Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  PROIECTE  »  Dosar

Preoţii din spitale

Viața Medicală
Dr. Maria DRAGOTĂ joi, 19 februarie 2015
   După 1989, patriarhul Teoctist a hirotonit tineri teologi în vederea asigurării asistenţei religioase în spitale, unităţi de asistenţă socială, de învăţământ, penitenciare, armată, cimitire de stat.
   „Sănătate, ajutor, împlinirea cererilor şi mântuirea sa“, rosteşte preotul după fiecare nume pe care îl pomeneşte. E slujba Sfântului Maslu, iar capela, situată la parterul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, e plină de oameni de toate vârstele, unii bolnavi internaţi, căci sunt în pijamale şi halat, alţii aparţinători; apar pe fugă şi două asistente, care îşi fac cruce, ascultă o rugăciune şi se întorc la muncă. Vine şi o doctoriţă, e cardiolog, îi zăresc ecusonul. După câteva minute, iese. O ajung din urmă; se grăbeşte, e de gardă, dar da, putem sta de vorbă dacă nu durează mult. De obicei, ajunge la capelă împreună cu alţi colegi înainte de raportul de gardă, care se ţine într-o încăpere din apropiere. Se reculeg câteva minute, mai mult nu le permite programul, dar îi ajută şi cinci minute de linişte, mai ales după stresul din gardă. Ajutorul vine şi pentru pacienţii ei, unii au, pe lângă patologia cardiacă dovedită, şi probleme cu familia, nemulţumiri, iar suferinţele sufleteşti le agravează boala organică. Pe stres fac puseuri hipertensive, tulburări de ritm, unele grave, ori angină vasospastică; la ei, factorii declanşatori sau agravanţi sunt cei psihoemoţionali. Cei nedeplasabili o roagă să îl cheme pe preot în salon. Mulţi merg la capelă şi se întorc cu o stare mai bună, fiindcă găsesc acolo persoana dispusă să-i asculte, să-i ajute cu o rugăciune, un sfat.
   În 1995, Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii au încheiat Protocolul cu privire la acordarea asistenţei religioase în unităţile subordonate MS, statutul şi activitatea generală a preoţilor în aceste unităţi. Din punct de vedere canonic-spiritual, preoţii se supun conducerii episcopiei eparhiei, iar administrativ – conducerii unităţii medicale în cadrul căreia activează. Este prevăzută asigurarea de spaţii speciale pentru capele unde se vor săvârşi servicii religioase. Din dorinţa şi cu susţinerea financiară a personalului sanitar, la multe spitale din ţară au fost construite biserici.
   Conform protocolului din 1995, preotul de spital săvârşeşte servicii religioase, slujbe speciale (binecuvântarea decedaţilor, abandonaţilor sau a celor fără familie, botezul copiilor în pericol de moarte sau la cererea părinţilor etc.), vizitează bolnavii, întreţine discuţii duhovniceşti cu ei şi cu membrii familiilor lor. Un segment important al activităţii sale constă în colaborarea cu personalul medical, pentru a cunoaşte starea bolnavilor, dar şi în acordarea asistenţei religioase salariaţilor unităţii. Poate fi invitat la Consiliul administrativ al spitalului, contribuind la aplicarea normelor de deontologie, disciplină şi morală creştină.
   În prezent, în Arhiepiscopia Bucureştilor – Bucureşti, Ilfov şi Prahova – îşi desfăşoară activitatea 124 de preoţi de caritate în spitale şi unităţi de asistenţă socială, iar în întreaga ţară, numărul acestora se ridică la 407.

„O să fie bine“

   Părintele Horia Prioteasa slujeşte la Institutul Clinic Fundeni din 2001, înainte fiind preot de caritate timp de un an în Spitalul Clinic de Copii „Dr. V. Gomoiu“. După Sf. Liturghie, a spovedit un pacient; acum, cu un ton ferm, dar care inspiră încredere, linişteşte o femeie care îi cere cu voce plânsă ajutor şi sfat. Îi citeşte o rugăciune, o binecuvântează. „Fă ce ţi-am spus şi o să fie bine“ o încurajează, iar ea pleacă hotărâtă, cu o mină senină. Aflu istoria bisericii de lemn în stil maramureşean din curtea instituţiei: a fost construită între 2002 şi 2005, din fonduri ale spitalului şi ale unor ctitori, are hramul Sfinţilor Cosma şi Damian din Roma (1 iulie), Asia (1 noiembrie) şi Arabia (17 octombrie). Spitalul a oferit terenul în suprafaţă de 1.500 mp. Programul liturgic este foarte strict, cu slujbe de fiecare zi, de fiecare seară, adică de luni până sâmbătă seara, iar duminica Sf. Liturghie, precedată de utrenie. Împreună cu părintele Prioteasa slujeşte, din 2004, preotul Ştefan Emanuel Ciobotaru. Amândoi asigură asistenţa religioasă a credincioşilor aflaţi în suferinţă şi a celor care lucrează la Institutul Clinic Fundeni şi la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“. La Institutul Oncologic „Prof. dr. Al. Trestioreanu“, aflat în apropiere, este amenajată o capelă interioară, iar preot este Gheorghe Subţirică. Cu sprijinul comunităţii formate în jurul lor, preoţii îi ajută şi din punct de vedere financiar pe unii pacienţi fără posibilităţi, veniţi din ţară, iar la cutia milei se adună bani pentru ajutorarea copiilor săraci şi bolnavi. Un alt obiectiv este sprijinirea copiilor abandonaţi de la Valea Plopului, pentru care preoţii de la Fundeni duc periodic ajutoare: alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte.

Slujbe pe holul spitalului

   La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu“, de la 1 martie 1998 este preot Tudor Peiu; timp de cinci ani a slujit pe un hol, printre aparatură şi oameni care se perindau prin spital. Apoi, cu acordul direcţiei spitalului, a pus temelia bisericii cu hramurile Sfânta Treime şi Sfinţii Martiri Brâncoveni, sfinţită în 2007; o placă de marmură are înscrise numele ctitorilor, mulţi cadre medicale. La secţia de nou-născuţi a slujit peste 1.500 de botezuri de urgenţă în aceşti 17 ani. Cei abia intraţi în lume se luptau deja cu moartea, cot la cot cu medicii care-i îngrijeau, iar preotul era chemat de personalul medical sau de părinţi să-i creştineze. Preotul îi slujeşte cu arme specifice, duhovniceşti, mai degrabă filantropice decât caritabile, pe cei care au nevoie de ajutor, îmi explică părintele Peiu. Pe lângă rugăciune, biserica, numită „spital duhovnicesc“, le oferă micilor pacienţi şi ajutoare materiale: haine, mâncare, cărţi, caiete, culori, pensule, pentru a le uşura suferinţa.
   Marian Sava este primul preot dintr-un spital de stat bucureştean – din 1993, la Spitalul Universitar de Urgenţă, pe atunci Spitalul Clinic Municipal. Timp de nouă ani a slujit în amfiteatrul mic al spitalului. Ajungea aici cu o jumătate de oră înaintea pacienţilor, punea icoanele, aranja altarul, ţinea slujba, apoi bolnavii plecau şi el strângea totul într-o cămăruţă. În anul 2000 s-a sfinţit piatra de temelie a bisericuţei cu hramul Adormirea Maicii Domnului şi mulţi ctitori, în 2001 au început lucrările, iar la 21 noiembrie 2002 a fost sfinţită.

Cine le cere ajutorul?

   Pr. Horia Prioteasa spune că ajutorul preoţilor de caritate este cerut în special de pacienţii cu afecţiuni mai grave, mai ales cei oncologici în fază terminală, cei care urmează să fie operaţi, dar şi de bolnavi care, venind din parohiile lor din ţară sau din Bucureşti, solicită spovedirea şi împărtăşirea ca o continuitate a vieţii lor duhovniceşti. Dacă timpul şi starea clinică a pacienţilor permit, aceştia participă la slujbe şi acatiste. De asemenea, familia, aparţinătorii solicită preotul în diverse cazuri: fie bolnavul nu este familiarizat cu biserica, şi atunci este nevoie de catehizare, spovedanie şi sfânta împărtăşanie, fie pacientul este în stare gravă, nu poate comunica, şi atunci preotul mijloceşte pentru el la Dumnezeu, citind rugăciunile de iertare şi de sănătate. Omul în suferinţă este de multe ori mult mai deschis către Dumnezeu, se spovedeşte şi apoi e mai liniştit, împăcat, iar dacă starea sufletească este bună se poate vindeca mai uşor şi mai repede de suferinţa trupească. Unii caută în preot persoana cu care să stea de vorbă, care să-i ajute să iasă din starea care se aflau.
   Pr. Tudor Peiu trece prin toate secţiile spitalului cel puţin de câteva ori pe lună, nu aşteaptă să fie chemat; bineînţeles, sunt anumite secţii unde prezenţa preotului se cere a fi mai deasă: terapie intensivă, nou-născuţi, chirurgie, arşi.

Acatiste pentru medici

   Medicul nu are o meserie, ci o misiune de salvare a vieţilor omeneşti, socoteşte pr. Horia Prioteasa şi vorbeşte despre legătura strânsă cu personalul medical şi administrativ; unii sunt fii duhovniceşti ai săi; îşi găsesc liniştea şi pacea în biserică, aprind o lumânare, după care reiau lucrul. De multe ori, medicii şi asistentele îl solicită la anumite cazuri, îi îndeamnă pe pacienţi să meargă şi să se roage, să stea de vorbă şi cu slujitorii bisericii. Unii pacienţii lasă la biserică acatiste cu numele medicului care se ocupă de ei, rugându-se să capete dibăcie în a găsi soluţia cea mai bună pentru vindecarea lor. Şi medicul şi preotul se apleacă asupra omului, cu problemele sale de sănătate a trupului şi a sufletului, conlucrează, împreună au grijă de el, împlinindu-şi astfel menirea. Nu preoţii sunt cei care vindecă, recunoaşte părintele Prioteasa, ci ei îi fac pe oameni să-şi dea seama de problemele pe care le au şi îi îndeamnă să-l cheme în ajutor pe Dumnezeu, se roagă pentru ei.
   Unii văd utilă prezenţa preotului doar când omul deja a murit, când medicul nu mai are ce să facă, afirmă pr. Marian Sava. E o viziune îngustă: preotul îi poate ajuta mai mult pe cei vii decât pe cei morţi. Şi rememorează un caz: asistenta şefă de la una din secţii l-a chemat la o bolnavă care de şase luni nu se putea mişca. Fusese operată de patru ori, era asistent universitar la Politehnică. I-a rostit câteva rugăciuni şi a spovedit-o. A doua zi, s-a ridicat pe marginea patului, iar după ce a împărtăşit-o, mergea singură. Părintele Sava spune că dincolo de faptul că este o minune, există şi o explicaţie, pe care o găsim în evangheliile Noului Testament, în pilda vindecării slăbănogului: ca să vindeci trupul, trebuie vindecată cauza bolii, rădăcina ei, care este în suflet; odată vindecat sufletul prin iertarea păcatelor, sănătatea se transmite şi trupului.

„Uite-l pe preotul care te-a botezat când erai pe moarte!“

   Cea mai mare dificultate a preotului de caritate este când spovedania este forţată, în sensul că familia vrea, dar pacientul nu, spune pr. Horia Prioteasa. Uneori este chemat la pacienţi în comă şi este în imposibilitatea de a administra taina împărtăşaniei pentru că nu poate să-l spovedească pe pacient; atunci săvârşeşte anumite rugăciuni pentru sănătatea trupului şi a sufletului, eliberarea de suferinţă şi „iertarea de tot păcatul“.
   Există două abordări ale suferinţei, mi-au explicat preoţii cu care am discutat: unii pacienţi încearcă să-şi caute greşeala din trecut, să se împace cu situaţia, să lupte cu boala ca să meargă mai departe; alţii se supără mai tare pe ei, pe Dumnezeu şi cu cât se supără mai tare cu atât se îmbolnăvesc mai tare; au puţine şanse să mai iasă din boală pentru că totul depinde de starea sufletească, de câtă dorinţă au de a se face bine. Multe persoane amână întâlnirea cu preotul şi biserica până în ultimul moment, când cred că nu mai au nicio şansă, atunci ar vrea să se şi spovedească, să se şi împărtăşească; este o mentalitate greşită, preoţii spun că ar trebui chemaţi înainte de a se ajunge în starea respectivă. Credinţa este un act liber, la fel ca-n pilda fiului risipitor: Dumnezeu aşteaptă de la tine ca tu să vrei să ai nevoie de El; când te-ai întors la El, te-a primit cu braţele deschise. Cu asistenţa religioasă este la fel cum e cu asistenţa medicală; dacă te simţi bolnav trupeşte, chemi doctorul; dacă te simţi bolnav sufleteşte, chemi preotul. E valabilă zicala: Dragoste cu sila nu se poate, spun slujitorii bisericii.
   Mulţumirea în viaţa unui preot nu este niciodată completă, afirmă pr. Tudor Peiu, pentru că totdeauna îşi dă seama că a mai rămas un loc pe care nu l-a vizitat la timp, un copil pentru care nu s-a rugat când a trebuit. În schimb, are parte de mângâieri sufleteşti, iar cele mai marcante sunt când se întâlneşte cu copii de 6, 10 ori chiar 17 ani împreună cu părinţii, care le spun: „Uite-l pe preotul care te-a botezat atunci când erai pe moarte!“.

Zilnic la dispoziţia pacienţilor

   Teologii care candidează pentru un post de preot de caritate sunt examinaţi nu numai din punctul de vedere al capacităţii preoţeşti, pentru care dau nişte examene, ci şi pe acest specific, pentru ca apoi să fie cercetaţi de coordonatorul preoţilor de caritate şi de centrul eparhial, dacă au chemare pentru acest mediu, pentru acest spaţiu de misiune încredinţat, pentru că el diferă de cel de parohie. Candidaţii trebuie să studieze cărţi cu privire la pastoraţia bolnavilor, teologia bolii, psihoterapie ortodoxă, să fie prezenţi în locurile unde vor să ajungă, ca să vadă specificul activităţii. Şi apoi să simtă că au chemarea şi să-şi asume această slujire de cel puţin cinci-şapte ani în condiţiile date – capelă, biserică sau chiar hol al spitalului, cu suferinţă omenească la cea mai mare intensitate, zilnic la dispoziţia pacienţilor.
   Pr. Tudor Peiu crede că rolul preotului de caritate este unul fundamental, vizibil în modul cum îi slujeşte pe ceilalţi: nu anulându-le libertatea de convingere, ci rugându-se pentru ei, adresându-le un cuvânt de întărire, apoi, dacă e nevoie, ajutându-i şi concret, material.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC