…„Dacă e octombrie,
sunt şi premii Nobel“ – vocea Corinei Negrea, destinsă, binevoitoare, prezintă
succint premianţii – şi premiantele – ediţiei 2011.
…Dacă e ora cinci şi cinci minute p.m.,
e „Planeta Radio“ la Radio România Cultural.
În această zi de marţi e planificat „Nobelul“. Aşteptăm cu interes voci
promise, interviuri luate, ca de obicei, în octombrie, prin telefon (în
decembrie abia – „face-to-face“). Vocea secretarului general Göran K. Hansson (calmă, deschisă, înţeleaptă)
– e ca o prefaţă. Medicina şi Fiziologia a ales anul acesta, după cum ştim,
misterele imunităţii şi pe dezlegătorii unora dintre ele, Bruce A. Beutler, Jules A. Hoffmann şi Ralph
M. Steinman – cel care, din păcate, murise vineri spre sâmbătă, dar Comitetul
Nobel nu aflase şi nici nu-şi retrage alegerea.
Urmează celelalte voci, limpezi,
prietenoase, în care ştiinţa savanţilor e surprinzător de strâns împletită cu
emoţia lor. Întrebările jurnalistei îi incită. Corina e la ea acasă. Cunoaşte
realizările lor şi e pornită să le dezvăluie identitatea de oameni între
oameni.
…Ce l-a determinat pe Jules A. Hoffmann să se ocupe de insecte? Îl intriga rezistenţa lor
la infecţiile oportuniste. Aveau un mecanism necunoscut de apărare
antimicrobiană, care... trebuia descoperit. Aşa se face că s-au putut găsi cele
şapte peptide antimicrobiene şi controla expresia acestor gene. În 1996 era
clar că receptorul transmembranar Toll e implicat în sistemul imunitar, al muştelor
ca şi în cel al tuturor animalelor. Nu, nu s-a gândit la Premiul Nobel pentru
sine, dar imunitatea merita unul. Sunt foarte mulţi cei care l-ar putea lua.
Da, are o carieră aşezată, consolidată,
dar iată ce face acum Premiul Nobel: „Din fericire sau din nefericire, mă forţează
să redevin tânăr şi să muncesc…“ Corina
se preocupă de resorturile sufleteşti: „E dorinţa dumneavoastră sau a celorlalţi?“ Dialogul continuă, ca între
prieteni: „Vrei să ştii adevărul?“ „Da.“ „E ceva… la mijloc. Simt un fel de
presiune. Dar e frumos“. …Au urmat la rând
supernovele şi explicarea veştii privind intensificarea expansiunii
Universului, adică Premiul Nobel pentru Fizică. Cum e ? Cum a fost? Răspunde Saul
Perlmutter: „E minunat. Ne-au trebuit patru luni ca să pricepem că am făcut
o descoperire.“ Unde i-au întâlnit pe ceilalţi? „În comunitatea celor care
studiază supernovele. Ne-am ajutat mult unii pe alţii, deşi competiţia era
acerbă“.
…Cum stau lucrurile la Chimie, cu
cvasicristalele, cu folosirea difracţiei electronice în locul difracţiei cu
raze X şi cât de grea a fost bătălia pentru recunoaşterea descoperirii sale? RăspundeDan Shechtman. Apoi vorbeşte, cu admiraţie şi dragoste,
despre ţara sa, despre o Universitate anume care, în afară de el, mai are doi
laureaţi Nobel, despre sentimentul apartenenţei şi camaraderia care domnesc
acolo, despre, scepticismul benefic din ştiinţă, despre adevăr şi obiectivitate
(„Dacă ai minţit o singură dată – eşti expulzat.“)
Dacă la arta conversaţiei adăugăm şi lucrul în
filigran al dialogului bilingv cu invitaţii de marcă, în care nicio vorbă a lor
nu e omisă şi nici traducerea nu e trunchiată – avem o construcţie radiofonică
de mare fineţe şi un profesionist de mare talent.
Recomandare:
Site-ul pe care se pot auzi oricând asemenea
voci: www.nobel.radiocultura.ro
