A
devenit deja tradiție ca Orchestra medicilor „Ermil Nichifor“ să ne încânte, de
Sf. Ștefan, cu un concert prin care să marcheze sărbătorile de sfârșit de an.
Sinceră să fiu, nu mă așteptam ca, în contextul actual, instrumentiștii în
halate albe să găsească resorturile interioare pentru a cânta melodii pline de
viață și de strălucire. Poate că tocmai încărcătura emoțională a celor de pe
scenă și din sală a reprezentat o veritabilă ședință de meloterapie, un remediu
pentru tristeți, amărăciuni și pentru „încercările și umilințele la care au
fost supuși“ mulți dintre medici în această perioadă.
Programul
oferit sub bagheta lui Iosif-Ion Prunner a fost diferit față de „focul de
artificii“ cu care ne-am obișnuit, cuprinzând și pagini orchestrale din opere
cu o pregnantă temă apăsătoare, precum
„Intermezzo“ din „Cavalleria rusticana“ (Mascagni) sau „Preludiul“ la
„Traviata“ (Verdi), ori paginile de rugă profundă – „Panis Angelicus“ (Franck),
abordat de soprana Alina Botez și baritonul Cătălin Țoropoc, „Ave Maria“ din
„Otello“ (Verdi), în versiunea sopranei Irina Iordăchescu; chiar și aria din
verdianul „Don Carlo“, parcursă de Țoropoc, avea acea amprentă, în mod normal
străină unui concert de sărbătoare. Iar aria Santuzzei din „Cavalleria rusticana“,
prin intermediul Alinei Botez, a adus dramatism și chiar disperare.
Un
vals din baletul „Frumoasa din pădurea adormită“ (Ceaikovski), apoi „Valsul
secolului” (Doga), „Suita de Crăciun“ (Anderson) sau aria Musettei din „Boema“
(Puccini), interpretată excelent de mezzosoprana Oana Andra, au trecut cumva în
alt registru ca stare de spirit, pentru ca în partea a doua să regăsim
așteptatele valsuri straussiene „Sânge vienez“, „Dunărea albastră“, un „Vals“
de Șostakovici sau polcile „La vânătoare“ și „Tunete și fulgere“ (Strauss),
repere constante în repertoriul ansamblului, mai ales în asemenea ocazii. Iar
„Barcarola“ din opera „Povestirile lui Hoffmann“ (Offenbach), prezentată de
Irina Iordăchescu și Oana Andra, sau aria din „Turandot“ (Puccini), cântată cu
aplomb de tenorul Adrian Dumitru, au făcut ca aplauzele publicului să crească
progresiv, entuziasmul serii de Crăciun culminând în bisul – „Marșul Radetzky“
(J. Strauss-tatăl), astfel încât programul s-a încheiat în scandări și ovații
binemeritate.
Sobrietatea
care a însoțit evoluția Orchestrei medicilor și urarea de liniște pentru noul
an, lăsând muzica să spună tot, au fost extrem de sugestive. Cu un deosebit
efort de concentrare și cu dorința de a se regăsi pe ei înșiși în spațiul
muzicii bune, sub cupola Ateneului, dar și cu convingerea că cei din sală
percep momentul la fel, medicii instrumentiști au dovedit, încă o dată, că
rămân dăruiți profesiei și pasiunii lor de o viață, dar și jurământului lui
Hipocrate – pentru că a vindeca (și) sufletul celor din jur constituie tot un
mod de a trata răni, sper că vindecabile.
