„Soția mea suferind de doi ani de o boală cronică, am avut fericirea
să mă adresez dlui dr. Cobilovici, din strada Colței nr. 8, care în scurt timp,
grație unui tratament energic, i-a redat sănătatea. Aduc, dar, mulțumirile mele
prin publicitate acestui tânăr medic, căruia îi păstrez vecinica mea recunoștință“.
Așa își exprima recunoștința domnul B. Popescu, din strada Sabinelor, nr. 5, prin
a sa „Mulțumire publică“, publicată în Monitorul Oficial din 13 mai 1885 (p. 1110).
Alexandru Cobilovici, născut în 1866 la București, a fost
doctor în medicină la Paris, cu teza „Contribution à l’étude des infections ombilicales
chez le nouveau-né“ (1893). Om destoinic, bătăios, implicat în problemele comunității,
dedicat pacienților, el și-a dorit să schimbe și să îmbunătățească starea sanitară
a locuitorilor din zonele în care a activat. S-a numărat printre membrii fondatori
ai Asociației generale a medicilor, a semnat texte în „Progresul medical român“
ori „România medicală“, a scris rapoarte și broșuri despre situația legislației
sanitare sau a spitalelor comunale și a fost distins cu ordinul „Coroana României“
în grad de cavaler, în 1904.
„Permutat dupe cererea lui“,
pe baza concursurilor „ce a depus“, dr. Cobilovici a activat ca medic al orașului
Târgu Ocna (21 aprilie 1899), al spitalului rural Balș (16 iunie 1899), al orașului
Alexandria (2 noiembrie 1899) și, de la 1 octombrie 1900, medic primar al orașului
Tulcea, responsabil și de spitalul comunal (1 aprilie 1900), poziție în care s-a
stabilit ulterior. Trimitea numeroase solicitări oficialilor din București. În „Raportul
științific de mersul Spitalului Comunal Tulcea, pe anul 1905, înaintat dlui Director
General al Serviciului Sanitar“ (tipografia „Dobrogea“ Sava Donceff, Tulcea, 1906),
dr. Cobilovici, după ce a schițat un istoric medical al zonei și o expunere a cazurilor
medicale rezolvate în spitalul în care activa, a punctat măsurile pe care le considera
oportune de a fi luate de către mai marii sănătății din Capitală. În opt puncte
rezumă îmbunătățirile necesare: construirea unui spital pavilionar, la „marginea
extremă a orașului“ (spitalul din Tulcea „se afla instalat într-o clădire improprie,
nehygienică“; se implicase în alcătuirea planului noii clădiri); sporirea numărului
de paturi pentru bărbați, deoarece „de multe ori se întâmplă de a se așeza pe jos
pe unii din ei“; prevederea în buget a sumei de 1.000 de lei pentru medicamentele
„bolnavilor lipsiți de mijloace“ ce se prezintă la consultațiile gratuite; mărirea
sumei pentru întreținerea bolnavilor și pentru materiale sanitare; moașa comunală,
detașată, să fie înscrisă în bugetul spitalului, „pentru mai bună regulă“; reînființarea
postului de infirmieră; crearea unui post de subchirurg „cu cunoștințe asupra farmaciei“;
instalarea unei băi.
