Experimentele efectuate pe șoareci și maimuţe au arătat că un hormon produs de ficat ar putea fi util în reducerea consumului de alcool.
Cercetătorii au folosit maimuţe vervet, a căror atitudine faţă de alcool este asemănătoare cu cea a oamenilor, în cazul lor alcoolul provenind adeseori din fructe fermentate, în două grupuri. În studiu au fost incluse maimuţele binge drinkers, care consumau mult alcool. Toate maimuţele au avut posibilitatea de a alege între două sticle, dintre care una conţinea apă și cealaltă alcool. După administrarea farmacologică a hormonului FGF21, un factor de creștere a fibroblastelor 21, maimuţele incluse în grupul de tratament au consumat cu 50% mai puţin alcool, comparativ cu grupul de control.
Teste similare efectuate pe șoareci au demonstrat, de asemenea, o reducere cu 50% a consumului de alcool. Deși atât șoarecii, cât și maimuţele au ales etanolul la fel de des, aceștia au băut mai puţin de fiecare dată. Oamenii de știinţă au evaluat mecanismele de acţiune ale acestui hormon și au descoperit că modifică activitatea unei subpopulaţii de neuroni din amigdala bazolaterală. Aceasta din urmă, prin proiecţia sa la nivelul nucleului accumbens, este implicată în comportamentul de tip recompensă și dependenţă.
Echipa de cercetători consideră că analogii sintetici de FGF21 ar putea fi utilizaţi în dezvoltarea unor potenţiale tratamente necesare pentru dependenţa de alcool.
https://newatlas.com/health-wellbeing/liver-hormone-reduce-alcohol-addiction/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe