Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediție a Conferinței Internaționale de Longevitate și Gerontologie.
Această conferință va avea loc pe 29 martie, începând cu ora 15.00 și este organizată în parteneriat cu Societatea Română de Medicină a Stilului de Viață.
Specialiștii în longevitate vor prezenta informații legate de tema celei de a patra ediții a conferinței, „Progrese recente în managementul îmbătrânirii”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Citiți și: Conferință pe tema „Medicina Stilului de Viață”, organizată de mediciniști
Creșterea speranței de viață și a calității acesteia reprezintă noua frontieră în cercetarea medicală. În cadrul acestui eveniment, care face parte din programul Longevity, dezvoltat de Senatul Științific, medici și cercetători din România și din afara țării vor discuta cele mai noi intervenții și cercetări în acest domeniu, cum ar fi: testele epigenetice de predicție a vârstei biologice, medicamentele „candidat” pentru terapia antiaging, tehnici regenerative și de inversare a vârstei.
Conferințele Senatului Științific constituie cadrul unui dialog între specialiștii români și cercetătorii străini, invitând de fiecare dată experți de renume mondial. Printre cei care au participat la edițiile anterioare se numără:
Ca o noutate față de edițiile anterioare, conferința va include atât sesiunea de comunicări științifice, cât și o secțiune pentru publicul larg, care va conține sfaturi pentru o viață mai lungă și mai sănătoasă.
La nivel mondial, prelungirea duratei de viață este principala țintă a științei, 2021-2030 fiind declarat, de către Organizația Națiunilor Unite și Organizația Mondială a Sănătății, deceniul pentru o îmbătrânire sănătoasă, se arată în comunicat.
Evenimentul are loc online, iar participarea este gratuită. Participanții vor avea oportunitatea de a adresa întrebări și de a interacționa cu experții prezenți la conferință. Înscrierile au loc aici.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe