MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a 15-a ediție a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, prin intermediul căruia se pot acorda finanțări pe proiecte individuale de până la 25.000 de lei.
Potrivit unui comunicat remis redacției, programul pune la dispoziția ONG-urilor un buget de 400.000 de lei, care poate fi accesat pentru a finanța proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale.
Înscrierea proiectelor se face online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, până pe data de 18 octombrie inclusiv. Un proiect poate beneficia de o finanțare în valoare de maximum 25.000 de lei, din fondul total de 400.000 de lei.
„În cele 14 ediții ale acestui program, cu ajutorul partenerilor noștri din ONG-uri am reușit să susținem o gamă tot mai largă de forme de terapie, contribuind la îmbunătățirea sănătății și calității vieții unor copii și tineri care aveau nevoie de ajutor. Investițiile în specializarea continuă a profesioniștilor implicați a deschis și calea spre includerea membrilor familiei în unele dintre procesele terapeutice, astfel că aceștia pot să învețe metode pe care le pot aplica și acasă”, a declarat Camelia Ene, CEO & Country Chairman MOL România.
De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 4.942.000 de lei pentru derularea a 265 de proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale. Cu ajutorul ONG-urilor, au fost incluși peste 14.600 de beneficiari în activități terapeutice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe