Am trăit
dintotdeauna pe o planetă în schimbare, dar multe dintre variaţiile climatice şi
ecologice de astăzi au loc extraordinar de repede, fiind direct influenţate de
comportamentul nostru. Reducerea frecvenţei schimbării este singurul curs raţional
al acţiunii, date fiind potenţialele rezultate. Însă este necesar şi să ne
analizăm cu atenţie reacţiile, pentru a nu risca să reiterăm comportamentul
nostru miop. Pe neaşteptate, căutarea vieţii în alte părţi ale universului ar
putea oferi o nouă perspectivă critică.
Civilizaţia noastră,
avansată din punct de vedere tehnologic – abundând de remarcabile instrumente şi
puternice dureri de cap – îi datorează totul unei întrepătrunderi de istorie
cosmică şi planetară. Să luăm exemplul petrolului, gazelor şi cărbunelui.
Aceste substanţe cuprind o complexă
chimie carbonică, produsă de biologia şi geofizica supuse unui ritm rapid al
variaţiilor şi cu o evoluţie ce îşi are originea cu mult înaintea erei noastre.
Mineralele şi metalele rare pe care le exploatăm pentru a construi dispozitive
ingenioase – ca o prelungire a trupurilor şi minţilor noastre – fac, de
asemenea, parte din acest ritm şi sunt accesibile doar mulţumită unei extinse
încrengături de circumstanţe, de la origini planetare la tectonica plăcilor şi
la impacturile asteroizilor.
Parcursul nostru ca
specie este conectat la acest sistem bio-geo-chimic vechi de patru miliarde de
ani, care a transformat şi retransformat profund mediul planetar, începând cu
bacteriile şi oxigenul atmosferic şi continuând cu urbaniştii şi cu fabricile
de hârtie. Pe lângă propriile noastre gene, fiecare dintre noi poartă genele a
zeci de trilioane de pasageri de origine microbiană. Aceste organisme
microscopice înglobează coduri pentru procese metabolice care au fost păstrate
de-a lungul eonilor, aceleaşi procese care sunt responsabile de conturarea
lumii. Este un plan de execuţie plauzibil pentru succesul vieţii oriunde, chiar
dacă detaliile biochimice sunt diferite.
Activităţile noastre
de zi cu zi ignoră, de obicei, acest fundal existenţial. Lupta pentru modelarea
viitorului nostru, pentru împiedicarea dezastrelor umanităţii, ca războiul,
boala şi foametea, lasă puţin timp pentru întrebări de natură filozofică
privind locul nostru pe grăuntele ăsta de praf cosmic. Însă mulţi oameni de ştiinţă,
printre care şi eu, simt că universul ar putea fi pe cale să se apropie de noi şi
să ne zgâlţâie bine pentru a ne trezi la realitate.
În ultimele câteva
zeci de ani, demersul ştiinţific modern cunoscut ca astrobiologie a căutat să
stabilească dacă toate acestea – viaţă,
moarte şi evoluţie – s-au întâmplat şi altundeva în cosmos. Oamenii şi-au pus
de mult această întrebare, însă dovezile – datele brute – au lipsit.
În momentul de faţă,
astronomii au descoperit o remarcabilă abundenţă de planete care orbitează în
jurul altor stele. Cifrele ne spun că 15–20% din stelele de tipul Soarelui găzduiesc
lumi similare ca mărime Terrei, orbitând în jurul unor părinţi stelari la
distanţe ce sugerează că pe suprafaţa lor ar putea fi un mediu temperat. Încă
nu am găsit-o pe cea mai apropiată dintre aceste lumi, dar, statistic vorbind,
ar trebui să se găsească la aproximativ 15 ani lumină faţă de noi – la o aruncătură
de băţ, în termeni cosmici. Avem şanse optime de a-i găsi, pe ea şi pe fraţii
ei, în decurs de zece ani, şi de a căuta semnele prezenţei unei biosfere
extraterestre în compoziţia atmosferică sau climatul acestor lumi.
În sistemul solar,
sonda spaţială Curiosity, aparţinând
NASA, a descoperit ceva ce ar putea fi carbon organic în noroiul fosil din
albia unui vechi lac marţian. Europa,
luna îngheţată a lui Jupiter, a fost surprinsă aruncând apă în spaţiu dintr-un
ocean ascuns care ar putea susţine de două ori volumul tuturor oceanelor
terestre. Serendipity ne oferă
accesul la un tărâm de necuprins care ar putea susţine viaţa. Nu trebuie decât
să găsim o modalitate de a testa aceste posibilităţi.
Chiar şi eşecul de
a găsi ceva în aceste locuri este important, deoarece aceste noi date au semnificaţie
predictivă, restrângând câmpul de planete – sau luni – care ar putea susţine
viaţa. Natura deţine datele experimentale critice de care avem nevoie pentru a
plasa, în sfârşit, Pământul pe harta cosmică, pentru a-i găsi locul într-o grădină
zoologică de lumi ce tocmai ies din era glaciară, lumi ce tocmai coboară în
iadurile efectului de seră, lumi tinere, lumi bătrâne, lumi aride, şi, posibil,
lumi palpitând de viaţă. Şi aceasta înseamnă că vom deţine noi date pe care să
ne bazăm deciziile privind orânduirea planetară.
Cu alte cuvinte, evoluţia cosmică ne
poate ajuta să descâlcim complexele sisteme şi istorii terestre din care facem şi
noi parte. Nu este vorba despre o încercare frivolă. Din contră, ar putea fi
cheia ieşirii din ignoranţa noastră ştiinţifică. Am putea ghici care vor fi
consecinţele generale ale încălzirii globale în următorii 20 de ani, dar
detaliile rămân greu de prezis, la fel ca viitorul îndepărtat. Reţelele
biologice se schimbă, echilibrele chimice se schimbă, speciile dispar, ecosistemele
sucombă şi apar altele noi. Contextul cosmic va trebui să parcurgă un drum lung
pentru a-i da de capăt problemei.
Pentru mulţi
oameni, ideea de a cheltui timp şi resurse cu astfel de căutări nepământene
este dificil de digerat. Dar, pentru a perpetua specia în viitorul îndepărtat,
deciziile majore trebuie să fie luate corect. Este timpul ca perspectiva largă
să fie luată în serios, pentru că am încercat să ne limităm la cea îngustă şi
nu a funcţionat.
© Project Syndicate, 2014, www.project-syndicate.org
Traducere
din limba engleză de Sorana Graziella Cornea
|
 Caleb Scharf este astrofizician şi director al
departamentului de Astrobiologie la Universitatea Columbia. Următoarea sa
carte, „The Copernicus Complex“, va fi lansată în septembrie 2014.
|
