Mai mult, se știe că eforturile pe care le depun profesioniștii din sectorul medical pentru tratarea bolnavilor sunt mari. Însă au existat situaţii în care, din cauza modestei finanţări, spitalele publice nu au reușit să rezolve o problemă des întâlnită pe teritoriul ţării noastre: infecţiile nosocomiale (infecţiile intraspitalicești/infecţiile asociate asistenţei medicale).

De interes în cadrul acestui articol este Decizia nr. 1982 din 8 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie (ICCJ). Potrivit situaţiei de fapt, la momentul în care un pacient a fost internat, acesta nu prezenta plăgi deschise care să conducă la ideea potrivit căreia persoana era infectată înainte să fie internată într-o unitate spitalicească. Mai mult, stafilococul auriu nu a fost relevat nici de analizele medicale iniţiale, chestiune care a ridicat suspiciuni cu privire la natura infecţiei.

Aici apare prima problemă pe care o subliniez: există posibilitatea să se prezume faptul că infecţia a survenit în urma internării în spital? Fără îndoială, răspunsul este da. De altfel, chiar și instanţa supremă a subliniat că relevant în acest caz este faptul că externarea s-a făcut ulterior apariţiei infecţiei. În plus, chiar dacă spitalul a susţinut imposibilitatea pacientului de a dovedi modalitatea de infectare, ICCJ a precizat că atât timp cât la analizele de internare nu exista o infecţie, prezumţia este că aceasta a fost contractată în unitatea sanitară.

Cu alte cuvinte, exonerarea de răspundere a spitalului putea fi realizată doar dacă acesta ar fi reușit să dovedească o cauză străină de infecţie, chestiune care nu s-a întâmplat. Deci, având în vedere situaţia expusă, pacientul a fost victima unui caz de malpraxis, furnizorul de servicii medicale având o răspundere în baza legii în acest sens.

Prin urmare, chiar dacă situaţia prezentată se petrece într-un spital de stat ori în unul privat, pacientul are dreptul de a fi despăgubit pentru suferinţa cauzată.