Medicul alergolog Ionel Dinu (n. 27 noiembrie 1925 – d. 3
februarie 2016) a înființat primul laborator de producție de extracte
alergenice din țară „HALCIS“, care la propunerea Institutului „I. Cantacuzino“
București devine filiala sa din Timișoara, fiind totodată singura unitate de
cercetare și producție a extractelor alergenice injectabile din țară.
Preparatele produse acolo pentru testare și tratamentul alergiilor au fost
brevetate și înregistrate pe numele medicului alergolog Ionel Dinu.
Dr. Dinu a urmat medicina timp de doi ani la facultatea din
Cluj-Napoca, dar a terminat studiile universitare la cea din Timișoara. După
absolvirea facultății, a funcționat ca stagiar într-o circumscripție medicală
rurală timp de trei ani. Apoi, i-a fost acceptat transferul la o circumscripție
medicală urbană, în Timișoara, cu activitate parțială și în Clinica de Boli
interne condusă de prof. dr. Aurel Păunescu-Podeanu. La propunerea
profesorului, a fost numit preparator, asistent și în timp, avansat la gradul
didactic de șef de lucrări. În clinică, Ionel Dinu a desfășurat inițial
activitate de cercetare alături de profesorul Păunescu-Podeanu, pentru ca mai
apoi să abordeze pe cont propriu diferite teme de cercetare ca: metabolismul
acidului oxalic, cercetarea silicozei, cercetarea alergiilor și a implicațiilor
acestora în organismul uman.
În 1970, dorind să-și aprofundeze cunoștințele în domeniul
alergologiei, reușește, printr-o relație personală, să obțină o viză pentru
Germania. Ajuns acolo, fiind vorbitor de limbă germană, este supus unui test în
domeniul alergologiei și este angajat ca medic la unul dintre institutele de
cercetare în domeniu, unde rămâne timp de un an. Apoi, reîntors în țară,
încearcă să pună în practică cele însușite în Germania. Dar cum la noi testele
pentru diagnostic lipseau, dr. Dinu a început cercetarea pentru producerea
alergenilor autohtoni, a pus bazele primului cabinet de alergologie și a
înființat primul laborator de cercetare pentru producerea de extracte
alergenice la Institutul de Igienă din Timișoara. Munca de cercetare a acestuia
și a colectivului de chimiști, biologi și farmaciști, în vederea obținerii unor
extracte noi (Candida albicans), s-a desfășurat în paralel cu activitatea
de producție. Timp de 15 ani, filiala Timișoara a Institutului „Cantacuzino“ a
produs și a distribuit în țară extractele alergenice pentru testare și
tratament, extracte bine tolerate, fără efecte secundare de tipul șocului
anafilactic.
Pentru rezultatele sale, dr. Ionel Dinu a fost ales membru al
Academiei Europene de Alergologie și Imunologie Clinică și membru al Societății
germane de alergologie. Tratamentele sale, precum și urmărirea bolnavilor și a
dozelor au făcut ca numărul bolnavilor ameliorați sau vindecați de alergii, cel
puțin pentru anumite perioade de timp, să fie din ce în ce mai mare. După
ieșirea la pensie, medicul alergolog nu a încetat a studia în continuare, a
scrie, a citi și a pune pe hârtie noile sale idei legate de alergia la Ambrosia
artemisiifolia sau de legătura dintre Candida albicans, alergii și
boli incurabile.