Newsflash
Cultură

Simfonie cromatică la Cercul Militar

de Paula ROMANESCU - sept. 24 2021
Simfonie cromatică la Cercul Militar

Săptămâna trecută (13 septembrie), la București, a avut loc vernisajul expoziţiei Timp și Spaţiu Simfonic, a pictorului ieșean Mihai Coţovanu.

 Simfonia cromatică găzduită de Cercul Militar Naţional din București prefaţează culorile acestei toamne în care timpul și spaţiul se contopesc într-o desăvârșită armonie. În cuvântul de deschidere, marele pictor contemporan Valentin Tănase a evidenţiat un soi de amplă muzicalitate a culorilor din lucrările confratelui său. Artistul este un continuator al plein-air-iștilor noștri, de la a căror artă acesta nu contenește să se inspire.

dupa ce au plecat comunistii

        Scriitorul Marian Nencescu a detaliat la rândul său „acordurile simfonice” cu accente impresioniste dintr-un spaţiu care-și aduce aminte de liniștea naturii, când anotimpurile își urmează trecerea peste lume. Impresionează omagiul adus de pictorul român lui Claude Monet, dar mult mai mult impresionează modestele căsuţe ţărănești în care mai pâlpâie viaţa, deși tot mai înierbate uliţele, tot mai scorojiţi pereţii, tot mai agresivă pustiirea.

        Dintre cele 60 de lucrări care alcătuiesc „orchestra” actualei „simfonii”, se detașează princiar portretul „Sofia” – simbol de puritate adolescentină, limpezime a ochilor ca ferestre ale sufletului în care umbre nu-s, ci doar un soi de blândă uimire în faţa unui univers căruia i-ar plăcea, poate, să-și afle în ei răsfrângere.

        Compozitor de simfonii cromatice, pictorul Mihai Coţovanu ne oferă și de data aceasta un regal de artă, invitându-ne să trecem prin păduri de argint, să ne întoarcem la natură, să-i ascultăm simfonia de liniști și mireasmă.

        Aflat în plină maturitate creatoare, la cei cu puţin peste 50 de ani ai săi, artistul nu uită niciodată să aducă omagiu profesorului său – pictorul nonagenar Ghiţă Leonard. Acesta i-a îndrumat pașii prin fascinanta lume a culorilor cântătoare din care, iată, creează el astăzi simfonie a spaţiului în chiar timpul nostru.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe