Newsflash
REUNIUNI

Expert Meeting EU-RO Forum: Diabetul și complicațiile sale

de Parteneriat media - feb. 12 2025
Expert Meeting EU-RO Forum: Diabetul și complicațiile sale

Forumul, desfășurat în perioada 7-8 februarie la București, a adus împreună specialiști de renume din diabetologia europeană și din România.

Dezvoltarea punților de colaborare științifică la nivel internațional în domeniul diabetului a prins contur la București, în cadrul celei de-a doua ediții a evenimentului „Expert Meeting EU-RO Forum: Diabetul și complicațiile sale”. Forumul, organizat anual în România, a adus împreună specialiști de renume din diabetologia europeană și din România, consolidând un dialog esențial pentru progresul în managementul diabetului și al complicațiilor asociate.

Inițiativa acestui eveniment aparține conf. dr. Anca Pantea Stoian, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, medic primar diabetolog la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. dr. N. C. Paulescu” și vicepreședinte al Asociației Central Europene pentru Diabet (CEDA). De asemenea, este singurul medic diabetolog român selectat membru în Consiliul Global al Asociației Europene pentru Studiul Diabetului (EASD).

Evenimentul, desfășurat pe parcursul a două zile, a reunit 23 de lectori internaționali, care, alături de experți români, au prezentat cele mai recente descoperiri și abordări terapeutice în domeniul diabetologiei.

„Întotdeauna am crezut în importanța colaborării și a schimbului de experiențe între profesioniști din diverse țări. În domeniul medical, acest tip de colaborare internațională este esențial, pentru că fiecare profesionist aduce cu sine propria expertiză, acumulată într-un sistem de sănătate diferit, dar și perspective unice asupra practicilor, inovațiilor și provocărilor din domeniu. Vorbim despre schimb internațional de experiență care nu doar că îmbunătățește cunoștințele individuale, ci contribuie și la crearea unor punți între profesioniști și sisteme de sănătate diferite, favorizând identificarea celor mai bune soluții pentru pacienți. Astfel, avem oportunitatea să învățăm unii de la alții, să ne inspirăm din reușite și să găsim împreună răspunsuri la probleme comune. Sunt extrem de bucuroasă și mândră că am reușit să dezvolt această platformă, un spațiu de dialog și schimburi de idei între specialiști din Europa și România. Cred cu tărie că asemenea inițiative contribuie la creșterea calității actului medical și la dezvoltarea unor soluții inovatoare, orientate spre binele pacienților, respectiv al persoanelor cu diabet”, a declarat conf. dr. Anca Pantea Stoian.

Inițiativa sa, „Expert Meeting EU-RO Forum: Diabetul și complicațiile sale”, s-a născut din convingerea că schimbul de cunoștințe și bune practici este esențial pentru progresul în managementul diabetului. 

„Mă bucur că am reușit să reunesc la București lideri de la nivel european din domeniul diabetologiei. Acest lucru se datorează unui proces bazat pe ani de muncă și pe construirea unor relații de încredere cu specialiști din diferite țări. Dintotdeauna, am fost preocupată de colaborarea internațională în domeniul diabetologiei. Am observat că schimbul de cunoștințe și bune practici între experți din diverse țări nu doar că îmbunătățește actul medical, dar contribuie și la dezvoltarea unor soluții eficiente pentru pacienți. Am vrut să creez un cadru formal, unde experți din Europa și România să poată discuta deschis provocările și inovațiile din domeniul diabetului. Prin participarea la numeroase conferințe și congrese de la nivel internațional, am avut oportunitatea de a interacționa cu numeroși experți din afara granițelor țării. Astfel, am reușit să creez această platformă de dialog, unde fiecare poate contribui cu experiența sa unică, facilitând un schimb real de cunoștințe între profesioniștii din diverse sisteme de sănătate”, a explicat conf. dr. Anca Pantea Stoian.

Peste 350 de medici au participat fizic la cea de-a doua ediție a „Expert Meeting EU-RO Forum: Diabetul și complicațiile sale”, desfășurată în perioada 7-8 februarie, la București. 

 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe