Boala parodontală implică un dezechilibru al microbiomului din cavitatea orală. Bacteriile din această zonă pot declanșa răspunsuri imune ineficiente, care lezează ţesuturile din jurul dinţilor și pot duce la inflamaţie cronică. Tratamentele actuale ale acestei afecţiuni ţintesc, de obicei, eradicarea bacteriilor, însă boala are implicaţii complexe, fiind vorba și de reacţii ale celulelor sistemului imunitar. 

Cercetătorii de la University of California au căutat molecule cât mai mici, ca posibile medicamente candidate pentru parodontoză, și au identificat un antibiotic bifuncţional – azitromicina. Aceasta nu doar că inhibă dezvoltarea bacteriilor, dar și modulează celulele imune, astfel încât ele să suprime inflamaţia. 

În etapa următoare, cercetătorii au creat un plasture dizolvabil care conţine microace pe suprafaţa sa. Plasturele are în componenţă microparticule biodegradabile pentru administrarea locală și fără durere a azitromicinei, direct pe ţesuturile gingivale. Astfel, în cadrul tratamentelor in vitro, s-a observat* că valorile citokinelor inflamatorii au fost reduse, în vreme ce nivelul citokinelor antiinflamatorii și al celulelor macrofage de tip M2 a crescut odată cu folosirea azitromicinei.

Mai mult, administrarea in vivo a azitromicinei de pe plasturele cu microace a demonstrat aceleași efecte asupra secreţiei de citokine și a contribuit la vindecarea ţesuturilor și regenerarea osului. Pe lângă aceste efecte, s-a constatat că microparticulele care conţineau doar interleukina-4 cu proprietăţi anti­inflamatoare sau interleukina-4 în combinaţie cu microparticule formulate separat cu azitromicină au avut prognosticuri terapeutice similare sau ușor îmbunătăţite. Totuși, sunt necesare mai multe cercetări pe această temă.

Sursă foto: https://link.springer.com/article/10.1007/s44258-024-00023-5