În copilărie Moș Crăciun  nu m-a vizitat deloc. Nu m-am supărat. Îi găseam scuze. Probabil nu găsea cartierul în care locuiam. Atunci Televiziune nu era, iar  aparat de Radio familia mea nu avea. Ziare, reviste, nici atât. Acumulând câțiva anișori, am colindat împreună cu alți copii de vârsta mea, la vecinii din cartier, la cunoscuții, prietenii familiei, cu „Moș Ajunul”, cu „Steaua”, cu „Plugușorul”. De la fiecare primind fructe, covrigi, nuci, bomboane și uneori câțiva bănișori…

La un moment dat, Moș Crăciun nu se mai numea Moș Crăciun, ci Moș Gerilă! Glumeții îl porecliseră Moș Crăcilă! Dar noi colindam veseli strigând: „Aho, Aho, copii și frați, stați puțin și nu mânați!”. Dar cu Moș Crăciun, cel din poveste, m-am întâlnit mult mai târziu, în calitate de interpret. Instituția la care lucram m-a solicitat să-l interpretez pe Moș Crăciun într-un spectacol în care trebuia să împart daruri copiilor salariaților. 

A trebuit pentru această ocazie să improvizez un costum, cât de cât autentic: barbă mare și stufoasă, mustăți la fel, mantie lungă, neapărat roșie, pantaloni bufanți și căciulă mare, mare. Fiecărui copil, după ce îl întrebam cum îl cheamă, dacă  a fost cuminte, îi spuneam o mică povestioară, o snoavă, o pățanie de a lui – aflată de la părinți – sau dacă știe o poezioară și în final îi dăruiam cadoul de la... Moș Crăciun! (care era de fapt  de la părinți). 

Era o bucurie și pentru ei și pentru mine în subsidiar, ca într-o vrajă, în care retrăiam, alături de ei, copilăria mea în care nu avusesem parte de Moș Crăciun.  Dar vraja s-a rupt deodată... când ultimul copil, o fetiță, pe care o cunoșteam, i-a șoptit tatălui său destul de tare ca să aud eu:

- Ăsta nu e Moș Crăciun, e vecinul nostru...!
Și mi-a spus numele...
-  De unde știi? a întrebat-o mirat tatăl ei.
- După ghete.
- Ce au  ghetele lui? 
- Sunt ghetele lui nenea..., vecinul nostru, pe care le-am văzut de atâtea ori când venea în vizită la noi...
-  ȚI se pare! i-a spus tatăl, încercând să-și iluzioneze fetița.
-  Nu, nu, sunt sigură, pentru că odată i-am pus gem în ghetele astea.
Am rămas stupefiat. Fetița avea dreptate. În graba asortării, înjghebării costumului Moșului, uitasem un amănunt esențial: cizmele Moșului !