Newsflash
Știri

Spitalul de copii Cluj: investiții pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale

de L. Budin - feb. 8 2024
Spitalul de copii Cluj: investiții pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale

Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca va beneficia de echipamente pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale, acestea urmând să fie achiziţionate din fonduri europene.

Consiliul Judeţean Cluj a publicat în S.E.A.P. (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) anunţul privind achiziţionarea a 106 echipamente destinate reducerii riscului de infecţii nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, se arată pe pagina de Facebook a  Consiliului Judeţean Cluj.

Cu o valoare totală estimată de 617.830 de lei, dotările prevăzute în această primă licitaţie vor fi achiziţionate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, câştigat şi implementat de forul administrativ judeţean”, se subliniază.  

Spitalul va beneficia de 50 de sisteme de decontaminare/tratare a aerului din încăperi, patru sisteme cu abur şi dezinfectant pentru decontaminare şi dezinfecţie rapidă de nivel înalt a suprafeţelor greu accesibile, în prezenţa umană, un echipament de evidenţiere a încărcăturii microbiologice pe suprafeţe, un echipament de evidenţiere a încărcăturii microbiologice în aer şi 50 de cărucioare multifuncţionale, recomandate pentru sistemul de mopuri şi lavete preimpregnate automat.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 12 martie 2024, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preţ, se precizează în postare. 


Notă autor:

Sursă foto: Facebook Consiliul Județean Cluj

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe