Newsflash
ACTUALITATE Știri

COPAC susţine accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare

de Magdalena Tănăsescu - aug. 17 2023
COPAC susţine accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) sprijină accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare, pledând totodată pentru un mod simplu de organizare a procesului de imunizare.

Potrivit unei postări de pe Facebook, este vorba de un proces de imunizare desfășurat atât la medicii de familie, cât şi la medicii specialişti.

„Încă din anul 2018, am adus în discuţie noţiunea de vaccinare pe durata întregii vieţi pentru adulţi în general şi pentru pacienţii cronici, fiind un grup aflat la risc. Am explicat atunci că vaccinarea antigripală pentru persoanele cu afecţiuni cardiace reduce cu 50% riscul de deces prin infarct şi că adulţii cu diabet sau boală cardiacă cronică sunt de 4 ori mai predispuşi decât cei sănătoşi să dezvolte boală pneumococică”, se arată în postarea menționată.  

COPAC susține că a cerut de mai multe ori în ultimii cinci ani o politică publică care să asigure accesul pacienţilor cronici la vaccinare prin compensare pe durata întregii vieţi.

„În final, am ajuns la momentul în care pentru prima dată pacienţii cronici vor putea alege să se vaccineze. Până acum nu o puteau face pentru că nu îşi permiteau să îşi cumpere vaccinul. Acum nu îi va obliga nimeni, doar că vor putea opta. Schema de vaccinare pentru un pacient oncologic poate ajunge şi la suma de 4.000 de lei, sumă pe care nu şi-o permit cei mai mulţi”, se precizează în postare.

Conform COPAC, strategia de vaccinare trebuie să cuprindă educaţie şi acces prin compensare.

„Acces nu înseamnă şi nici nu are cum să însemne obligativitate, ci posibilitatea de a alege, pe care românii de fapt nu o au de multe ori pentru că nu îşi permit. Ar mai trebui să învăţam din exemplele unor ţări precum Australia, care a eradicat cancerul de col uterin prin vaccinare. Acelaşi cancer care la noi în țară are o rată extrem de mare de deces”, adaugă reprezentanții COPAC.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe