Newsflash
Știri

Materiale de protecție sanitară donate Republicii Moldova

de Florentina Ionescu - ian. 6 2021
Materiale de protecție sanitară donate Republicii Moldova

Ministerul Apărării Naționale din România a donat Ministerului Apărării al Republicii Moldova materiale de protecție sanitară, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, reprezentanții MApN au predat astăzi, 6 ianuarie, omologilor din Republica Moldova echipamente de protecție sanitară (combinezoane, măști tip FFP2, măști chirurgicale și viziere) și alte bunuri de uz sanitar, potrivit unui comunicat de presă remis redacției. 

materiale masti donatie pentru republica moldova

Această nouă tranșă de materiale donate vine în completarea demersului inițiat în luna aprilie 2020 și face parte din pachetul de măsuri de sprijin al cetățenilor din Republica Moldova reiterat de Președintele României cu ocazia recentei vizite la Chișinău.

„Astfel, este reconfirmat angajamentul României de susținere a autorităților Republicii Moldova și sprijinul concret al eforturilor acestora de combatere a efectelor crizei pandemice”, potrivit comunicatului MApN din România.

Reamintim că la sfârșitul lunii aprilie 2020, Ministerul Apărării Naționale a contribuit cu personal medical și 10 izolete produse în România, ca parte a efortului inițiat de autoritățile statului român pentru sprijinul Republicii Moldova în prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. 


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe