Nicolae Hortolomei, născut la Huși în 1885, a absolvit
Facultatea de Medicină din Iași, în 1909, continuându-și studiile în clinicile
conduse de profesorii Ernest Juvara și Amza Jianu. După ce a efectuat un stagiu
la spitalul Necker din Paris și a profesat timp de zece ani la Iași (1920–1930),
prof. N. Hortolomei a contribuit la dezvoltarea chirurgiei generale, urologiei
și chirurgiei cardiovasculare, fiind un adept al chirurgiei fiziologice. Acesta
subliniază, în cursul inaugural din 1920, că „instrucția anatomică este
necesară unei bune pregătiri chirurgicale, iar perspectivele în viitor impun pe
zi ce trece mai mult o justă și profundă cunoaștere a fiziologiei și chirurgiei
experimentale“.
Experimente lăsate moștenire
În clinica franceză a lui Felix Legueu a experimentat grefele de
artere și vene, iar în 1933 a prezentat, alături de Theodor Burghele și Marcel
Streja, mai multe studii, la cel de-al cincilea congres internațional de
urologie, în lucrarea „Dinamica căilor urinare”. De asemenea, a studiat
atelectaziile pulmonare, tuberculoza renală, acțiunea novocainei, modificările
de tonus ale vezicii biliare după rezecții gastrice, fiziopatologia
anastomozelor porto-cave, drenajul pleureziilor cu sonda Petzer ș.a.
Academicianul a continuat cercetările în domeniul adenomului de prostată
(abordat astăzi pe cale endoscopică), a litiazei renale, a fistulelor
vezico-vaginale și a altor afecțiuni care beneficiază, în prezent, de
tratamente moderne. Totodată, moștenirea sa în chirurgia endocrinologică și a
sistemului nervos vegetativ a fost dusă mai departe și sincronizată la nivel
european, precum intervențiile de suprarenalectomie și simpatectomie
laparoscopică.
Întemeietor al Societății Române de Urologie a fost prof. Petre
Herescu, iar după perioada tulbure a
Primului Război Mondial, urologia a trecut sub conducerea prof. N. Gheorghiu,
cu apariția Societatății de Urologie și Obstetrică-Ginecologie. Prof. N.
Hortolomei a contribuit la reorganizarea societății, realizată la 15 decembrie
1933. În 1931 a publicat, alături de prof. Vladimir Buțureanu, tratatul
„Chirurgie de lʼulcère gastrique et duodénale“, la editura Masson (Paris). În
prezent, ulcerul perforat se operează laparoscopic, iar ulcerul hemoragic pe
cale endoscopică, rezecțiile fiind tot mai limitate.
În 1918 s-a creat nu doar o Românie mare ca întindere, dar și ca
strălucire europeană, datorită unor personalități precum Thoma Ionescu, Amza
Jianu, Iancu Jianu, Ernest Juvara, Victor Gomoiu. În urma sa a rămas o școală
chirurgicală ieșeană reprezentată de patru profesori care i-au fost elevi:
Buțureanu, Chipail, Franke și Plăcințeanu. În București a creat, de asemenea, o
pleiadă importantă de urmași, precum profesorii Th. Burghele, Ion Juvara, Dan
Setlacec ș.a.
Ascensiunea prof. N. Hortolomei este legată de direcția pe care
a impus-o chirurgiei generale, urologiei, chirurgiei cardiace și vasculare,
chirurgiei experimentale, precum și prin valoarea succesorilor săi. Chirurgia
ieșeană nu poate fi concepută fără Buțureanu și Chipail, ori cea bucureșteană
fără Burghele, Juvara, Setlacec, Olănescu. Este recunoscut și aportul lui Bradu
Fotiade în dezvoltarea laboratoarelor de cateterism cardiac și a lui Litarczek
în anesteziologia românească. Chirurgia experimentală, ilustrată de Thoma
Ionescu sau Iancu Jianu, a cunoscut, prin laboratorul de la spitalul Colțea, o
modernizare de nivel internațional sub bagheta prof. N. Hortolomei. În acest
laborator, ulterior mutat la Fundeni, s-au experimentat, pe câine,
arteriografiile, cateterismul cardiac, transplanturile venoase, grefele de
aortă și comisurotomiile mitrale. După efectuarea cu succes a unei
comisurotomii mitrale, la 17 decembrie 1953, prof. Hortolomei și dr. Ghițescu
au efectuat prima divulsie mitrală la om, în România. Cea de-a doua operație pe
cord bătând a fost realizată de Voinea Marinescu și Dan Setlacec. S-au efectuat
și transplanturi renale pe vase carotide, apoi pe vase iliace și conservări de
organe la rece, la 2–40C. S-au transplantat fragmente de trahee,
duoden, coledoc, vezică urinară, nervi, artere și vene. De asemenea, s-au făcut
explorări radiologice ale vaselor, cu sonde ureterale introduse prin artera
femurală, iar în 1957 s-au obținut imagini radiologice ale coronarelor și s-au
efectuat cateterisme cardiace. La 20 decembrie 1952 a fost realizată prima
operație vasculară reparatorie la om, iar la 18 ianuarie 1953 primul
autotransplant venos. Prima adenomectomie transvezicală s-a făcut la Constanța,
de prof. N. Hortolomei, la 15 iulie 1956, folosind un degetar special pentru
secțiunea uretrei prostatice. În iulie 1858, Tiberiu Ghițescu a operat un
defect septal atrial, la Colțea, iar în 1961 echipa de la Colțea s-a mutat la
Fundeni, sub bagheta lui Dan Setlacec și Voinea Marinescu, realizând progrese
remarcabile, printre care debutul operațiilor pe cord oprit, în 1961, de către
dr. Marian Ionescu. Al doilea centru chirurgical s-a dezvoltat la Târgu Mureș,
sub bagheta lui Ioan Pop De Popa și a lui Radu Deac. Ulterior, chirurgia
vasculară a luat un avânt deosebit la București, Timișoara, Cluj, Iași și
Constanța.
Echipa de aur a chirurgiei românești
Prof. Th. Burghele a lucrat alături de academician la spitalele
Colentina și Colțea, iar începând cu 1945 a organizat, la spitalul Panduri, cel
mai dotat serviciu de chirurgie din țară. Aici a fost înființată o bibliotecă
importantă și un laborator de chirurgie experimentală. Astfel au fost puse
bazele urologiei românești moderne și s-au efectuat primele transplanturi
renale experimentale, care au stat la fundamentul transplantului renal la om,
realizat de prof. Eugen Proca, în 1980. Conducător al Academiei Române, ministru al sănătății și rector
universitar, prof. Th. Burghele a scris mai multe tratate de specialitate,
printre care „Patologie chirurgicală“ (1975), „Rinichiul de șoc“ (1962),
„Urgențele în urologie“ (1967), „Tuberculoza urogenitală“ (1969) etc.
În domeniul urologiei, la spitalul Fundeni a activat, până în 1975,
prof. Olănescu, iar în 1980 conducerea clinicii a fost preluată de prof. Eugen
Proca, elev al prof. Burghele, care a cultivat filonul științific lăsat de
prof. N. Hortolomei, aducând urologia românească pe noi paliere, mai ales în
privința reconstrucției tractului urinar, endoscopiei aparatului urinar și al
dializei renale. Această moștenire a prof. N. Hortolomei a reușit, prin cei
formați de acesta, să abordeze patologia retroperitoneului, a neoplasmelor
renale cu invazie venoasă, patologia suprarenală, testiculară, transplantul
renal etc.
Un nume important al
chirurgiei, crescut la școala prof. N. Hortolomei, a fost prof. Ion Juvara.
Acesta a fost preparator în clinica profesorului, în 1939, iar din 1943 a
devenit specialist, clasându-se primul la concursurile de chirurgie și
urologie. În acel timp, mâna dreaptă a prof. N. Hortolomei era profesorul de
mai târziu Th. Burghele, iar ajutor era Ion Juvara. Prof. Ion Juvara a impus
rigoarea sacră a actului chirurgical și a format numeroase generații de chirurgi,
prin abordarea chirurgiei generale, urologiei, chirurgiei endocrine,
cardiovasculare, toracice și oncologice.
Continuând tradiția prof. N. Hortolomei, Dan Setlacec a fost un recunoscut chirurg,
profesor, un personaj cu aură demiurgică asemenea maestrului său. Transferul
clinicii de la Colțea la Fundeni a marcat dezvoltarea chirurgiei
cardiovasculare, prof. Setlacec fiind un operator inteligent, cu o rară cultură medicală. Aici s-au format
numeroși specialiști și s-au realizat primul transplant renal (1980), primul
transplant hepatic (1997) și primele operații pe cord oprit.
Primele tratate publicate de prof. N. Hortolomei, în 1958, au
fost urmate de cele ale prof. Th. Burghele, în 1974, ale prof. E. Proca, în
1984, și ale prof. N. Angelescu, în 2001. În 2008 a apărut tratatul de urologie
al prof. Ioanel Sinescu și conf. Gabriel Gluck, dovadă a nivelului ridicat
atins de urologia românească. Nu trebuie omise nici „Pagini din istoria
chirurgiei românești“ a prof. dr. Vasile Sârbu sau „Istoria urologiei
românești“ a prof. dr. Ioanel Sinescu și prof. dr. Viorel Tode, apărut la
împlinirea a 100 de ani de la înființarea Societății Române de Urologie, în
2009, fiind reeditată în 2011.
La 76 de ani, prof. N. Hortolomei s-a îmbolnăvit și a ales să
fie internat la spitalul Panduri, în clinica prof. Th. Burghele, cu
diagnosticul de tromboză acută a axului vascular principal al membrului
superior drept, care era cianotic. Prof. Petre Georgescu, fostul decan al
Facultății de Medicină din Craiova și descendent prin prof. Burghele din școala
prof. N. Hortolomei, povestește că, în
ultimele sale zile, academicianul i-a chemat la patul său pe cei mai apropiați
colaboratori și, cu mintea limpede, le-a spus: „De-acum înainte să ascultați de
Burghele“.
În istoria noastră sunt cunoscuți patru iluștrii medici
chirurgi, urologi, șefi de clinică, profesori universitari, rectori de
universități de medicină, academicieni, președinți de societăți de
chirurgie–urologie, editori șefi ai revistelor de specialitate, unii chiar miniștri
ai sănătății, oameni care au făcut cinste societății medicale. Avem convingerea
că Asociația Română de Urologie, condusă de unul dintre aceștia, se află în
nota înaintașilor noștri, pentru că „numai astfel vom putea afirma aicea și
pretutindeni existența urologiei românești“, cum spunea prof. Hortolomei.
