Chiar dacă nu erau familiarizaţi cu asemenea gen de muzică (dovadă fiind
faptul că aplaudau entuziast, de fiecare dată… între părţile
lucrărilor), au ascultat cu reală plăcere Simfonia nr. 29, Mica
serenadă, dar şi Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră, în care
Diana Jipa a evoluat corect sub aspect tehnic, dar extrem de plat şi monocrom,
asemenea sopranei Iulia Dan în cele două arii alese parcă special pentru
a se potrivi structurii sale temperamentale, deci fără relief, lirismul
fiind „confundat“ cu parcurgerea lipsită de viaţă a paginilor din
operele Nunta lui Figaro (Suzana) şi Flautul fermecat (Pamina). Astfel,
ambele soliste au demonstrat încă o dată că nu este suficientă abordarea
cu acurateţe a partiturii, necesitând şi o interpretare reală, expresivă, căreia se pare că nu-i acordă prea mare atenţie; deşi
tinere, au cântat asemenea celor deja obosiţi şi cumva plictisiţi de
viaţă. Dar purtau rochii frumoase şi, oricum, au fost viu aplaudate.
Şi cum oaspeţii
japonezi au dorit să asculte şi o lucrare românească, Orchestra a
oferit, în deschiderea programului, un Dans valah de Doru Popovici,
aducând parfumul secolelor trecute, cuprins cândva în Codex Caioni. Ca
de obicei cu Iosif Ion Prunner la pupitru, medicii-instrumentişti s-au
străduit să rezolve partiturile pretenţioase la nivelul exigenţelor,
chiar dacă aş fi aşteptat o mai mare varietate coloristică şi o supleţe
mai pronunţată în special în spumoasa „serenadă“ atât de îndrăgită de
oricine, dar, faptul că cei prezenţi ascultau cu un zâmbet încântat, m-a
convins că au apreciat maniera în care s-a cântat, ceea ce, în fond,
este cel mai important.
Iar pentru slujitorii halatelor albe,
îndrăgostiţi de muzica pe care o cântă, atmosfera unei săli arhipline,
bucuria aplauzelor insistente constituie cea mai mare răsplată, cu atât
mai mult cu cât, de această dată, au reuşit să convingă finanţiştii şi
managerii obişnuiţi cu cifre şi proiecte complicate că muzica este
frumoasă şi că medicii pot să fie deopotrivă specialişti de marcă în
domeniul lor şi instrumentişti cu experienţă.
Un concert care, probabil,
a fost şi un preambul pentru cel programat la sfârşit de octombrie la
Ateneu, unde Orchestra medicilor „Ermil Nichifor“ îşi va relua
activitatea obişnuită, în faţa publicului „său“ avizat şi la fel de
entuziast.