Newsflash
Știri

CNAS va primi 200 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului

de L. Budin - oct. 20 2023
CNAS va primi 200 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului

Limita de cheltuieli va fi majorată cu 668 de milioane de lei, ca urmare a sprijinul acordat de Ministerul de Finanțe și Guvern.

Guvernul României a decis alocarea din fondul de rezervă către bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) a sumei de 200 de milioane de lei, pentru decontarea serviciilor medicale oferite pacienților din spitale, cu termen de plată în octombrie, respectiv pentru plata cheltuielilor spitalelor cu medicamente, materiale sanitare, hrană și utilități, se arată într-un comunicat. 

De asemenea, limita de cheltuieli va fi majorată cu 668 de milioane de lei. Astfel, 500 de milioane de lei sunt acordați, în luna octombrie, pentru medicamente, materiale sanitare și servicii aferente programelor naționale de sănătate curative.  În același timp, va fi acordată suma de 168 de milioane de lei pentru acoperirea drepturilor salariale și a creșterilor salariale ale personalului din unitățile sanitare publice. 

Precizăm că, în toată această perioadă, președintele CNAS, dr. Andrei Baciu, împreună cu echipa de profesioniști a instituției au depus toate diligențele pentru ca aceste fonduri să ajungă cât mai repede la beneficiari, iar conducerea CNAS a avut întâlniri de lucru și discuții în repetate rânduri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor, ai Ministerului Sănătății și ai Guvernului României”, se subliniază.

Repartizarea sumelor alocate CNAS se va face în mod proporțional raportat la necesarul transmis de fiecare casă de asigurări de sănătate județeană, în conformitate cu obiectivul CNAS de asigurare a protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu și în condițiile utilizării eficiente a Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe