Inaugurăm, în acest număr, o nouă rubrică: Fototeca
medicinii româneşti. Vom prezenta în acest spaţiu portrete de arhivă
ale medicilor, imagini de la diverse evenimente, instantanee de familie,
fotografii ilustrând aspecte istorice.Titularul rubricii, dr. Richard Constantinescu, s-a oprit pentru început asupra
personalităţii lui Grigore T. Popa.
Profesorul de anatomie Grigore T. Popa,
proaspăt membru corespondent al Academiei Române, este ales de Universitatea
Mihăileană din Iaşi să participe la serbarea centenarului Universităţii din
Londra, în vara anului 1936. Gr. T. Popa, între 1935 şi 1936, fusese invitat la
Universitatea din Cambridge ca demonstrator şi research fellow pentru cursurile
de vară.
Anatomistul român se alătura celor peste şaptezeci
de mandatari ai universităţilor din întreaga lume ce aduceau adrese de
felicitare rectorului universităţii londoneze. În cele şase zile de ceremonii,
a asistat la un „spectacol măreţ care a însemnat o lecţie mare, dar şi un
prilej de adâncă melancolie“ (Gr. T. Popa, „Centenarul Universităţii din
Londra: 1836–1936“, în „Însemnări ieşene“ nr. 15–16, 15 aug. 1936). I-a
cunoscut pe H. G. Wells, William Bragg, Max Planck şi chiar pe patriarhul
României, Miron Cristea, prezent în Anglia la invitaţia arhiepiscopului de
Canterbury, primatul Bisericii Anglicane. Dar, pentru Gr. T. Popa, impresionantă
a fost revederea reginei Maria, „o regină de origine engleză, care nu văzuse
încă faimoasa şcoală care durează de la 1284. Venise în plimbare de o zi. În
tovărăşia fiicei sale, s-a plimbat o jumătate de zi prin grădinile colegiilor,
mergând pe jos de-a lungul potecilor şi vizitând încăperile, cu o bucurie de
începătoare a vieţii. Era obosită şi se vedea asta şi pe faţă şi în mers. Dar păstrase
întreaga bună dispoziţie, care o făcea să privească cu interes memoriile lui
Pepys, vitraliile din King’s College Chapel sau manuscrisele lui Tennyson. Era
veselă şi păşea mândră şi încântată pe gazonul curţilor interioare:
– How lovely
this velvety English grass!…
La Magdalene College, într-o cameră veche de
cinci secole, s-a servit o masă simplă ca pentru colegieni, rectorul fiind de
faţă (vicepreşedintele Wilson). Totul s-a desfăşurat simplu, fără pretenţii şi
fără protocol. S-au povestit întâmplări, s-au făcut aprecieri şi s-au trecut
câteva clipe frumos. Cu un automobil, nedeosebit de alte mii de automobile,
regina a plecat şi liniştiţii locuitori din Cambridge au aflat a doua zi că
vestita Queen Marie s-a plimbat o jumătate de zi prin oraşul lor, „umblând pe
jos ca orice muritoare“.
Pentru elevul
Grigore, prima întâlnire cu familia regală, într-un amfiteatru de şcoală
secundară, a produs „o uluire care scoate pe om din sineşi“. Regele Carol „răspândind
demnitatea pretutindeni“ i-a atras privirea de n-o mai putea mişca din loc.
Dar, din suită, „s-a distins un surâs sublim pornit de pe o faţă de o frumuseţe
rară: principesa Maria. Figura aceea veselă care a surâs copiilor, contrastând
pe
neaşteptate cu împrejurimea rigidă, a descărcat emoţia noastră, uşurând
sufletele şi fixând în simpatia generală un chip gingaş“. În 1917, aflat la Oneşti,
cu batalionul în repaus, într-o atmosferă de nesiguranţă, boală, foamete, tânărul
medic i-a auzit pe cei din jur: „a venit regina Maria. A intrat prin toate barăcile
exantematicilor, s-a interesat de rufăria oştenilor şi a schimbat câte o vorbă
cu mai fiecare soldat întâlnit în cale. Într-o magazie de scânduri, pe mese
improvizate, rămase cu lemnul gol, ofiţerii au luat masa cu regina. Buna
dispoziţie revenise. Totul era sărăcăcios şi din lipsă, dar nădejdea sclipea
din ochii tuturor. Nu s-au ţinut toasturi, nu s-a făcut vorbărie…“ (Gr. T.
Popa, „Regina Maria“, în „Însemnări ieşene“ nr. 8, 1 aug. 1938).
Fotografia alăturată
surprinde sfiala şi tresărirea „fiului unor foarte mici răzeşi“ în faţa
suveranului. Este poate singura imagine în care îl putem vedea pe profesorul
Popa vulnerabil, prin poziţia pe care o are, modul în care îşi ţine pălăria,
cuprins de o anume emoţie. La 15 ianuarie 1945, când se afla, alături de regele
Mihai, la deschiderea anului universitar, ceea ce transmitea Gr. T. Popa, aflat
tot lângă suveran, era îngrijorare, preocupare în faţa „reapariţiei dictaturii şi
a simplismului“ în România.
|
Fotografiile pe care
le vom prezenta în această rubrică sunt naraţiuni. Realitate, prezenţă şi
trecut. Portrete ale medicilor (de atelier sau publicistice), evenimente,
instantanee de familie, fotografii biomedicale ce ilustrează aspectele sociale,
culturale şi istorice ale medicinii. Textele ce vor însoţi fotografiile nu vor
fi explicaţii, ci întăriri ale imaginilor. Fotografia este consimţirea unei trăiri,
transferă realitatea vremii în prezent, eternizează clipa şi are o voce care ne
transmite că ceea ce privim a existat cândva, a fost real. Ne introduce într-o
atmosferă, ne vorbeşte despre un anumit personaj, despre forţa şi emoţia sa,
despre un grup şi relaţia unei persoane în raport cu grupul, evocă personajele
secundare şi relaţiile lor. Privitorul poate lectura imaginea în diverse
moduri: în funcţie de spaţiu, încadrare, localizarea fotografiei în contextul său
istoric şi cultural, ori de hainele sau atitudinea personajelor portretizate.
Dincolo de puterea imaginară şi de funcţia lor comunicativă, aceste fotografii
reprezintă documente care vor fi elemente constitutive ale unei viitoare
fototeci a medicinii româneşti. |
![Cum era depistat diabetul în urmă cu un secol [foto din colecția privată a prof. dr. Dan L. Dumitrașcu]](/upload/media/glycurator-instrument-medical-vechi-diagnostic-diabet-zaharat.jpg)
