În elita academică occidentală, sănătatea publică a devenit o disciplină independentă care reunește sub aceeași umbrelă medici, economiști, matematicieni, avocați sau experți în politologie. Dezbaterile din domeniu sunt mai efervescente astăzi ca niciodată deoarece sistemele medicale din toată lumea au nevoie de multă inovație și creativitate pentru a rezista provocărilor imense din următorii ani. Care sunt acele provocări pentru care trebuie să găsim neapărat și cât se poate de rapid soluții? Răspund câțiva dintre cei mai importanți experți în domeniu din Europa și de pe continentul nord-american.

Relația cu politicienii

     Asigurarea medicală universală nu înseamnă să acoperi toate nevoile medicale ale individului, ci să asiguri un pachet de bază garantat. Este definiția a ceea ce profesorul Peter Smith, de la Imperial College din Londra, consideră a fi cea mai importantă provocare a următorului deceniu: „tranziția țărilor cu venituri mici și mijlocii către un sistem universal de asigurări de sănătate. Acest tip de asigurare se realizează prin transferuri de la cei bogați și sănătoși la cei săraci și bolnavi.

     Sistemul politic contribuie la multe dintre problemele sănătății publice prin rezistența lor crescută la schimbare și reformă. Adesea majoritățile nu întâmpină cu bunăvoință propunerile inovatoare ale experților, iar politicienii care iau deciziile nu sunt dispuși să-și riște un mandat de dragul unor modificări, chiar și atunci când aceste modificări ar aduce îmbunătățiri considerabile sistemului medical. „Ce încercăm acum este să reconfigurăm mecanismele prin care se fac investiții în sistemul de sănătate“, subliniază profesorul Scott Greer de la Universitatea din Michigan. „Am pus un pariu îndrăzneț: că vom rezolva criza actuală printr-o combinație de tehnologie a informației, inovare administrativă și implicarea companiilor de asigurări.“

Deficitul resurselor medicale

     „Vorbim tot mai mult despre medicina bazată pe dovezi, dar modalitățile în care administrăm sistemele medicale fac tot mai dificile alegerile care au la bază metode de determinare a cost-eficienței tehnologiilor medicale.“ Afirmația îi aparține lui Jan-Kees Helderman, de la Universitatea Radboud Nijmegen, care propune și o renovare a definiției Organizației Mondiale a Sănătății care consideră că sănătatea este o stare de bunăstare completă fizică, mentală și socială, nu doar absența bolii sau a infirmității. „Sănătatea ar trebui să fie definită drept capacitatea de a te adapta. Dacă oamenii se vor adapta cu succes la o boală, atunci nu doar se vor simți mai bine, dar și vor putea participa activ la binele societății.“

Profesorul olandez consideră această definiție mai dinamică și apropiată de realitatea demografică a următoarelor decenii, care va pune greu la încercare fiabilitatea sistemelor de asigurări medicale. De ce este importantă o astfel de definiție? Pentru că de la asemenea concepte guvernele pornesc creionarea priorităților de finanțare în sănătate. Profesorul Karsten Vrangbæk, de la Universitatea din Copenhaga, a accentuat îngrijorările lui Helderman: „Cum vom menține în viitor finanțarea din taxe a statului social având în vedere că disponibilitatea oamenilor de a plăti astfel de taxe scade?“.

     Profesorul Albert Weale, de la University College London, a avansat și o nuanță foarte interesantă: diferența dintre deficitul de resurse medicale și sărăcia acestora. Iar marea provocare a următorului deceniu va fi deficitul care apare atunci când „indivizii nu pot obține ceea ce doresc chiar dacă au banii s-o facă sau chiar dacă vor dori să plătească mai multe taxe“. Cauza acestei predicții? Criza demografică.

Îmbătrânirea

     „Aceeași realizare ne dă un motiv de sărbătoare mare și unul de îngrijorare mare: trăim mai mult ca niciodată, dar problema este că tehnologiile medicale nu țin pasul. În realitate, de inovațiile tehnologice din medicină profită în special oamenii sub 60 de ani, nu bătrânii, deși ei devin tot mai numeroși.“ Aceasta este cea mai mare provocare nu a următorului deceniu, ci a următoarei jumătăți de secol în viziunea profesorului Martin Knapp, de la London School of Economics and Political Science. „Demența, o boală pentru care nu avem vindecare, va deveni tot mai frecventă. Fiicele mele au risc de 30% să ajungă să sufere de demență.“

Presiunea industriilor medicale

Ce să finanțăm în sănătate din fondurile publice? Aceasta este întrebarea profesorului Mark Stabile, de la Universitatea din Toronto. „Astăzi croim finanțarea sistemelor medicale în funcție de tehnologiile nou apărute, nu în funcție de boli. Dar nevoile de sănătate ale populației se schimbă mult mai lent decât tehnologia medicală. Da, trebuie să promovăm tehnologiile cost-eficiente, dar să o facem în pofida, nu în interesul sectorului comercial.“

Dar domeniul evaluării tehnologiilor medicale este încă emergent, cu destule semne de întrebare fără răspuns. Profesoara Paula Lorgelly, director adjunct al Office of Health Economics din Londra, sintetizează una dintre cele mai mari probleme ale econo­miștilor specializați în politici de sănătate: „Încă încercăm să ne dăm seama care ar trebui să fie pragul dezirabil de finanțare de la care putem considera că un medicament este cost-eficient“. Metodologiile de evaluare a tehnologiilor medicale variază foarte mult, același medicament putând fi considerat eficient în Marea Britanie, insuficient testat în Germania și ineficient în Australia.

Migrația

„Migrația este cea mai mare provocare pentru sănă­tate în următorul deceniu. Și nu mă refer doar la criza refugiaților, ci și la mișcările migratorii ale medicilor tineri. Migrația medicilor din statele din estul UE în restul Uniunii creează probleme mari de inechitate, dar de la nivelul centralizat al instituțiilor europene nu se poate face mare lucru din punct de vedere legal pentru rezolvarea situației. Suntem, în Eu­ropa, martorii unei situații specifice Statelor Unite: o rivalitate între guvernul federal și guvernele de la nivelul statelor naționale“, crede Tamara Hervey, profesoară la Universitatea din Sheffield.

Frica

     Sir Julian Le Grand, unul dintre cei mai redutabili experți internaționali în politici de sănătate, este profesor la London School of Economics and Political Science și se află în pragul retragerii academice. Profesorul Le Grand, principalul arhitect al actualului sistem medical britanic și consilierul pe sănătate al fostului premier Tony Blair, are unul dintre cele mai surprinzătoare răspunsuri. „Frica de eșec – aceasta este cea mai mare provocare a sistemului medical, cel puțin aici, în Marea Britanie.

Titlul acestui articol este inspirat de o serie de conferințe organizate de jurnalul științific Health Economics, Policy and Law, editat de Cambridge University Press. O parte din declarațiile de mai sus au fost făcute în acest cadru, iar restul în discuții individuale cu autorul.