Cel
mai recent număr al revistei Memoria (3/2016 și 96 de la
apariție) este închinat, în bună măsură, reginei Ana, nedespărțita soție a
regelui Mihai timp de 68 de ani. Aceasta s-a stins la 1 august 2016 și a fost
înmormântată la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în zi
de doliu național și de tristețe pentru o bună parte a românilor. Regina –
născută principesa de Bourbon-Parma – nu a domnit niciodată; un tulburător
editorial semnat „Memoria“ se încheie astfel: „Odihnește-Te în pace, Regina
noastră de care nu am avut parte. Desparte-Te din nou de noi, Regele nostru pe
care nu am știut să-L chemăm și să-L păstrăm când se mai putea. Lăsați-ne în
loc simulacrele pe care le merităm.“
Lansarea
ultimului număr al cunoscutei „reviste a gândirii arestate“ a avut loc la o zi
după ce Majestatea Sa Regele Mihai I al României împlinea 95 de ani, iar în
țară se desfășurau cu decență și sobrietate manifestări marcând acest eveniment.
Între acestea, în Aula Magna a Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I“ a
avut loc prezentarea unor emisiuni filatelice între care una tematic legată de
hobby‑ul regelui Mihai pentru motoarele cu mulți cai putere (automobile,
avioane).
„O
amintire de neșters“ este titlul unei însemnări a Magdalenei Drăgan și se
referă la găzduirea reginei Ana în modestul apartament al familiei sale, când
regimul Iliescu nu a vrut să acorde regelui și reginei viză de intrare în țară,
decât dacă aceștia obțineau o invitație de la o familie fără apartenență
politică. Între filele „Memoriei“, unele fotografii, probabil cu circulație
privată, sunt din albumele doamnei Micaela Ghițescu, directorul revistei.
Alocuțiunea
colegului nostru, prof. dr. Nicolae Constantinescu, de curând și redactor
coordonator al „Memoriei“, rostită în vară, cu ocazia lansării numărului 95 al
revistei, are ca temă „Nefirescul în viața noastră de toate zilele“ și se
constituie acum într-un veritabil articol de fond.
Tânărul
Răzvan Câmpean, redactor șef al revistei „Echinocțiu“ și masterand la
Facultatea de Litere pe tema „Istoria imaginilor, istoria ideilor“, publică
studiul „Comunismul la feminin: memorialistica țărăncilor din România“. Sunt
referiri, în baza analizei unor cărți deja apărute, multe reeditate, la Anița
Nandriș-Cudla și Elisabeta Rizea, care au avut de suportat asprimile regimului
comunist și au lăsat mărturii cutremurătoare, fie despre anii grei de deportare
în Siberia, fie despre detenția în temnițele regimului Dej. Li se alătură
Lucreția Jurj care, prin interviuri, depune mărturie despre rezistența
anticomunistă din perioada 1948–1958. Amintește totodată despre susținerea de
către săteni a luptătorilor din munți, îndeosebi cu alimente, sprijin asumat de
aceștia cu risc extrem pentru libertatea și chiar viața lor.
Autorul
evaluează valoarea testimonială a relatărilor celor trei eroine, dar apreciază
și stilul diferit al acestora, afirmând: „În plus, lipsa unui filtru
intelectual în mărturisirile celor trei favorizează un tip de înțelegere
aproape nebruiată a perioadei. Memorialistica feminină prezintă violența sau
durerea fără a o filtra, de unde și detaliile dificil de citit sau imaginat din
mărturiile Aniței Nandriș sau Elisabetei Rizea“.
Arheologul
Gheorghe Petrov scrie în continuare despre acțiunea de căutare și deshumare a
doi partizani uciși în satul Mesentea, comuna Galda de Jos, din jud. Alba, în
luna mai 2016, la inițiativa Institutului de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în colaborare cu Muzeul Național de
Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. S-au recuperat rămășițele pământești
ale lui Mârza Traian și Gligor Traian, luptători anticomuniști, care au murit
la 9 martie 1949 într-o confruntare armată cu Securitatea și Miliția. Cadavrele
au fost înhumate într-o groapă comună, în grădina casei unde și-au găsit
sfârșitul, după ce fuseseră batjocorite prin expunerea publică a corpurilor
dezbrăcate (fără însă a fi dusă la îndeplinire propunerea autorităților de a fi
și incendiate). Terenul de deasupra gropii a fost folosit ulterior pentru
lucrări agricole. Se înțelege că locul nu a fost marcat în niciun fel, iar
decesul nu a fost consemnat în registrele de stare civilă. Gazda care i-a
adăpostit pe cei doi a fost arestată, torturată și privată de libertate.
Fratele lui Mârza, absolvent de Medicină, a fost și el reținut și condamnat
pentru activitate contrarevoluționară la o pedeapsă de 14 ani de închisoare.
O
informație arată că procurorii militari au trimis în judecată, pentru moartea
prin tortură a inginerului disident Gheorghe Ursu, la mai mult de 30 de ani de
la uciderea acestuia – caz de notorietate publică după evenimentele din
decembrie ʼ89 – pe inculpații: Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, foști ofițeri
ai Securității, George Homoștean, fost ministru de interne și Tudor Postelnicu,
fost șef al departamentului Securității statului.
Cu
totul specială ca interes documentar este relatarea Corneliei
Papacostea-Danielopolu (1927–1998), profesoară de istorie în învățământul
secundar, fiica profesorului Victor Papacostea, om cu strălucite calități
intelectuale și activitate științifică, al cărui destin a fost frânt de regimul
comunist. Printre altele, acesta a studiat istoria popoarelor balcanice și a
creat prima catedră universitară pentru această specialitate. Arestat pentru
calitatea de membru al PNL și pentru participarea sa la guvernele Sănătescu și
Rădescu, în calitate de subsecretar de stat la Ministerul Educației Naționale.
Fără a fi judecat, a trecut prin teribilele pușcării comuniste, precum cele de
la Pitești, Aiud, Jilava, Gherla, Sighet. În foaia de eliberare, la capătul
numeroșilor ani de recluziune, se precizează că „a fost arestat pentru
activitate contra clasei muncitoare“, dar eliberat „din lipsă de probe“.
Întreaga
sa familie a avut de suferit, începând cu izgonire din propria locuință și
concedieri repetate și umilitoare, atât pentru soție, Cornelia Papacostea
(născută Manasian), care a refuzat să divorțeze, cât și pentru fiică, devenită
prin căsătoria cu Gheorghe Danielopolu, descendent al lui Ion C. Brătianu,
Cornelia Papacostea-Danielopolu. Pia Dumitru-Danielopolu, nepoata de fiică a
istoricului, arată refuzul mamei sale de a accepta „colaborarea“ propusă de
agenții Securității, publicând ca dovadă dosarul acesteia de la CNSAS, precum
și urmările acestui refuz, între care interzicerea de a pleca în străinătate.
S-au
publicat recent „Documentele redeșteptării macedoromâne“, adunate și selectate
de Victor Papacostea și Mihail Regleanu pe care savantul nu a mai apucat să le
vadă. În îndelungata perioadă comunistă, Institutul de Studii și Cercetări
Balcanice a fost desființat, pierzând până și sediul, iar revista „Balcania“ nu
a mai văzut lumina tiparului.
Reputatul
jurist și profesor universitar Victor Bădulescu este o altă victimă a regimului
represiv comunist, ca membru PNL și membru în cele două guverne încă
democratice, de scurtă supraviețuire, de după 23 august 1944. A îndeplinit
numeroase funcții politice și administrative, printre care aceea de a fi expert
în chestiuni economice al delegației române la Conferința de Pace de la Paris.
A scris lucrări de valoare pe teme politice, istorice, economice. A pierit la
Sighet, după cum arată autorii – Sorin Popescu și Tudor Prelipceanu. După ce
fusese eliminat de către comuniști din rândul academicienilor la acea rușinoasă
epurare a Academiei din 1948, în 1990 a fost reintegrat ca membru corespondent.
Sumarul
revistei continuă cu articole cel puțin la fel de interesante. Menționăm eseul
doamnei Ruxandra Cesereanu – „Modele etice la maturitatea primitorului“,
confesiuni asupra unor modele ale vieții sale (bunicul; scriitorul Paul Goma;
Ion Ioanid, de la care a preluat „pasiunea pentru libertatea de gândire ca
stare maximă de integritate a condiției umane“; Daniela Țăranu, fiica
psihologului Nicolae Mărgineanu, „modelul încarnat de dânsa este unul etic
chiar în sens terapeutic, vindecător de traumă“; Adriana Georgescu; eroinele
Elisabeta Rizea, Anița Nandriș-Cudla, Lucreția Jurj, dar și modele etice
preluate de la o serie de figuri clericale, de la Monseniorul Vladimir Ghika la
Arsenie Boca.
Mai
sunt demne de menționat secvențele memoriale – deși doar „întâlniri fulgurante“
– ale istoricului, scriitorului și academicianului Alexandru Zub, fost deținut
politic. Captivează și fragmentul de roman „Mașina de scris“, din volumul
„Întâlnirea cu Cerberul“, aparținând publicistului și scriitorului Daniel
Dragomirescu, evocând umilințele vizitelor periodice, în „Epoca de Aur“
ceaușistă, a posesorului unei mașini de scris, la Miliție.
Sunt
consemnate apoi o serie de reuniuni comemorative. Între acestea, conferința
științifică internațională „75 de ani de la dezrobirea Basarabiei, nordul
Bucovinei și Ținutul Herța“. Reuniunea a avut loc la Chișinău, în perioada
22–23 iunie 2016. Se menționează, de asemenea, dezvelirea în cadrul unei
ceremonii, la 30 iunie, a monumentului „Aripi“, închinat memoriei luptătorilor
din rezistența anticomunistă 1945–1948. Istoria acestei opere de sculptură,
datorată artistului plastic Mihai Buculei, însumează – de la concept și până la
materializarea în oțel inoxidabil, granit roșu și beton – 19 ani de muncă
artistică și tehnică, dar mai ales de luptă cu birocrația administrativă.
Monumentul se află în Piața Presei Libere din Capitală.
Cu
ocazia lansării numărului 96 al revistei „Memoria“, Adrian Dimitriu, director
general al Filarmonicii „George Enescu“, a pledat pentru oportunitatea
ridicării în București a unui „muzeu al holocaustului roșu“ (și nu oriunde, ci
în centrul Capitalei). A urmat prof. dr. Nicolae Constantinescu, care a adus un
elogiu femeilor-erou din rezistența anticomunistă. Mircea Carp, fost redactor
la postul de radio Europa Liberă, a evocat un fapt memorabil din ultima zi a
războiului purtat pe teritoriul României pentru eliberarea Ardealului de Nord
(25 octombrie 1944), la care a luat parte ca ofițer, dedicând victoria
Majestății Sale, Regele Mihai. Lansarea ultimului număr al revistei „Memoria“
s-a transformat într-o adevărată sesiune ad-hoc pe teme de istorie
contemporană, moderată de directoarea Micaela Ghițescu.
.jpg)
