Newsflash
OPINII

In memoriam Prof. dr. Adrian Restian (1936-2022)

In memoriam Prof. dr. Adrian Restian (1936-2022)

Amintirea personalităţii profesorului Adrian Restian nu poate fi uitată pe plan uman și medical – a dus o luptă continuă și a contribuit la reformarea și deschiderea de drumuri.

Sunt profund îndurerat de vestea pe care am primit-o în cursul zilei de marţi, 19 aprilie 2022: academicianul, profesorul, formatorul școlii române de Medicină de Familie, prietenul Adrian Restian a trecut în eternitate.

Adrian Restian

Am rămas toţi cei care l-am cunoscut cu imaginea frumoasă, detașată a unui „pianist” care apasă pe clapele multiple ale genelor umane producând continuu cunoaștere, artă, știinţă și mai ales conștiinţă.

Monografia „Pianistul epigenetic (sau sfârșitul medicinei așa cum o știam)”, publicată în 2021, reprezintă o chintesenţă de idei asupra geneticii umane, asupra creierului uman și a întregii patologii din medicina contemporană. Amintirea personalităţii profesorului Adrian Restian nu poate fi uitată pe plan uman și medical – a dus o luptă continuă și a contribuit la reformarea și deschiderea de drumuri.

A fost un mare constructor de Școală, Știinţă și Credinţă. Era un „geniu al genelor”. Era fascinat de genetică, de „povestea noastră umană”, care începe cu informaţiile genetice primite de la părinţi. A fost un suflet nobil, un om modest, despre care prea puţini știu că a contribuit
major la dezvoltarea medicinei generale și de familie în România.

Trebuie mereu amintit că dacă astăzi specialitatea Medicina Familiei – piatra de temelie a oricărui sistem de sănătate coerent de pe planetă – are un loc și un rol în România (poate încă nu cel pe care de drept l-ar merita), aceasta se datorează și viziunii și eforturilor medicului și profesorului Adrian Restian.

Personal, am colaborat cu el recent la „România fără mască. Fals tratat de pandemie”. Avea un fel unic de a privi societatea, condiţia umană și structura statului: vedea totul „în secţiune”, în profunzime, în concepte. Îmi amintesc, de exemplu, că vorbea deseori despre „sindromul de agresiune informaţională” sau despre „patimile minţii”.

Spunea mereu cât de importantă este prevenţia și sublinia faptul că nu banii vor rezolva problemele sistemului medical – nu doar la noi, ci global –, ci noi înșine, oamenii, prin schimbarea stilului de viaţă. Și multe... multe altele! Era o enciclopedie reală. Un om cu principii, cu tărie de caracter, un partener de dialog spiritual, un prieten adevărat cum greu mai găsești.

Îmi va lipsi enorm. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe