Cărți de călătorie s-au scris, în număr mare, dintotdeauna – cele
mai multe, e adevărat, cu iz comercial-turistic. La noi, producția editorială în
acest sens a găsit un spațiu larg de manifestare, îndeosebi după evenimentele din
decembrie ’89. Tot românul și-a dorit „să vadă Parisul“ (cel din anii ʼ90-2000)
și, odată gustul căpătat, cozile la vama Nădlac s-au întins pe kilometri întregi,
iar biletele la autocar ori avioanele low cost s-au epuizat cu repeziciune.
Afirmația nu se referă la întreprinzătorii din „relația cu Turcia“, care s-au îmbogățit
(chipurile), vânzând la colț de stradă în Capitală și în orașele din țară blugi
contrafăcuți, aduși cu tirurile de la prietenii de pe vremea lui Mircea ori Ștefan.
Cu totul altceva însă au fost și sunt jurnalele de călătorie, începând
cu cel al spătarului Nicolae Milescu și, poate, altele asemenea, ființând încă mai
de demult. Dacă jurnalul depășește rolul pe care turistul i-l atribuie, acela deaide-mémoire pentru a povesti rudelor și prietenilor despre locurile pe unde
a umblat ori pentru a-l răsfoi în răgazul de la „pensie“ (când resursele vor seca
și plimbarea nu va mai fi posibilă), atunci, cred, autorul e îndreptățit să îl și
publice.
Dacă ineditul și originalitatea punctelor de vedere sunt susținute
de o îndemânare a scrisului și, de ce nu, de umor, tipăritura va avea succes, putând
chiar instrui de o manieră agreabilă și va bucura pe cititor. Medicul Viorel
Pătrașcu este un maestru al genului. „Pentru mine, turismul este ca un drog“
– declară în Cuvânt înainte din noua sa apariție editorială Tequila
și vară perpetuă. Acest hobby al său ne-a fost revelat în urma apariției
„De la Erevan la Cabo da Roca“ (2004) și în continuare cu „Atenție, Europa, sosim!“
(2005), „Sindromul Santorini“ (2008), „Lacrima Indiei“ (2014) și alte asemenea lucrări,
pe care le-am semnalat la timpul respectiv. Însă Viorel Pătrașcu este și un incontestabil
medic-scriitor, talentul său evidențiindu-se în proza scurtă, jurnalul intim, „tableta“
jurnalistică, depistată de noi încă de la momentul oferirii unei rubrici de succes
în „Viața medicală“, intitulată „Și ei sunt pacienții noștri“. Într-o scriere mai
amplă, îl caracterizam – și credem că nu am greșit – astfel: «Este un umorist-memorialist
de înaltă factură, parcă din speța lui Teodor Mazilu („Proștii sub clar de lună“)
în care personajele schițelor sale sunt burlești, primitive adesea, dar nu lipsite
de loialitate, comice, însă autentice. Ca fost medic de dispensar rural, chiar dacă
acum aproape o jumătate de secol, cartea pe care mi-e greu să o uit, dintre multele
scrise de Viorel Pătrașcu, este „Jurnal de la Filipeni“, acele însemnări care duc
imediat cu gândul la George Ulieru, și el scriindu-și celebrul „Jurnal“ într-o localitate
din Argeș (Dragoslavele), județ de unde provine, unde a lucrat un timp și lucrează
și acum, dr. V. Pătrașcu.» („Literatura artistică a medicilor“, vol. II, 2009).
Actualele itinerarii de vacanță
ale dermatologului argeșean, dr. V. P., călător ambițios pe meridianele globului
din 1984, cuprind însemnări toscane (din cel mai frumos anotimp în această celebră
provincie italiană – primăvara), siciliene (Sicilia cea „fascinantă“), grecești
(„În Lefcada, pe urmele lui Aristotel Onassis“), londoneze (unde constată că, „uneori,
vara-i ca iarna“), din Mexic – o explicație pentru titlu (Tequila – băutură alcoolică
cvasipatrimonială), culminând cu cele intitulate „O perlă șocantă a Asiei: Thailanda“,
cu vizitarea Perlei Mării Andaman, insula Phuket cea devastată de tsunamiul din
2004. Cartea cuprinde pagini care dezvăluie documentarea prealabilă a călătorului,
pregătirea trusoului de voiaj adaptat locului și climei, alegerea aparatelor de
înregistrare a imaginilor etc. Citind, aș fi fost tentat să reproduc paragrafe pentru
a demonstra umorul îngemănat cu talentul autorului, dar de unde atâta spațiu tipografic
într-un ziar, pentru o recenzie? Un album foto de inspirație și realizare proprie
(împreună cu dr. Dan Popescu – unul dintre companionii de voiaj) ilustrează tehnic
acceptabil recentul volum.
.jpg)
