Principalele
științe medicale psihosociale considerate succesoare ale
psihosomaticii sunt psihologia sănătății și medicina
comportamentală. În zilele noastre, asistăm la o
coexistență „pașnică” a celor trei discipline. Deși
acest fapt nu poate fi negat, el creează confuzii de ordin noțional
pentru cei care studiază acest mare domeniu al interferenței
medicinei cu psihologia și sociologia. Din acest motiv, am considerat
necesară o delimitare a sferei de preocupări specifice fiecăreia
dintre ele.
Am
pornit în acest demers de la faptul că ele au o zonă largă de
obiective comune și că, pentru a exista drept la existență
distinctă pentru aceste discipline, va trebui să amplificăm
acele nuanțe specifice deja prezente spre a le atribui caracterul de
trăsături fundamentale/definitorii pentru științele
respective.
Argumentele
noastre pentru a încerca această diferențiere pornesc de la faptul
că atât psihosomatica – din care s-au desprins psihologia
sănătății și medicina comportamentală –, cât
și aceste discipline succesoare ale psihosomaticii au foarte multe
elemente comune. De exemplu, toate au un cuprins sau o tablă de materii
aproape identică în tratatele consacrate lor. Coexistența lor ca entități
distincte poate să aibă drept cauză faptul că accesul este
diferit pe anumite obiective și metode (comune tuturor), iar tradiția
lor deja consolidată, cuplată cu ambițiile/orgoliile inerente ale
exponenților acestor discipline (autorități în domeniu), tinde
să conserve această tradiție.
Pentru
studenți, dar și pentru medicii sau psihologii tineri, există
însă anumite dificultăți privind înțelegerea
diferențelor dintre psihologia sănătății, medicina
comportamentală și psihosomatică (aceasta din urmă a
continuat să se dezvolte, indiferentă la apariția celorlalte
două științe). Există, de asemenea, posibilități
reduse de a separa aceste trei discipline din cauză că fiecare dintre
ele a acumulat anumite noțiuni specifice și a pregătit
experții săi cu prestigiu internațional.
Din
motivele deja prezentate, dar și din considerente de ordin didactic
(situații frecvente în care studenții pot să întrebe de ce trei
discipline care tratează aceeași problematică au trei nume
diferite), m-am simțit obligat să fac o serie de delimitări,
să stabilesc accentele care trebuie puse de fiecare dintre aceste
discipline pe problemele care alcătuiesc aria generală de
preocupări ale acestora. Am putea considera că aceste trei discipline
pot fi incluse într-o sferă mai largă, o adevărată
„umbrelă” reprezentată de medicina biopsihosocială. Această
delimitare de preocupări este propusă din perspectiva acceptării
cvasiunanime în epoca noastră a modelului biopsihosocial.
Psihologia sănătății
Această
disciplină ar trebui focalizată în aria medicinei profilactice, având
drept scop promovarea și cultivarea sănătății la
subiecții sănătoși prin analizarea motivației/a
rădăcinilor adoptării unui stil de viață
sănătos. Se ocupă de prevenirea distresului prin
îmbunătățirea mecanismelor de coping și prin
„colecționarea” a cât mai multor eustresuri (conceptul lui Selye, pe
nedrept eliminat, dar care tinde să fie reabilitat; „stresul bun”
contribuie la creșterea imunității, longevității
și ar putea constitui efectul major al multor forme de psihoterapie).
Ajută la îmbunătățirea calității comunicării
pacientului în toate domeniile, nu numai în cadrul relației cu medicul, ci
și în aria competenței sociale. Un obiectiv similar cu specificul de rigoare
intră în competența medicului practician. Include aplicarea (în
special de psihologi) unor teste moderne de personalitate și a tuturor
formelor de psihoterapie care au calitatea de a recupera sănătatea
bolnavului, în special la începutul acelor boli care implică factori
psihosociali în patogenia lor.
Psihologia
sănătății poate să capaciteze subiecții
sănătoși spre a păstra sănătatea lor, respectând
anumite restricții și apelând la comportamente alternative hedonice
(de exemplu, excursii în natură, lecturi, audiții muzicale etc.),
care să nu genereze îmbolnăviri. Trebuie accentuat faptul că
omul deja bolnav nu își mai poate asuma niciun fel de risc/abatere, în
timp ce omul sănătos își poate permite asumarea unui risc potențial
(de exemplu, consumul unui pahar de vin).
Psihologia
sănătății ajută indivizii și colectivitatea
să-și dezvolte atitudini sănătoase și metode eficiente
pentru promovarea unor obiceiuri sănătoase (de exemplu, efort fizic
prin fitness, jogging, ciclism etc.), fără a avea senzația unui
sacrificiu real. Un exemplu de preocupare cu implicarea unor cercetări
științifice de înaltă ținută este cel referitor la
campaniile inițiate în țara noastră de colectivele conduse de
prof. dr. Adriana Băban, care au evidențiat obstacolele reprezentate
de mentalitățile greșite ale populației – și de
cauzele acestora – în acceptarea vaccinării antirujeolice și
anti-HPV.
Intervenția
psihologului poate crește motivația individului și
abilitățile sale de a evita și de a face față
situațiilor de distres cu ajutorul unor scheme comportamentale aplicate față
de partenerii sociali – din familie sau de la locul de muncă.
Medicina comportamentală
În
prezent, a prins tot mai mult teren medicina comportamentală, axată
pe aceleași subiecte comune menționate mai sus, dar punând în centrul
problematicii abordate aspectul comportamental al bolnavului. Dat
fiind faptul că ponderea aplicațiilor practice implicate în
soluționarea unor probleme de bază – de exemplu, complianța
terapeutică sau calitatea vieții bolnavilor, precum și
atitudinea lor, adeseori greșită, față de cei din
proximitatea lor – reclamă o bună cunoaștere a comportamentului
uman, a devenit necesară cunoașterea de către clinicieni (medici
și psihologi) a particularităților comportamentale specifice
omului bolnav în general, dar și a celor generate de o anumită
patologie.
Asemenea
psihosomaticii, care este împărțită în două mari categorii
(denumite de autorii germani Allgemeine Psychosomatik și
Spezielle Psychosomatik), există un subdomeniu al fundamentelor
teoretice ale medicinei comportamentale care tratează problemele
principale mai sus enumerate și un grup de specialități medicale
cu aplicații ale medicinei comportamentale, ca de exemplu în cardiologie
(Ellen Dornelas – Psychotherapy with Cardiac Patients: Behavioral Cardiology in
Practice), în medicină dentară (Gabriela Iorgulescu și Ioan
Bradu Iamandescu – Medicina comportamentală dentară), în
gastroenterologie (Dan Dumitrașcu și Laurențiu Nedelcu –
Neurogastroenterology) sau în alergologie (Ioan Bradu Iamandescu –
Psychoneuroallergology).
Medicina
comportamentală va trebui să se concentreze pe: comportamentul
persoanei bolnave, atitudinea sa referitor la boală (inclusiv calitatea
vieții) și relația sa cu medicul; explorarea
reprezentărilor cognitive asupra bolii și întărirea
complianței terapeutice; corectarea comportamentelor de risc pentru
boală (mai ușor de efectuat decât la persoanele sănătoase,
dat fiind pericolul agravării bolii deja existente); aplicarea unor
psihoterapii, dominate de psihoterapia cognitiv-comportamentală și
psihoterapiile de relaxare, dar axate și pe tratarea anxietății
și depresiei.
Câmpul
de preocupări al medicinei comportamentale ar putea să mai
cuprindă în mod prioritar calitatea vieții în principalele boli, în
special cronice, prin evaluarea diferitelor lor aspecte (în special
emoționale și de adaptare socială). Acest demers se poate face
cu ajutorul chestionarelor generale aplicabile în orice boală (ex.
MOS-SF36) sau specifice unor boli mai importante și mai frecvente
(chestionare pentru sindroame dureroase, boli dermatologice, boli alergice –
astm, urticarie, polinoză –, boli reumatologice, cancer, hipertensiune
arterială și boală cardiacă ischemică).
Cunoașterea
principalelor dificultăți de adaptare ale pacienților la
rigorile bolilor ușurează comunicarea lor cu medicul. De asemenea, ar
putea oferi în cazul celor mai severe boli o
sursă prețioasă de informații pentru psihoterapeuți.
Aceștia sunt chemați să rezolve cazurile cele mai dificile, în
special dintre acelea care nu răspund la un tratament optim prescris, sugerând
o implicare a unor factori psihosociali care generează un comportament
ascuns cu grijă de ochiul medicului (de exemplu, dificultăți în
viața intimă, consum de alcool sau alimente interzise, existența
unor evenimente psihotraumatizante, jenante). În esență, abordarea
psihocomportamentală a bolnavilor de către medic și psiholog
ajunge să corecteze și să crească randamentul
complianței terapeutice a acestora, element esențial în actul
medical.
Psihosomatica
Psihosomatica
își continuă în prezent evoluția, coexistând cu
„disciplinele-fiice” (psihologia sănătății și medicina
comportamentală) și aprofundând studiul simptomelor psihice
comorbide, existente în majoritatea bolilor cronice: anxietate, depresie, iritabilitate,
alexitimie, tip comportamental A cu interiorizarea furiei etc. Aceste
tulburări – prezente în bolile somatice cronice, în special a celor care
întrunesc criteriile prezentate anterior – prezintă o implicare etiopatogenică mult mai importantă
a factorilor psihosociali și răspund mai bine la medicația
psihotropă și psihoterapie, asociate tratamentului bolii de
bază.
În
tentativa de a diferenția medicina psihosomatică de cele două
discipline-fiice, aparent rivale, am considerat că psihosomatica ar trebui
să se concentreze pe cercetarea mecanismelor intime ale transpunerii
tulburărilor psihologice – cel mai frecvent prin intermediul distresului –
în modificări fiziologice și chiar morfologice (la nivel
biomolecular) care interesează sistemele reglatorii neuro-endocrino-imunologice.
Este
obligația medicinei psihosomatice să furnizeze explicații de
ordin biomedical pentru înțelegerea și argumentarea rolului
factorilor psihosociali în apariția și evoluția bolii, dar
și, în sens contrar, în diminuarea sau chiar stoparea evoluției sale
(sau, în unele cazuri mult mai rare, chiar în vindecarea acesteia).
Medicina biopsihosocială
Aceste
propuneri, elaborate de mine, au fost prezentate la Conferințele de
psihosomatică de la Freiburg (2009) și Sibiu – Asociația
Europeană de Psihosomatică (2014). Ele ar putea avea drept corolar
unificarea acestor trei discipline sub egida unei științe deja
acceptate, de largă cuprindere – medicina biopsihosocială.
Se poate spune că, indiferent de divergențele din sânul domeniilor de interferență dintre medicină și psihologie, medicina biopsihosocială se concentrează pe atingerea a două ținte majore: „reumanizarea calificată” a activității medicale, prin antrenarea în vastul domeniu al sănătății a altor discipline umaniste (psihologia, sociologia, antropologia), și optimizarea procesului terapeutic prin asocierea psihologului în demersul diagnostic (vizând componenta psihologică a bolii – psihosomatică și somatopsihică) – și în demersul psihoterapeutic, axat pe recuperarea somatică și psihică, ambele cu accent pe comportamentele cu risc pentru recidivă, dar și pentru apariția altor boli psihosomatice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe