Prim-planul
numărului aniversar al Revistei Medicale Române (RMR) este
deţinut de o succesiune de „Crâmpeie din istoria a douăzeci de ani de acţiuni
îngemănate în slujba medicinii“, editorial semnat de dr. Grigore Buşoi,
redactorul şef. Aflăm astfel că atât revista, cât şi redactorul ei şef
aniversează 20 de ani de când „fiinţează împreună“. Şi, fiind vorba de un număr
aniversar, paşii ne sunt purtaţi prin viaţa şi activitatea semnatarului
editorialului, care evocă o serie de momente cu semnificaţie în evoluţia sa profesională,
unele dintre ele având o reală legătură cu revista amintită. O bună parte a
editorialului este consacrată cărţii Medicina
generală, apărută sub redacţia acad. Marin Voiculescu, în 1990. De ce oare
a simţit autorul nevoia să pornească de la această prezentare? O spune chiar
el: „Spre a reaminti personalitatea exemplară a profesorului, om de ştiinţă şi
cultură, medic-scriitor şi medic-cetăţean, (...) cel care a girat apariţia
RMR“, pentru că „Tratatul Medicina
generală atestă o abordare profesională doctă, care-şi găseşte un teren
fertil, ideatic şi spiritual, în RMR“, dar şi pentru că „Dorim să atragem atenţia
asupra conului de umbră în care a fost supusă cartea de către colegii lansaţi
pe orbită universitară“. Multe aflăm din acest text venit la ceas aniversar şi
„multe s-ar mai fi putut spune“, un lucru însă a ţinut autorul să mai menţioneze,
„spre luare aminte“: „două elemente antitetice, în dorinţa de a fi riguros
analizate şi pentru a nu deveni păcate: mândria de a face a ziditorului şi
implicarea insuficientă a masei primitoare“. Şi, pentru că spaţiul destinat
editorialului nu a permis şi prezentarea „ofrandelor minţii şi sufletului“
cititorilor revistei, găsim aceste „opere“ grupate într-o secţiune specială
numită „Fresca unei sărbătoriri duale“. Şi nu sunt deloc puţine! Printre
semnatari îi găsim pe: prof. dr. Jan Hurjui, prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu,
conf. dr. Octavian Buda, prof. dr. Dumitru Dumitraşcu, prof. dr. Dorin
Sarafoleanu, prof. dr. Gavril Cornuţiu... şi lista poate continua.
În secţiunea dedicată referatelor generale,
am remarcat o lucrare semnată de prof. dr. Dorin Sarafoleanu şi dr. Ramona
Ungureanu – „Rinita cronică hipertrofică“, una dintre cel mai des întâlnite
patologii din rinologie. Deşi este o afecţiune cronică benignă, aflăm de aici că
rinita determină modificări importante ale calităţii vieţii pacienţilor.
Afectează între 10 şi 25% din populaţie, cu o prevalenţă în creştere. Sunt
trecute în revistă, pe lângă clasificare (conform ARIA) şi câteva manifestări
clinice ale rinitelor cronice, mecanismele fiziopatologice pe tipuri de rinite:
alergice, non-alergice şi non-infecţioase, ocupaţionale, medicamentoase. Sunt
mecanisme fiziopatologice care, în majoritatea cazurilor, duc la hipertrofia
cronică a mucoasei cornetelor nazale. Algoritmul de diagnostic al rinitelor
cronice, ne spun autorii, cuprind, pe lângă anamneză, şi un examen clinic
ORL: rinoscopie anterioară, posterioară, bucofaringoscopie, laringoscopie
indirectă şi otoscopie, examen endoscopic nazofaringian, investigarea paraclinică,
rinomanometria activă anterioară, evaluarea radiologică, precum şi teste
cutanate alergologice. Cheia unui management corect al acestei afecţiuni este,
evident, identificarea cauzelor care au dus la hipertrofia cornetelor nazale,
precum şi aplicarea unui tratament corect, fie el medicamentos sau chirurgical.
Care sunt acestea, cum şi când pot fi ele aplicate ne explică cei doi autori,
în referatul amintit.
Mergem
mai departe, în cuprinsul revistei, şi, la secţiunea „Educaţie medicală continuă“,
ne atrage atenţia articolul „Comunicarea veştilor proaste în practica medicală“,
semnat de un grup de medici de la Spitalul clinic de boli infecţioase şi
pneumoftiziologie „Victor Babeş“ Craiova şi de la Universitatea de Medicină şi
Farmacie din capitala Olteniei. Transmiterea veştilor proaste este, pentru un
medic, o sarcină dificilă şi solicitantă; „Indiferent de specialitatea pe care
o are, atunci când trebuie să comunice un diagnostic nefast pentru pacientul pe
care îl tratează, medicul trebuie să fie atent la ce spune şi, mai ales, la cum
spune“. Cea mai preţioasă regulă, ne spun autorii lucrării este: „Înainte de a
spune, întreabă!“. Nu poţi şti care va fi reacţia pacienţilor la veştile
proaste, până nu constaţi percepţia lor la situaţia clinică pe care o au.
Un
protocol uşor de înţeles şi de reţinut, aşa cum a reieşit dintr-un sondaj
efectuat în 1998 la întâlnirea anuală a Societăţii Americane de Oncologie
Clinică, este SPIKES: Setting (cadrul de comunicare), Perception (percepţie), Invitation (invitaţie), Knowledge (cunoaştere), Empathy (empatie), Strategy and summary (strategie pentru viitor şi sumar). Cum poate
fi pusă în practică fiecare etapă în parte, aflăm parcurgând în continuare
articolul. Concluzionând, însă, putem spune că responsabilitatea comunicării
diagnosticului revine medicului curant şi doar în mod excepţional poate fi
delegată medicului de familie.
Nu pot
încheia fără să punctez prezentarea făcută, în cadrul rubricii „Cinste cărţii“,
volumului XVII al Caietelor „Vieţii medicale“, de acelaşi dr. Grigore Buşoi,
care face şi o invitaţie cititorilor „să parcurgă articolele etalate, în
capitole bine alese, deschizându-şi larg canalele cogniţiei pentru a se îmbogăţi
cu informaţii noi penetrante, pentru reajustarea datelor generale, consacrate,
ale patologiei de care sunt interesaţi şi, nu în ultimul rând, să simtă puterea
şi parfumul articolelor – licori spirituale, prin care ziarul ne desfată“. Nu
se sfieşte, totodată, să afirme că şi această ediţie a Caietelor îi produce mai
întâi un sentiment de satisfacţie, apoi o stare intelectuală de bine.
Transmitem,
şi pe această cale, viaţă lungă Revistei Medicale Române şi colectivului ei
redacţional, iar pe cititorii noştri îi invităm la lectură.
