Lansată
în urmă cu câțiva ani, ideea de a omagia memoria înaintașilor medicinii din
Republica Moldova prin ridicarea a 34 de busturi s-a materializat în toamna
trecută, când a fost inaugurată, la Chișinău, „Aleea savanților și medicilor iluștri“.
În România ultimilor ani am înregistrat panteonizarea câtorva medici: prof. dr.
Gheorghe Chipail (1905–1997), bust în Cucuteni, jud. Botoșani, autor – Marcel
Mănăstireanu; dr. Mircea Luca (1921–2008), statuie în Cluj, autor - Ilarion
Voinea; acad. Nicolae Cajal (1919–2004), busturi în Arad și București, autor –
Cătălin Dragoș Munteanu; prof. dr. Nicolae Manolescu (1850–1910), bust în
Roman, autor – Lucian Tudorache; dr.
Ibrahim Themo (1865–1945), bust în Tulcea,
autor – Cătălin Dragoș Munteanu. Au mai fost realizate plăci comemorative și
s-au dat nume de medici unor străzi din diverse localități ale țării.
În
primăvara anului 1992 era înmormântat, la cimitirul musulman din Medgidia, dr.
Naim Themo, fiul marelui patriot albanez dr. Ibrahim Themo, al cărui
nume e purtat de o stradă din orașul dobrogean. Zece ani mai târziu, locuitorii
orașului Tulcea descopereau pe o casă din str. Avram Iancu nr. 16, aceste
rânduri încrustate pe o placă din marmură: „Aici a trăit și a lucrat pentru
oameni doctorul Ibrahim Themo. 1865 Struga, Rep. Macedonia – 1945 Medgidia“.
Inițiativa aparține Uniunii democrate a tătarilor turco-musulmani din România.
(Cronologia minorităților naționale din România. Albanezi, armeni, bulgari,
croați, eleni, evrei și germani. Vol. I, Gidó Attila – ed., Editura
Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca,
2012, pp. 10, 27–28).
Ibrahim
Ehtem, după numele real, sau Themo, cum a fost cunoscut, s-a născut la Struga,
în sudul Macedoniei, în sânul unei familii ce provenea din satul Piatra Albă
(Gur i Bardhë), regiunea Mati, Albania. Ca student al Facultății de Medicină
Militară „Gülhane“ din Istanbul, s-a implicat atât în viața medicală, cât și
în diverse activități social-politice ce vizau democratizarea instituțiilor
Imperiului Otoman, precum și eliberarea Albaniei. A întemeiat organizațiile
„Junii turci“ și „Uniune și progres“. A fost arestat în patru rânduri. În anul
1892 a finalizat studiile medicale și a activat în cadrul spitalului Haydarpașa
din Istanbul. Românii macedoneni din Istanbul, cu care colaborase în mișcarea
revoluționară, l-au sprijinit să-și echivaleze studiile medicale în România,
după un stagiu de doi ani la Spitalul Colțea din București, și să se refugieze
la Constanța în anul 1895, iar doi ani mai târziu să obțină cetățenia română.
Grație primarului Medgidiei, Agi Amet Kemal, a fost angajat medic în oraș. A
urmat un an de perfecționare la Paris, în 1902, iar după, a revenit în România,
ca medic la Hârșova, unde a înființat o școală; a fost mutat la Constanța,
practicând medicina în cartierul Anadalchioi.
Dr.
Ibrahim Themo este „singurul medic musulman din județul Constanța – scria Petru
Vulcan în 1906 –, unde funcționează ca medic de plasă de un deceniu aproape și
aducând reale servicii populației musulmane prin faptul că, așa fatalistă cum e
la orice caz de boală sau epidemie, în loc de ajutor medical, recurge la hoge
sau se resemnează. Prin povețe și printr-o îngrijire părintească, doctorul
Themo a izbutit să facă populațiunea tătară și musulmană să-l cheme în caz de
nevoie, știut fiind că femeile musulmane mai bine ar prefera să moară decât să
cheme lângă ele un doctor creștin. Pe lângă ajutorul medical, doctorul Themo a
izbutit să facă pe musulmani și tătari accesibili higienei. Semne
caracteristice: e un naționalist de marcă și nu visează alta decât emanciparea
politică a Albaniei pe care o vrea imperiu... dacă se poate“ (Petru Vulcan, Albumul
național al Dobrogei 1866–1877–1906, Tipografia Regală, București, 1906).
Activitatea
sa medicală, ca oftalmolog și igienist, a fost orientată înspre cei sărăci, pe
care îi îngrijea, îi trata gratuit și chiar îi găzduia în locuința sa. Dr.
Themo a sporit nivelul sanitar în Dobrogea, militând pentru emanciparea
populației musulmane. A fost medicul șef al Inspectoratului Sanitar și director
al Institutului de Caritate din Istanbul, între 1909 și 1911; în războiul
balcanic, statul român l-a desemnat coordonator al unei echipe de medici în
Istanbul (a fost decorat la revenirea în țară); în anul 1914 a condus
detașamentul de voluntari ai Crucii Roșii în Albania; în marea conflagrație
mondială, maiorul Ibrahim Themo a activat ca medic de front în Moldova; după
război a revenit la Medgidia, unde și-a reluat activitatea medicală; a ținut
cursuri de medicină populară și de igienă la Seminarul musulman din Medgidia
(1908–1923); la Congresul uniunii balcanice medicale din anul 1936 a fost
reprezentantul României.
Sultanul
Abdul Hamid II (1842–1918) îl urmărea, prin emisarii săi, și de aceea Ibrahim
Ethem a devenit Ibrahim Themo. Broșura pe care a publicat-o – „Haraket“
(Mişcarea) – reprezenta un îndemn la acțiune în scopul surpării
regimului sultanului. S-a încercat de câteva ori asasinarea sa, iar în anul
1901, un tribunal militar turc l-a condamnat la moarte. A avut o activitate
social-politică extrem de complexă: organizator al Congresului albanez de la
București, unde s-a decis crearea primelor școli albaneze din România; unul
dintre fondatorii Societății Bashkimi, în 1906, militând în plan internațional
pentru independența teritoriilor albaneze; membru fondator al Partidului
Democrat Otoman (1909); participant la Conferința de Pace de la Paris, în
delegația albaneză; senator de Caliacra din partea Partidului
Poporului-Averescu (1920); a susținut ca insula Ada Kaleh să revină României și
s-a implicat în acest demers; sprijinitor al părintelui Turciei moderne,
Mustafa Kemal Atatürk.
A
fost autor a numeroase articole și broșuri, a înființat și susținut publicații
diverse, precum „Sada-yi Millet“ (Vocea națiunii), și s-a implicat profund în
educația tinerilor dobrogeni. A fondat școli - chiar a construit una din bani
proprii – și a prezidat societăți de binefacere. A editat „Conducătorul
conversațiunei în românește și turcește“ (Tipografia „Ișik“, Medgidia,
1915) și două volume ale „Dicționarului turc-român“.
Despre
complexa-i activitate și personalitate au scris Mehmet Ali Ekrem în „Din
istoria turcilor dobrogeni“ (Editura Kriterion, București, 1994) și Tănase
Bujduveanu, care a publicat volumul „Ibrahim Themo. Personalitate a
lumii balcanice“ (Editura Ex Ponto, Constanța, 2012). Lavinia Gheorghe, de la
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, se preocupă de
inventarierea și traducerea documentelor din „Fondul Ibrahim Themo“, donat de
fiul său, dr. Naim Themo, în anul 1979. Muzeografa constănțeană a publicat în
urmă cu trei ani studiul „The revolutionary doctor Ibrahim Themo in Romania“
(pp. 25–37), în „Annals of the Academy of Romanian Scientists Series on History
and Archeology“, Volume 5, Number 4/2013.
Dr.
Ibrahim Themo s-a stins în anul 1945. A dorit ca sicriul său să fie căptușit cu
tablă de zinc și acoperit cu tricolorul României, țara sa adoptivă. Asta a
lăsat într-o scrisoare, care urma să fie citită după moartea sa. În misiva deschisă
postum, Ibrahim Themo scria că nu dorește „obișnuita pomană“, deoarece „am
făcut destulă pomană cât am fost în viață prin: tămăduirea bolnavilor, redarea
vederii orbilor în general gratuit; prin ajutorarea nevoiașilor și prin
ocrotirea celor 23 de orfani, astăzi medici, avocați, ofițeri, învățători,
meseriași etc. În locul mesei de pomană, la care se îndeasă cei înstăriți, iar
cei nevoiași îi privesc cum se-ndoapă, vreau să împărțiți săracilor din
localitate, timp de trei zile, câte 100 de pâini calde și câte un sfert de kg.
de cașcaval pentru fiecare din ei, chiar la brutărie“. La cimitirul musulman
din Medgidia, unde a fost înhumat, l-au însoțit o mulțime de oameni și, în
special, elevii săi mult iubiți.
