Librăria Humanitas de
la Cişmigiu a devenit neîncăpătoare în după-amiaza zilei de 16 martie, cu
prilejul lansării celei mai recente creaţii a medicului scriitor Bogdan
O. Popescu, intitulată Cartea dragostei. Au venit să-l susţină
şi să primească autograf colegi, prieteni, cunoscuţi sau doar cititori curioşi
să-l cunoască personal.
Despre scriitor şi
cartea sa au vorbit Lidia Bodea, director editorial al Editurii Humanitas, şi
scriitorul Mircea Cărtărescu, cel care a citit primul manuscrisul şi l-a
recomandat entuziast editurii, spre publicare. Lidia Bodea ne-a invitat să pătrundem
în povestea-călătorie cu origini în lumea veche, reprezentată de structura cu
64 de hexagrame a Cărţii Schimbărilor (I
Ching) – instrument necesar pentru a naşte o „lume mică“, pe care autorul o
dăruieşte soţiei sale, Laura, după cum aflăm din dedicaţia cărţii. „Iscată“ la
Beijing, gândită înaintea unui drum în SUA, în 2012, unde i-a fost acordată o
rezidenţă literară de Institutul Cultural Român New York, la Leidig House, Omi
Art Residence, cartea a fost scrisă zi de zi, conştiincios, timp de o lună, pe
tărâm american. Forţa oraculară a I Ching
te ajută să ghiceşti viitorul în doi, să-l ghiceşti pe celălalt, iar cele două
partituri – feminină şi masculină, yin şi yang –, îl fac pe cititor să devină,
într-un mod frumos, prizonierul poveştii. Temporalitatea este atent construită
de autor, dominant este un acum,
prezent scindat – al ei, al lui –, ce curge firesc spre atunci, viitorul comun al celor doi îndrăgostiţi. Lidia Bodea ne-a
avertizat că nu vom asista la un basm în care totul e de basm – până la finalul
„şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi“ –, ci la o călătorie iniţiatică,
un „drum lung şi întortocheat“, cu asperităţi, în care eroul se înfruntă cu
animale fabuloase, străbate distanţe lungi. Prinţesa lu o na îl aşteaptă pe prinţul shangdi
di liwu nu contemplând, ci construind „grădina suspendată a dragostei“ lor.
Iar adevărata dragoste înseamnă să-l ghiceşti pe celălalt până la identificare,
să-i scrii partitura din perspectiva altui eu, „să poţi iubind să spui că viaţa
nu mai e în altă parte“.
Mircea Cărtărescu l-a
prezentat pe autor drept un foarte vechi prieten, cunoscut din vremea taberelor
de literatură dinainte de ’89, prezent apoi la cenaclul pe care el îl conducea.
Considerat un epigon al optzeciştilor, aflat multă vreme în umbră, Bogdan O.
Popescu s-a apropiat treptat de standardul poeziei aprobate de critici, iar în
urmă cu vreo şase ani intenţiile sale literare au dat roade; punctul de cotitură,
în opinia lui Cărtărescu, l-a constituit cartea de proză scurtă „Viaţă de
aruncat“, apărută în 2011. Cartea
dragostei e o carte originală, fără precedent în literatura română, o
experienţă ce foloseşte linii de ghidaj neaşteptate, care funcţionează foarte
bine. Autorul croşetează lunga sa istorie cu andrelele de oţel ale
hexagramelor, aşadar nu a trebuit să ia decizii la fiecare pas, a utilizat un
cadru preexistent care subîntinde această lume. Rezultatul? Cel mai frumos
epitalam din literatura recentă, darul-poem ca un tort de nuntă, adus de mire
miresei sale, cea mai frumoasă carte de poezie scrisă în ultimul deceniu la
noi. Poezia de dragoste e cea mai bună hârtie de turnesol pentru autenticitatea
creaţiei, crede Mircea Cărtărescu, deoarece poezia, iniţial, a fost creată să
exprime sentimente, era o funcţie fundamentală de a cuceri inimi, de a curta.
Poezia lui Bogdan O. Popescu este un act voluntar, nu are o semnificaţie strict
intelectuală, estetică, ci e un dar de iubire. Cum arată cartea? Are două
niveluri, două volume de versuri, din care unul firesc, poezie cum
se scrie
azi, un dialog între două persoane precizate, uşor de recunoscut, o femeie şi
un bărbat din zilele noastre, care-şi văd de viaţa de zi cu zi, într-o iubire aşezată,
comprehensivă, bazată pe înţelegere, empatie şi prietenie, nu pe înflăcărare,
orbire. La subsolul relaţiei de amor normale apare surpriza, povestea-parabolă
minuţios desenată, ca o imensă miniatură, în care autorul inventează obiecte,
personaje, peisaje, animale fantastice, nenumărate entităţi poetice, ducând la
o bogăţie a paginii ca în templele din Cambodgia, o viermuială plăcută şi graţioasă.
„Desenul privit de la distanţă este o poveste arhetipală în care un prinţ îşi
caută prinţesa“, a mai spus Cărtărescu.
La final, Bogdan O.
Popescu a dezvăluit povestea din spatele poveştii, parcursul creaţiei de la
germen la finalitate. De unde a plecat ideea cărţii? La Beijing, într-un
magazin cu artefacte chinezeşti, a găsit cartoline care translatau numele
frecvente occidentale în simboluri chinezeşti. Astfel, Laura a devenit lu o na, iar Bogdan (traducerea din
slavonă – darul lui Dumnezeu) a devenit shangdi
di liwu – darul zeităţii orientale supreme, Shangdi. Cartea este despre
purificarea dragostei, despre un drum foarte lung necesar pentru a reuşi să te
plasezi în acea „grădină“. Aşa ajungi să te purifici, să priveşti în alt cer,
„cerul de deasupra cerului celorlalţi“. Autorul a mărturisit emoţiile încercate
în demersul de a proiecta această „mini-Geneză“.
„Un adevărat poem de
dragoste, foarte original, incandescent şi totuşi «cool», o carte de care
poezia de azi avea mare nevoie“, e concluzia lui Mircea Cărtărescu, pe ultima
copertă a cărţii.
