Din noianul de soliști aplaudați de-a lungul vremii pe podiumul de concert
sau pe scena de operă, doar câțiva „fac istorie“ și rămân în memoria noastră ca
reper într-un anume domeniu, prin calitățile lor vocale și interpretative, prin
maniera de abordare stilistică, prin acel „ceva“ care îi diferențiază de toți
ceilalți fără ostentație, pur și simplu în firea lucrurilor. Cu siguranță,
soprana Emilia Petrescu se numără printre cei care și-au pus amprenta
asupra vieții muzicale de la mijlocul veacului trecut, decenii la rând o
prezență constantă și unanim apreciată în sute de recitaluri și concerte
vocal-simfonice, propunând adesea lucrări în primă audiție la noi, fie că era
vorba despre oratorii și cantate, fie despre miniaturi vocale românești pe care
le-a prezentat pentru prima oară publicului.
Peste ani, familia sa – medicul Ioan Cironeanu, fostul său soț rămas
prieten și admirator constant până în ultima clipă, precum și fiii lor, Valeriu
și Emil Petrescu, au dorit ca amintirea și impresionanta sa activitate
artistică să fie cuprinse într-un volum care să reflecte, pe baza documentelor
păstrate cu acribie, dar și prin publicarea interviurilor acordate de Emilia
Petrescu sau prin evocarea sa de către muzicieni, anvergura sopranei și
preocupările sale în domeniul pedagogiei cântului.
Un avantaj deosebit a fost și faptul că Emilia Petrescu a notat multe
dintre gândurile și concepțiile sale asupra tehnicii vocale, asupra stilisticii
și tălmăcirii liedului. A detaliat modul în care trebuie structurat un recital,
a aprofundat „stilul ornamentației și improvizației în stilul baroc“, „probleme
ale muzicii cu text“, menționând cu multă atenție și cerințele pentru fiecare
an de studiu în parte. Și astfel s-a construit volumul Emilia Petrescu –
regina cântului vocal concertant, semnat de Grigore Constantinescu, cel
care, pe lângă propriile considerații și amintiri notate în Prolog sau
în Fragmentarium, a alăturat, ca într-un puzzle, citate din teza de
doctorat a tenorului Ionel Voineag – ani la rând partener de scenă al sopranei
–, din însemnările Cristinei Sârbu. În plus a derulat apoi „filmul carierei“
raportându-se tocmai la acel manuscris în care interpreta a marcat absolut
toate „întâmplările“ din viața sa artistică, începând cu angajarea în Corul
Radio, la 1 septembrie 1945, pe când era încă studentă și până la aniversarea
sa la vârsta de 70 de ani, la 12 mai 1995, la Palatul Cotroceni, în cadrul
festivității organizate de Uniunea criticilor „Mihail Jora“ condusă,
dintotdeauna, de același Grigore Constantinescu.
Un amplu interviu radiofonic realizat de Despina Petecel, un capitol
rezervat documentelor oficiale, de la scrisoarea de mulțumire semnată de
Ladislau Hegedus la materialul elaborat pentru catedra de canto chiar de Emilia
Petrescu privind cunoașterea barocului englez, precum și modalitatea lui de
realizare, un dialog cu soprana Bianca Manoleanu sub titlul „Maestru –
discipol“, un „Epistolarium“ citând parte din corespondența protagonistei cu
numeroși colaboratori din țară și din lume, pagini speciale referitoare la
relația sa cu familia Phillippi și cu renumitul cor „Bach“ din Sibiu (inclusiv
cronologia concertelor), lasă locul unor convorbiri despre operă, muzica și
regia modernă. Ultima parte a lucrării alătură rememorări așternute pe hârtie
de Ionel Pantea, Valentin Gheorghiu, Ada Brumaru, Ion Dumitrescu, Viorel Cosma,
Gheorghe Crăsnaru, Pompei Hărășteanu, Nicolae Coman, Dumitru Avakian, Ion Piso,
Carol Litvin, Pascal Bentoiu, Sanda Șandru, Luminița Vartolomei, Ludovic Bacs,
Florin Diaconescu, Doru Popovici, Edith Simon, Felicia Donceanu sau Georgeta
Stoleriu, într-o succesiune aleatorie, voită sau nu.
În Epilog, fiul său, Valeriu Petrescu și dr. Ioan Cironeanu au
punctat aspecte puțin știute, adesea chiar surprinzătoare, despre artista
atrasă de mașini, de călătorii montane și alpinism, dar și de arta plastică –
„unghiuri“ din care o descoperim astfel pe soprana cu glas de cristal, condus
în maniera sunetului non-vibrat asociat, vreme îndelungată, cu specificul „de
concert“, cu o precizie și o sobrietate pregnantă.
Cele 433 de pagini alcătuite astfel sunt însoțite de fotografii ce reflectă
parte din viața de familie și de scenă a unei artiste la care, și astăzi, se
raportează mulți dintre iubitorii muzicii camerale sau vocal-simfonice, pentru
că Emilia Petrescu rămâne, cu siguranță, un reper al unei epoci, al unui stil
bine definit.
