Medicul Mihai Craiu a explicat pe pagina sa oficială de Facebook, Spitalul Virtual pentru Copii, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze părinții dacă sugarul nu respiră bine.
Specialistul de la INSMC „Alessandrescu-Rusescu” a precizat că acest ultim val al pandemiei de COVID-19 a adus un număr extrem de mare de infectări cu SARS-CoV-2 la copil. Numai în 2022 au fost diagnosticați în SUA 4,6 milioane de copii cu maladie COVID-19, a explicat medicul.
Varianta Omicron are o transmisibilitate extrem de mare, însă la copil lucrurile stau diferit față de adult, pentru că micuții au câteva caracteristici diferite în ceea ce privește felul cum respiră, a arătat dr. Mihai Craiu pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.
Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie cu supraspecializare în pneumologie pediatrică, oferă așadar câteva răspunsuri la întrebarea „Ce putem face pentru cei mici atunci când sunt răciți, cu Omicron sau cu altceva?”.
„Putem ușura respirația astfel:
1. Ținând sugarul cât mai mult în brațe - în felul acesta anulăm mecanismele de obstrucție (...).
2. Dăm lichide multe sau alăptare foarte frecventă. O bună hidratare face secrețiile din nas mai fluide, deci mai ușor să se scurgă singure (spre exterior sau în gât) sau mai facil de scos prin aspirație.
3. Umezim secrețiile cu ser sau apă de mare în speranța că eliberăm nasul. Dacă nu merge, se face aspirație blândă, de câte ori e nevoie, cu un aspirator adecvat vârstei. Sau lavaj nazal...
4. La cei mai mari se pot pune câteva picături din produse ce desfundă nasul, adecvate vârstei, fie direct în nas (vasoconstrictoare dedicate copiilor), fie pe o batistă în vecinătatea feței copilului (cum ar fi produsele dedicate acestui scop, mentolate).
5. Nu se fac aerosoli, cu nici un medicament «minune» sau diverse cocktailuri fantasmagorice, deoarece acestea nu numai că nu ajută dar pot avea efecte adverse grave.
Aerosolii nu țin loc de batistă (cum spunea o colegă, dr Irina Costache), ci sunt concepuți să fie utilizați pentru boli ale căilor aeriene inferioare. Există aparate de nebulizat cu dispozitive dedicate nasului și produse farmaceutice pentru acest scop... dar sunt rareori necesare. La copii mari sau adulți”, a conchis dr. Mihai Craiu în postarea sa, sub hashtagul #stopnebulizare.
Citiți și: Dr. Mihai Craiu: Ce faceți până ajungeți cu copilul la spital dacă a înghițit o baterie?
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe