunt prima femeie care a ajuns preşedinta CMDR. Colegiul nu
are o istorie în spate, el există din anul 2006, deci suntem la al patrulea
moment al alegerilor. Eu nu am muncit pentru această funcţie. Eu am muncit
pentru profesia mea şi pentru mine, ca om. Am venit în această funcţie tocmai
pentru că mi s-a părut, la un moment dat, în 2011, că nu se ştie despre noi
foarte mult, iar ceea ce se ştie nu concordă realităţii. Cu alte cuvinte, am
venit să apăr demnitatea profesiei cu care mă identific, pe care o iubesc şi să-i
reprezint pe colegii mei aşa cum trebuie să fie reprezentaţi în profesie şi în
breaslă.
„Dreptatea
este de partea noastră“
La aproape doi
ani de la numirea în această funcţie a apărut primul moment de cumpănă: tăierea
fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică. Cu această ocazie aţi decis
să ieşiţi, pentru prima oară, în public ca reprezentantul medicilor dentişti şi
să vorbiţi în numele lor în faţa întregii ţări. De ce până acum aţi preferat să
staţi mai degrabă în umbră?
Ecaterina
Ionescu: Sunt multe de făcut la nivelul colegiului din toate punctele de vedere
– legislativ, organizatoric şi administrativ. Sunt de principiu că fiecare
trebuie să-şi facă treaba la locul de muncă. Nu agreez deloc ideea că educaţia,
justiţia sau politica se fac la televizor, şi nu în instituţiile abilitate. Din
acest punct de vedere am considerat că este mai bine să ne vedem de treabă şi să
facem ceea ce este de făcut decât să apar la televizor ca să se ştie despre
mine că la momentul acesta conduc CMDR. Funcţiile sunt vremelnice şi nu ar
trebui să ne schimbe, ci dimpotrivă, ele ar trebui să ne încarce cu
responsabilităţi. Pe mine personal, funcţia aceasta m-a încărcat extraordinar
de mult. De la o zi la alta, pe măsură ce văd că spre mine şi către mine vin
din ce în ce mai mulţi colegi şi realizează că drumul Colegiului îl putem
construi împreună, mă simt şi mai responsabilă, dar şi mai motivată. Consider că
am obligaţia morală de a nu dezamăgi, nici pe mine şi nici pe cei care m-au ales.
Modul în care se va rezolva acest conflict
cu Ministerul Sănătăţii vă va urca sau vă va coborî în ochii colegilor. Simţiţi
această presiune?
Ecaterina
Ionescu: Nu mi-am pus niciodată problema că dacă fac asta mă ridic şi dacă nu
fac asta mă cobor în ochii colegilor. Eu mă lupt acum pentru o cauză dreaptă şi
nu o fac doar pentru mine. Recunosc că există o presiune justificată din partea
colegilor noştri care doresc ca prin noi să se facă auzite părerile şi durerile
lor şi să li se facă dreptate. Eu consider că dreptatea este de partea noastră şi
cred în cauza noastră, la fel ca şi ei. La rândul lor, ei ştiu la fel de bine că
nu depinde numai de mine şi nici de actuala conducere. Însă, din tot sufletul
sper să se înţeleagă că nu este normal, din punctul de vedere al atitudinii
Ministerului, să se privească astfel problema noastră, cu atât mai mult cu cât
patologia stomatologică nu numai că este evidentă, ea ne situează pe ultimele
locuri în Europa.
„Voi candida şi în
2015“
Consideraţi că în aceşti doi ani aţi reuşit
să faceţi lucrurile să se mişte într-o direcţie favorabilă?
Ecaterina
Ionescu: Colaborarea cu membrii Biroului executiv este foarte bună, chiar simt
că fac parte dintr-o echipă. Lucrăm cu plăcere, ne completăm unul pe altul, fiecare
îşi are direcţiile lui de acţiune, însă nu mergem disparat. Avem o strategie şi
o direcţie foarte clară pe care o urmăm. La nivelul Consiliului Naţional, unde
sunt reprezentate toate judeţele, se lucrează la fel de bine. Aş putea spune că
lucrurile merg din ce în ce mai bine. Este greu să schimbi mentalităţi. Cu
toate acestea, văd că din ce în ce mai mulţi realizează că doar împreună putem
face ceva, şi asta înseamnă enorm. Până nu demult, doar o mână de oameni luau
deciziile, iar acum Colegiul suntem toţi.
Vă amintiţi momentul în care v-aţi decis să
candidaţi? Spuneţi că aţi vrut să luptaţi pentru demnitatea medicilor dentişti, dar care a
fost catalizatorul deciziei de a candida?
Ecaterina
Ionescu: În sinea mea, poate că sunt o idealistă. Acesta chiar a fost crezul
meu la momentul respectiv. Pe de altă parte, cred că decizia a fost influenţată
şi de faptul că atunci candidau doar bărbaţii. Cred că am vrut să-mi demostrez
mie dacă sunt un om care merită atenţia celorlaţi, dacă sunt apreciată şi
cunoscută în direcţia în care credeam că sunt.
A existat şi puţină ambiţie?
Ecaterina Ionescu: Putem vorbi şi de ambiţie.
Eu nu sunt un om lipsit de ambiţie, dar la momentul acela nu am vrut să-mi măsor
ambiţia, ci mai mult să-mi evaluez potenţialul şi să am percepţia celorlaţi în
ceea ce mă priveşte. Eu nu am fost împinsă de la spate sau, pot să spun, nu în
totalitate. Datorez această hotărâre a mea şi doamnei profesor Viorica
Milicescu, o personalitate în lumea stomatologiei, care mi-a spus: „Ai puterea şi
potenţialul să schimbi ceva“. Dumneaei a văzut în mine pe cineva care poate să
urnească lucrurile din loc şi poate asta m-a şi convins. Am un respect deosebit
pentru dumneaei şi, atunci când cineva îţi acordă încrederea, mie mi se pare că
nu ai dreptul să nu te ridici la nivelul aşteptărilor sale.
Aţi stat şi aţi cântărit mult timp lucrurile
până să luaţi decizia finală?
Ecaterina Ionescu: Să ştiţi că nu m-am gândit
prea mult. Sunt un om care hotărăşte lucrurile destul de repede, fiindcă merg
pe principiul că, dacă gândesc de zece ori şi greşesc, de ce am gândit? Aşa că
gândesc o dată, dar sănătos, pun pe o coală de hârtie avantajele şi
dezavantajele şi iau decizia. Acest lucru îl spun şi studenţilor: „Niciodată în
viaţă nu vei putea să ai totul, şi atunci trebuie să te gândeşti prioritar la
nişte lucruri, la ce poţi să renunţi, la ce poţi să accepţi fără să-ţi atingi
demnitatea şi principiile de viaţă, iar din acel moment ai libertate de acţiune“.
Astfel, am stat şi am spus: vreau să fiu preşedinte al CMDR. Trebuie să vă mărturisesc
că nici nu mi-am pus problema că nu voi fi aleasă. Nu m-am gândit la asta.
Foarte târziu, în apropierea alegerilor m-a întrebat cineva: „Bun, şi dacă o să
pierzi, ce faci?“ I-am răspuns: „Ce să fac, că doar nu cad din copac? Tot eu rămân,
mă voi implica într-o altă activitate şi nu este niciun fel de problemă, viaţa
merge înainte“. Încă o dată vă spun că eu nu trăiesc pentru funcţii.
Credeţi că bărbaţii care înainte erau în
fruntea Colegiului au acceptat uşor faptul că acum sunt conduşi de o femeie?
Ecaterina Ionescu: Poate în sinea lor au
fost neîmpăcaţi, dar eu una nu am simţit acest lucru. Cred că nici nu am vrut să
simt şi nu cred că am de ce să-mi pierd timpul cu asta. În plus, nu sunt genul
de om care să fie interesat de zvonuri sau vorbe spuse pe la spate. Sunt foarte
directă, tranşantă. Am şi implementat această modalitate de lucru, am insistat
că tot ce avem de spus, cu argumente pro sau contra, să fie împărtăşit tuturor.
Să stăm să analizăm situaţia, nu să discutăm prin telefon sau în bisericuţe.
Aceasta nu e o modalitate normală şi eficientă de lucru, pentru că în acest caz
este informat doar un grup restrâns de oameni, şi poate nu acesta ar fi răul
cel mai mare, ci faptul că informaţia este transmisă ulterior distorsionat. Îmi
pare bine că am reuşit să conştientizăm că noi, la nivelul organelor de
conducere, fără reprezentativitatea şi consultarea colegiilor judeţene, nu
putem să ne asumăm nimic în numele lor, şi la rândul lor, nici ei nu pot să
vorbească fiecare pe limba lui. Noi trebuie să
fim uniţi, indiferent de forma de organizare şi de manifestare a profesiei.
Veţi mai candida şi în 2015?
Ecaterina Ionescu: Da, voi mai candida. O
spun de pe acum pentru că sunt de părere că ceea ce clădeşti în prima parte, eşti
obligat să definitivezi în a doua parte. Eu personal, am evaluat, din afară,
munca mea în raport cu nevoile Colegiului. Am estimat că în două-trei luni mă lămuresc
despre cum stau lucrurile, în alte trei-patru luni schimb asta, schimb asta,
schimb asta. Dar lucrurile nu stau chiar aşa. Când lucrezi cu oamenii şi încerci
să construieşti, dar nu în stil dictatorial, ci explicând de ce e bine aşa şi
nu altfel, îţi ia mai mult timp. În plus, merg pe modelul american, nu pe cel
românesc. Iar modelul american spune că: în primul mandat, preşedintele trebuie
să arate ce face, să-şi arate direcţiile, ca să poată fi lăsat fără niciun fel
de restricţii să şi le ducă la bun sfârşit în cel de-al doilea mandat.
„Sunt
pentru promovarea tinerilor, dar nu cu orice preţ“
Referindu-vă la experienţa dvs., consideraţi
că este greu pentru o femeie să răzbată şi să se impună în lumea stomatologiei?
Ecaterina Ionescu: Nu, nu cred că este greu.
Cred că handicapul sau greutatea ni le autoinducem. Se vede din ce în ce mai
mult, chiar şi în societatea noastră, că acolo unde sunt femei la conducere
lucrurile nu merg deloc mai prost în comparaţie cu situaţiile în care ar fi
conduse de bărbaţi. Am senzaţia că uneori se invocă drept pretext viaţa de
familie sau alte considerente, care determină femeia să aleagă să rămână pe
locul doi sau pe locul 10 sau chiar mai în spate. După părerea mea, ţine de
fiecare şi ţine de ce-şi doreşte fiecare de la viaţă, de ce-şi doreşte în
raport cu propria persoană.
Se spune că o femeie trebuie să muncească
mai mult decât un bărbat pentru a se afirma. Sunteţi de acord?
Ecaterina Ionescu: Din nou, nu mi se pare că
ar fi vreo diferenţă. Dacă cineva vrea să se afirme, indiferent că este bărbat
sau femeie, trebuie să o facă.
Dar
există şi cazuri în care meritele unei femei care a ajuns într-o funcţie de
conducere sunt reduse doar la aspectul fizic.
Ecaterina Ionescu: La asta nu m-am gândit
niciodată. Cel puţin, pe mine nici nu mă priveşte pentru că nu fac parte din
categoria frumoaselor. Sunt conştientă şi de capacităţile mele, şi de limitele
mele, şi de potenţialul meu. Acest fapt cred că este un lucru care m-a salvat,
fiindcă niciodată nu m-am schimbat atunci când am avut o funcţie, nu mi-am
uitat niciodată rădăcinile. Sunt un om de la ţară, respect principiile învăţate
de mică. Nu mai am părinţii care să vadă că ţin minte tot ce m-au învăţat, dar
am convingerea că de acolo de unde sunt, ei văd asta. Nu sunt genul care să
creadă că se poate obţine ceva prin alte mijloace mai mult decât prin muncă.
Şi
chiar dacă reuşesc, nu se pot bucura prea mult timp de falsele merite…
Ecaterina
Ionescu: Singurul lucru care te mulţumeşte pe deplin este cel pentru care trudeşti.
Aşa mi-am educat şi copilul, la fel le spun şi studenţilor: „Nu vă bucuraţi
prea mult de ceea ce primiţi uşor“. Dacă nu ştii cât de greu este să ajungi la
un anumit nivel, ai impresia că eşti chiar geniu dacă ai reuşit să ajungi
acolo. Apropo de acest lucru, eu sunt pentru promovarea tinerilor, dar nu cu orice
preţ, pentru că dându-le mult prea devreme senzaţia că sunt valoroşi şi neavând
posibilitatea să se autoevalueze, ajung să creadă că pot face faţă provocărilor.
Ei bine, atunci când sunt puşi în faţa faptului împlinit, fie nu sunt în stare
să facă nimic, fie ceea ce fac este departe de ceea ce ar trebui să facă. Însă
nu putem nici fără tineri, pentru că entuziasmul lor te obligă să nu rămâi în
urmă. Dar entuziasmul trebuie să fie dublat şi de o experienţă. Cu alte
cuvinte, tinerii trebuie să accepte că pe unde trec ei acum, înaintea lor au
trecut alţii, dar nici noi, cei cu mai multă experienţă, nu trebuie să uităm
cum a fost atunci când eram noi tineri şi când ne erau îngrădite unele
drepturi, când ne erau limitate posibilităţile.
Din funcţia pe care o ocupaţi acum, aveţi
posibilitatea de a slăbi aceste limite şi de a deschide noi posibilităţi pentru
tineri?
Ecaterina
Ionescu: Colegiul nu poate să facă asta singur. Colegiul le apără interesele şi
demnitatea profesiei. Ar trebui să avem şi susţinerea autorităţilor. Degeaba
spun eu că s-a investit pentru pregătirea unui absolvent, degeaba spun că este
păcat să nu le deschidem porţile şi să nu-i ajutăm să lucreze, degeaba spun eu
că sunt zone de sute de kilometri fără stomatologi… Pot eu să-l conving pe un
absolvent să se ducă să lucreze în orice condiţii, te miri unde? Nu mai suntem
pe vremea muncilor patriotice, suntem la un alt standard de viaţă la care
trebuie să ne raportăm. Sigur nu vor fi aceleaşi condiţii în rural ca şi în
urban, dar este nevoie de condiţii decente.
Este mai greu acum pentru un tânăr absolvent
să-şi deschidă cabinet, decât era atunci când aţi absolvit dvs. facultatea?
Ecaterina
Ionescu: Când am absolvit aveam repartiţie guvernamentală şi oraşele erau închise.
Ne duceam fiecare la ţară şi ne făceam stagiatura, iar după aceea, prin
concurs, reuşeam sau nu să obţinem un loc în oraş. Revenind astăzi, nu este
deloc uşor să-ţi deschizi un cabinet. Investiţia pe care o face un medic
stomatolog pentru cabinetul său este o investiţie extrem de costisitoare, pe
care uneori nici nu ajunge să şi-o recupereze, pentru că aparatura trebuie
permanent reînnoită. De multe ori am stat şi m-am gândit de ce oare există
mitul acesta cum că stomatologii au bani. Ei bine, doar câţiva stomatologi au
mai mulţi bani decât restul. Sunt oameni care trudesc mult în profesie, care
investesc mult pentru a ţine pasul cu tehnologia şi cu dotările corespunzătoare,
pentru a asigura servicii de asistenţă stomatologică de calitate.
„Am
realizat mai mult decât mi-am propus“
Pe lângă funcţia de preşedinte al CMDR,
sunteţi şi prorector la UMF „Carol Davila“. Cum aţi caracteriza evoluţia
carierei dvs. atât din punct de vedere clinic, cât şi administrativ?
Ecaterina Ionescu: Întotdeauna mi s-a părut
firesc să nu sar anumite trepte ale evoluţiei mele profesionale. Am parcurs
fiecare etapă corespunzător, m-am străduit să ţin pasul cu tot ce înseamnă
mersul tehnologic al profesiei, m-am străduit să nu rămân la un anumit nivel.
Le spun şi studenţilor că foarte uşor şi cel mai simplu este să te automulţumeşti.
Dar nu este corect, pentru că viaţa merge înainte, iar dacă nu ţii pasul cu ea,
nu numai că nu ai rezultate, dar nu te poţi aştepta nici să obţii o calitate
foarte bună din proiectele pe care le dezvolţi. Din punct de vedere al asumării
responsabilităţii mele de prorector, aceasta venind după funcţia de preşedinte
al CMDR, trebuie să vă spun că, atunci când dl rector Ioanel Sinescu mi-a
propus să mă ocup de prorectoratul didactic, care este un prorectorat dificil,
m-am gândit foarte mult. Sigur că m-a onorat propunerea, fără doar şi poate, însă
în momentul în care spun „Da“, o spun asumându-mi munca şi responsabilitatea.
Nu-mi este uşor. Dacă e să fiu foarte cinstită cu mine, şi implicit cu dvs.,
partea care suferă cel mai mult la momentul acesta, şi sufăr şi eu din această
cauză, este cea a asistenţei stomatologice, pe care am redus-o. Nu ştiu câţi
fac ce am făcut eu: mi-am suspendat activitatea în cadrul cabinetului pe care
l-am deschis, şi aşa destul de târziu, şi mi-am păstrat activitatea medicală la
facultate, fiindcă acolo am alte obligaţii şi faţă de pacienţi, şi faţă de
studenţi, şi faţă de rezidenţi. Ea, activitatea medicală, suferă, pentru că
trebuie să îmi drămuiesc timpul în alte secvenţe, deci nu mai am continuitatea
de altă dată. Cu toate acestea, nu am renunţat şi nu voi renunţa niciodată la
profesie. Sper ca de anul acesta să fac cumva şi să echilibrez balanţa, mai
ales că lucrurile capătă o turnură într-o direcţie normală, şi la nivel de
colegiu, şi la nivel de universitate, pentru că m-am familiarizat cu multe şi ştiu
ce am de făcut.
Coordonaţi în acest moment vreun proiect de
cercetare sau aţi luat o pauză şi în acest domeniu?
Ecaterina Ionescu: Eu nu am luat pauză în
nimic din ceea ce înseamnă viaţa mea profesională. V-am spus că singurul lucru
pe care l-am suspendat este activitatea de la cabinetul meu privat. Mi-am
transferat pacienţii de la cabinet către facultate pentru că nu pot să-mi
abandonez pacienţii. Din punctul de vedere al activităţii didactice, aceasta înseamnă
nu numai activitatea directă cu studenţii, care îmi place enorm, înseamnă, cum
bine spuneaţi, şi activitate de cercetare. Sunt responsabilă, din partea
universităţii, a unui proiect de cercetare care are ca obiectiv sănătatea şi
securitatea în muncă pentru personalul medical din sistemul de sănătate din România,
un proiect POSDRU, care se va termina la sfârşitul acestui an. Mai am în vedere
şi alte proiecte şi încerc să aplic cu întreg colectivul, fiindcă, pe de o
parte, activitatea de cercetare este un element de asigurare a calităţii în învăţământul
superior, iar pe de altă parte, aduce şi un plus de finanţare pentru instituţiile
bugetate.
A existat vreun eşec în cariera dvs. sau
vreun moment în care nu aţi fost mulţumită de rezultatele obţinute?
Ecaterina Ionescu: Categoric nu. Exclus. Eu
cred că în viaţă am realizat cam tot ce mi-am propus. Ba mai mult decât mi-am
propus. Nu mi-am propus să fiu vreodată preşedinta Colegiului şi iată că sunt.
Nu m-am gândit vreodată că vreun reprezentant al medicinii dentare va ajunge să
fie prorector într-o universitate, unde aceste funcţii erau ocupate, din
punctul meu de vedere oarecum justificat, doar de cei de la Facultatea de
Medicină. A mai fost dl prof. Pătru Firu, înainte de Revoluţie, dar de prin
anii ’70–’80 nu a mai fost prorector niciun reprezentant al medicinii dentare.
Din acest punct de vedere, s-ar putea spune că sunt o deschizătoare de drumuri
pe linie feminină.
„Nu cred în
egalitatea între sexe“
Nu pot să nu vă întreb cum mai reuşiţi să vă
faceţi timp şi pentru viaţa de familie?
Ecaterina Ionescu: Nu cred în egalitatea între
sexe, cum nu cred în faptul că toţi ar trebui să fim la fel. Suntem până la urmă
unici în felul nostru. Nu cred în egalitatea de sexe pentru că ea nu există
nici din punct de vedere biologic, nu mai spunem că nu se vede în realitatea de
zi cu zi. În ceea ce priveşte viaţa de familie, un om poate să facă şi pentru
familie foarte mult dacă îşi impune lucrul acesta. Dacă în permanenţă ne vom
lamenta că nu avem timp, vom avea şi mai puţin, dar, dacă vom ajunge să ne dăm
seama că timpul petrecut lamentându-ne l-am fi putut fructifica altfel şi ne va
părea rău că l-am risipit, va fi în avantajul nostru. Eu nu mi-am neglijat
familia, pentru mine familia este sfântă. M-am ocupat de creşterea copilului
meu, chiar dacă înainte de Revoluţie condiţiile erau foarte grele. Acesta este
motivul pentru care nu mi-am deschis cabinet imediat după Revoluţie. Am ales între
bani şi educaţia corespunzătoare a copilului, am ales a culege roade frumoase
mai târziu. Am ştiut să-mi prioritizez alegerile.
Deci a meritat sacrificiul?
Ecaterina Ionescu: Absolut. Aş face la fel şi
acum. Am stat foarte mult cu Cristina, fără să-mi neglijez serviciul. Când n-am
avut încotro, am luat-o pe Cristina cu mine la serviciu. Am făcut foarte multe
lucruri împreună pentru profesie. A ştiut de mică foarte multe lucruri despre
profesia mea.
Este medic stomatolog?
Ecaterina Ionescu: Nu, ea a ales altceva,
iar eu nu am încercat să-i impun nimic, la fel cum nici mie nu mi-au impus părinţii.
Fiecare îşi analizează pasiunile în cunoştinţă de cauză şi vede cam spre ce
direcţie se îndreaptă. Cristina a luat jumătate din latura mea profesională,
pentru că a ales să fie şi ea cadru didactic.
„Când sunt într-o situaţie de cumpănă şi nu ştiu în ce
direcţie să o iau, îmi aduc aminte de o vorbă a tatălui meu“
Sunteţi o femeie puternică şi împlinită,
care a reuşit să obţină tot ce şi-a propus. A trebuit să faceţi şi multe
sacrificii?
Ecaterina Ionescu: Nu am făcut mari
sacrificii în viaţă. Am avut timp şi de concedii, am avut timp şi de viaţa
personală, mi-am permis să merg şi la teatru, pot să mă duc şi la operă, am
posibilitatea să citesc, nu mă culc până nu citesc câteva pagini dintr-o carte în
fiecare seară – e aproape ca un drog. Dacă vrei să le faci, le faci pe toate.
Nu mă consider un om sacrificat din niciun punct de vedere. Dacă ar fi să reiau
viaţa de la capăt, aş face totul la fel. Identic. Unele lucruri au venit de la
sine. Nu spun că este uşor, însă nu sunt un om care să se plângă, sunt un om
care uneori munceşte până la epuizare. Despre mine, nu cred că sunt o femeie
puternică. Mai degrabă, sunt un om care nu vreau să treacă prin viaţă fără să
lase ceva în urmă lui. Iar, dacă percepţia celorlalţi este că sunt puternică,
acest lucru se datorează forţei de muncă pe care o am şi pe care mi-a dat-o
Bunul Dumnezeu.
Care este secretul?
Ecaterina Ionescu: Sunt un om foarte
calculat. Ştiu foarte bine ce am de făcut a doua zi şi, mai nou, am început să
le trec şi pe hârtie. Însă, în mintea mea ştiu foarte bine că am de făcut asta,
asta şi asta. Acum dacă stau şi mă gândesc, cred că viaţa mea a fost trăită sub
imperiul verbului „trebuie“. Foarte important este că nu mi-a impus nimeni
acest lucru, ci mi l-am impus eu.
Există şi un crez sau vreo vorbă pe care
v-au spus-o părinţii şi pe care aţi urmat-o cu sfinţenie?
Ecaterina Ionescu: Am avut părinţi simpli,
dar cu o înţelepciune de viaţă extraordinară şi foarte deschişi spre noi,
fetele. Nu m-am gândit niciodată la un crez anume, dar întotdeauna mi-am spus:
„dacă poţi, cât poţi să faci bine şi să nu ceri nimic în loc“, fiindcă răul
vine de la sine. Dar, acum că mi-aţi adus aminte, tatăl meu vorbea foarte puţin
şi de câte ori plecam de acasă, fiindcă am plecat de acasă de la vârsta de 14
ani, aşteptam de la el o vorbă. Aşteptam să-mi spună ce să fac, ce să nu fac
etc. Cu mama vorbeam mult, vorbeam absolut totul. Tata îmi spunea, când îmi
luam rămas bun şi mă pregăteam să urc în tren: „Fii demnă, tată!“. Şi mă gândeam,
80 de km cât mergea trenul, tica-tica-tica, oare ce a vrut tata să spună? Poate
tata îmi spune să nu fur, să nu mint, poate îmi spune că trebuie să învăţ,
poate îmi spune că trebuie să muncesc mai mult, că trebuie să-i ajut mai mult,
poate îmi spune că nu am voie să fac nimic din ceea ce ei mi-au spus că nu e
bine sau poate toate acestea laolaltă şi de fiecare dată când sunt pusă într-o
situaţie de cumpănă şi nu ştiu în ce direcţie să o iau, îmi aduc aminte de
vorba lui tata şi ştiu ce trebuie să fac.
Prof.
dr. Ecaterina Ionescu s-a născut la 15 iulie 1957, în judetul Mehedinţi. Ştia încă
înainte de a merge la liceu ce meserie vrea să facă şi, după ce a primit
diploma de tehnician dentar de la Liceului Sanitar din Galaţi, s-a înscris la
Institutul de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Capitală. După terminarea
facultăţii a trecut prin toate etapele fireşti într-o carieră universitară. În
anul 2006 a obţinut titlul de profesor universitar, iar doi ani mai târziu a
devenit şeful disciplinei de Ortodonţie şi Ortopedie Dento-facială a Facultăţii
de Medicină Dentară din UMF „Carol Davila“ Bucureşti, funcţie pe care o ocupă şi
în prezent. În 2011 a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al Colegiului
Medicilor Dentişti din România, iar anul trecut s-a alăturat noii conduceri a
UMF Bucureşti, acceptând funcţia de prorector pe probleme de învăţământ
universitar de licenţă şi de master. Prof. dr. Ecaterina Ionescu este autor şi
coautor a şapte cărţi de specialitate, a 90 de articole publicate în reviste de
specialitate şi a peste 200 lucrări ştiinţifice prezentate la congrese naţionale
şi internaţionale.
