Apa, vântul și gura lumii nu le poți opri.
(Proverb)
Probabil că a luat ceva timp până când
oamenii au înțeles și acceptat cu înțelepciune această realitate. Posibil
câteva milenii după apariția graiului articulat. Mda, se pare că există ceva
dificultăți în a interzice sau reglementa bârfa. Tot ce poți spera e să o faci să
lucreze în favoarea ta.
De mai puțin de douăzeci de ani, informația
medicală a început să fie disponibilă publicului larg la un nivel fără
precedent. În mod similar, de neoprit și greu de reglementat. Care este
impactul? Studii mai recente sau mai vechi, din diferite colțuri ale lumii,
merg către următoarele statistici: 80% din cei cu acces la internet au căutat
informații medicale pentru ei sau apropiați; 30% din cei care se duc la medic se
informează mai întâi pe Google despre problemele medicale pe care le întâmpină.
Pe 46% din persoanele care au răspuns la un sondaj de opinie, în SUA, căutările
pe internet le-au convins că au nevoie să consulte un medic. Apoi, 41% din cei
care caută pe internet își găsesc suspiciunile confirmate de medic. Nu avem o
statistică despre proporția diagnosticelor puse de medic într-o primă fază și
apoi confirmate, dar sunt convins că și aici sunt erori. Iată deci că fenomenul
ia amploare și, indiferent că ne place sau nu, nu prea mai sunt multe de făcut
în vederea limitării sau reglementării acestuia.
Cât de rău este din perspectiva medicului?
Mulți medici se adaptează cu greu noilor realități. Vor avea mai mult de
explicat pacientului care începe să înțeleagă și el unele lucruri și să întrebe
mai mult, vor depune un efort suplimentar în a demonta un raționament sau o
prejudecată a pacientului apărută anterior prezentării la medic și mai au de
luptat și cu propria percepție de neîncredere din partea pacientului. Aceste
aspecte nu erau pe agenda lor cu zece-douăzeci de ani în urmă.
Este totul chiar atât de sumbru? Și dacă
medicul și-ar schimba perspectiva? Dacă ar înțelege că pacientul vine la el
tocmai ca urmare a faptului că nu și-a găsit încă toate răspunsurile online?
Dacă ar accepta faptul că un pacient mai informat poate fi transformat într-un
partener mai potrivit pentru o decizie terapeutică mai bună și unul mai serios
în a-și urma planul de tratament? Dacă ar înțelege că un astfel de pacient,
odată lămurit, ar avea o și mai mare încredere în el ca profesionist? Dacă ar
înțelege că sunt mulți pacienți care își acceptă suferințele minore și
neamenințătoare de viață cu ajutorul internetului și eliberează astfel sistemul
de consultații care nu ar fi tocmai necesare (cum ar fi în cazul unui banal
guturai, de exemplu). Poate că din perspectiva aceasta nu mai pare totul pictat
în negru.
Căutarea pe internet este consecința a două
circumstanțe: îngrijorarea legitimă a pacientului și accesibilitatea. Faptul că
pacientul caută înseamnă că este îngrijorat de ceva. A depune eforturi în a
afla aspectele care îl îngrijorează pe pacient îl pune pe medic într-o poziție
unică față de Dr. Google, care nu este programat să pună astfel de întrebări și
nici să asculte sau să răspundă cu empatie. Este foarte ușor să câștigi avantaj
în fața Dr. Google. În al doilea rând, da, este mult mai accesibil. La orice
oră din zi și din noapte, în orice zi a săptămânii, fără programare, chiar în
locul unde se află pacientul pătruns de îngrijorare. Este un avantaj competitiv
greu de replicat de orice sistem de sănătate și de orice medic. Este perfect?
Nu, dar este acolo. Să nu uitam că nici medicii nu sunt perfecți.
De cealaltă parte, a desconsidera efortul
pacientului de a se informa și a înțelege ce se întâmplă cu el, cu mijloacele
și capacitatea lui intelectuală, este un afront care pune sub semnul întrebării
sau chiar periclitează cea mai bună intenție terapeutică. În acel moment,
degeaba ești doctor bun, degeaba te-ai pregătit.
Ce ar fi de făcut? Autosugestionarea
medicului cum că:
1. Un pacient informat poate fi unul mai
bun (pentru el însuși, dar și pentru colaborarea cu terapeutul) decât unul
neinformat;
2. Un pacient care vine la medic sau care
caută pe internet este îngrijorat de ceva; cunoașterea naturii acelor griji
poate fi mai importantă chiar decât emiterea unor soluții ignorându-le;
3. Este improbabil ca un pacient să accepte
o informație nouă care se află în conflict cu ceea ce crede el în lipsa unei
discuții lămuritoare referitoare la prejudecățile existente;
4. A căuta activ prejudecățile pacienților
cu privire la sănătatea lor și la opțiunile de tratament poate deveni o
îndatorire a exercitării profesiei de medic;
5. A fi deschis față de căutările
pacienților pe Google (nu neapărat a aproba sau confirma) sau în altă parte
este un punct tare al medicului și nu o slăbiciune sau o pierdere de timp –
este o dovadă de caracter, compasiune și profesionalism.
Greu? Posibil. Merită? Din plin. Succes!
