Newsflash
Cultură

Felii de viaţă

de Dumitru Molia - iul. 1 2022
Felii de viaţă

Piesa „Dragoste și Corupţie”, de Candid Stoica, este o satiră la adresa corupţiei care a cuprins mai toate sferele societăţii românești și are la bază o lozincă latină ușor modificată: Nihil Sine Șpaga!

foto distribuție

După o lungă pauză cauzată de pandemie, în prezenţa unui public numeros care a umplut până la refuz mica sală Studio a Teatrului de Comedie, Cenaclul de Dramaturgie și-a redeschis porţile cu lectura piesei Dragoste și Corupţie, de Candid Stoica. Tot ce se petrece în piesă este inspirat din fapte reale, după cum mărturisește autorul: „Actuala viaţă din România oferă pe tavă fapte de corupţie, șmecherii, tunuri de milioane trase de indivizi din posturi înalte care, certaţi cu legea, o ocolesc abil înlocuind-o cu propriul profit. A devenit o obișnuinţă ca atunci când te duci la o instituţie publică pentru a obţine un drept al tău să ai la tine neapărat un... plic”.

Asta face și un tânăr actor (eroul piesei) care, auzind că primăria distribuie case celor care încă nu au una, își încearcă norocul, bineînţeles, folosindu-se de o pilă și neuitând să ia cu el un plic „barosan”, cu o sumă strânsă cu împrumut de la colegi. Odată cu el vin în același scop o florăreasă căreia i s-a confiscat chioșcul, un astrolog care prevestește distrugerea lumii printr-un război nemilos și multe alte personaje care populează viaţa noastră cea de toate zilele.

Replici acide și aluzii

Piesa este plină de replici scânteietoare, acide, și de aluzii la marea corupţie, la procedeul așa-zisului „parandărăt” și, mai ales, la situaţia care domnește în anumite teatre transformate de actualii manageri în surse de câștig doar pentru anumite grupuri. O distribuţie excelentă populată de actori în mare vervă precum Constantin Cotimanis, Monica Davidescu, Mircea Constantinescu, Petre Moraru, Florentina Tănase, Doina Ghiţescu și tânăra Cristina Constantinescu. Aceasta din urmă întruchipează o ziaristă aprigă, care are îndrăzneala să-l întrebe pe primar dacă e corupt, dând viaţă și autenticitate acestei comedii spumoase, dar cu pasaje moralizatoare de genul: A lua sau a nu lua șpagă! În final, primarul care este anchetat pentru o gaură de 60 de milioane de euro are o tentativă de evadare din ţară (ca atâţia alţi delincvenţi).

Numeroase personalităţi din domeniu au luat cuvântul după lectura piesei, scoţând în evidenţă faptul că s-au aflat în faţa unei comedii valoroase, autentice, de care s-au amuzat amar și care, după părerea lor, ar trebui să intre în repertoriul teatrelor pentru a fi recepţionată de marele public. Dinu Grigorescu, dramaturg și unul dintre fondatorii cenaclului, Radu F. Alexandru, președintele secţiei de dramaturgie a Uniunii Scriitorilor din România, dramaturgul Sebastian Ungureanu, Adrian Fetecău (de la grupul Vouă), Marilena Dumitrescu, scenaristă și dramaturg, și-au arătat bucuria de a asista la un spectacol extrem de reușit și îndelung aplaudat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe