Newsflash
ACTUALITATE

Codul Deontologic al stomatologilor a fost revizuit

de Cristina GHIOCA - mar. 21 2025
Codul Deontologic al stomatologilor a fost revizuit

Noul Cod Deontologic al stomatologilor este supus votului în cadrul CMSR în 20 și 21 martie. Acesta a fost revizuit în contextul unei investigații a Consiliului Concurenței.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a anunțat finalizarea noului Cod Deontologic. Acesta este supus votului în cele mai înalte foruri reprezentative ale CMSR – Consiliul Național al CMSR (20 martie) si Adunarea Generală a CMSR (21 martie).

Inițiativa are ca scop modernizarea cadrului de exercitare a profesiei de medic stomatolog și asigurarea unei abordări unitare și coerente privind comunicarea și promovarea serviciilor stomatologice.

„CMSR se află în contact permanent cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR) pentru stabilirea unor principii comune, menite să protejeze demnitatea profesiei și să consolideze încrederea publicului în serviciile medicale. Totodată, CMSR derulează aceste demersuri printr-un dialog constructiv și constant cu Consiliul Concurenței, pentru ca reglementările din domeniul stomatologic să fie conforme legislației în vigoare privind concurența”, au anunțat reprezentanții CMSR, într-un comunicat de presă.

„Scopul nostru este să protejăm atât profesia medicală, cât și interesele și drepturile pacienților, beneficiari ai serviciilor stomatologice. În concluzie, CMSR își reafirmă angajamentul pentru crearea unui cadru clar și corect de desfășurare a activităților de publicitate în domeniul stomatologic, care să respecte atât normele deontologice, cât și legislația în vigoare”, au adăugat aceștia.

La începutul anului, Consiliul Concurenței a anunțat că a declanșat o investigație privind o posibilă încălcare a legislației din domeniul concurenței de către CMSR.
La acel moment, reprezentanții CMSR au anunțat că prevederile Codului Deontologic al medicului stomatolog din România, la care au făcut referire verificările Consiliului Concurenței, au fost adoptate în anul 2021 și au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2022. 

În același timp, ei au arătat că noua conducere a CMSR, care și-a început mandatul la finalul anului 2023, inițiase deja un proces de revizuire și actualizare a Codului Deontologic, astfel încât acesta „să fie armonizat cu realitățile din domeniul stomatologic și să reflecte clar prevederile legislative privind publicitatea în stomatologie”.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe