Prof. dr. Elvira Brătilă, Șef Clinică în Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Prof. dr. Panait Sarbu” , își invită colegii la un curs creditat cu 12 puncte EMC.
Medicul Elvira Brătilă este tototdată membru fondator al Societăţii de Endometrioză și Fertilitate Est-Europeană și Președintele Societătii Române de Uroginecologie. Ea a postat recent pe o rețea socială mai multe informații despre un curs dedicat chirurgiei robotice în oncologia ginecologică, organizat în perioada 11-12 mai a.c., în cadrul Spitalului Euroclinic.
„Dragi colegi,
Pentru că perfomanța va fi întotdeauna un obiectiv de echipă, rămânem aproape în efortul comun de formare și educare a comunității noastre profesionale. Programul de mentorat Inspiris continuă și anul acesta prin noi sesiuni de training, menite să aprofundeze și să extindă aria de expertiză a specialiștilor în domeniul chirurgiei ginecologice minim invazive. Continuăm organizarea cursurilor de chirurgie robotică anul acesta cu un curs dedicat chirurgiei robotice în oncologia ginecologică, pe care îl organizăm în perioada 11-12 Mai 2022, în cadrul Spitalului Euroclinic”, a scris pe pagina oficială prof. dr. Elvira Brătilă, ea fiind și directorul de curs.
Sesiunea va aduce în actualitate „Identificarea ganglionului santinelă în cancerele ginecologice”, aplicabilitatea și rolul pe care îl are tehnologia robotică în tratamentul chirurgical al cancerelor de sferă ginecologică.
Citiți și: Un centru multidisciplinar de la noi a primit certificarea EuroEndoCert
Cursul este creditat cu 12 puncte EMC de Colegiul Medicilor din România. Puteți afla mai multe detalii, accesând linkul acesta.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe