Newsflash
Știri

Diagnosticul în tromboza venoasă profundă

de Florentina Ionescu - ian. 24 2020
Diagnosticul în tromboza venoasă profundă

Tromboza venoasă profundă (TVP) este o cauză majoră de mortalitate care poate fi prevenită intraspitalicesc sau post-spital.

Medicii de familie au analizat o serie de aspecte de interes, în cadrul Conferinței Regionale de Medicina Familiei „Medicul de familie, practician și manager” - „Zilele medicale dr. Mircia Iorga”, care a avut lor în decembrie la București. 

Tromboza venoasă profundă (TVP) este o cauză majoră de mortalitate care poate fi prevenită intraspitalicesc sau imediat, post-spital. Împreună cu tromboembolismul pulmonar, TVP formează o patologie comună – boala tromboembolică venoasă – care, din păcate, duce la un număr mare de decese, a subliniat dr. Rodica Tănăsescu, medic primar medicină de familie.

De multe ori, tromboza venoasă profundă este primul semn al unei neoplazii, atrage atenția medicul, care își îndeamnă colegii să identifice mai întâi neoplazia din spatele ei. În plus, zborurile lungi cu avionul pot fi un alt factor favorizant al TVP, prin imobilizarea pelungită. Așadar, pacienților care au avut deja un episod de tromboză venoasă profundă le sunt contraindicate călătoriile cu avionul.

Cazurile severe survin la pacienții la care apare o obstrucție venoasă extinsă și care prezintă modificări locale importante și specifice. Urmările TVP pot fi severe și sunt legate de riscul de tromboembolism pulmonar, recidivă, sindromul posttrombotic și nu numai.

Imagistica în depistarea trombozei

Dr. Rodica Tănăsescu subliniază că ultrasonografia este „instrumentul de aur” noninvaziv pentru diagnosticul acestei patologii. Este o metodă repetabilă, cu sensibilitate și specificitate foarte mare (de peste 90%) în tromboza venoasă profundă proximală. Ecografia Doppler în regiunea venelor iliofemurale și poplitee este, de cele mai multe ori, suficientă și suverană. În plus, în cazul unui diagnostic nesigur, deci de nesiguranță a necesității tratamentului pentru TVP, uneori se realizează o flebografie, însă, cu toate acestea, ultrasonografia rămâne esențială. În anumite situații, pacienții trebuie investigați și cu ajutorul tomografiei computerizate (CT), mai ales când există o suspiciune de tromboembolism pulmonar.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe