Arheologii afirmă că probabil noi, Homo sapiens sapiens, nu am fi la fel de inteligenţi ca strămoşii noştri îndepărtaţi, Homo sapiens şi Homo neanderthalensis, deoarece am avea capacitatea craniană ceva mai mică, deci şi un creier mai mic. Dar nimeni nu poate afirma contrariul, că, de exemplu, hidrocefalii, care au craniul foarte mare, ar fi mai deştepţi, chiar dimpotrivă. Pe de altă parte, există şi microcefali deosebit de inteligenţi, unii chiar geniali. Până la urmă se ştie că nu masa encefalului contează, ci numărul şi calitatea conexiunilor dintre neuroni – unele înnăscute, şi altele formate prin antrenament, în principal prin învăţătura, scrierea şi lectura pe suport solid (cărţi, caiete etc.).

Rudimentele inteligenţei, adică memoria, atenţia concentrată şi distributivă, anticipaţia, abstractizarea, capacitatea de calcul, folosirea unor unelte şi toate celelalte se pot observa şi la alte animale. În primul rând, la primatele antropoide (care nu mai sunt considerate strămoşii noştri, ci verii îndepărtaţi din biologia evolutivă), la alte mamifere terestre sau acvatice ori chiar la caracatiţe ș.a. Iar creierul unor insecte uimitoare prin abilităţile lor are doar câţiva neuroni, dar funcţionează eficient. 

Însă inteligenţa umană este foarte inegal distribuită, depinzând de factori filogenetici şi ontogenetici, deci de moştenirea genetică mediată de condiţiile de viaţă, de educaţie şi de mulţi alţi factori, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi. În practică, fiecare se crede „deştept”, unii chiar mai deştepţi decât ceilalţi, dar şi aprecierea anturajului poate fi foarte subiectivă. Pentru că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a definit sănătatea umană ca fiind „stare bună fizică, psihică, intelectuală şi socială”, psihologii au încercat să cuantifice nivelul individual de inteligenţă prin teste specifice.

Testul IQ

Dintre toate, cel mai cunoscut şi poate cel mai fidel pare să fie Testul IQ, care măsoară inteligenţa individuală în centile (su­timi). Este calibrat pe media speciei umane, considerată ca fiind 100%, faţă de care valorile individuale măsurate se reprezintă pe un grafic conform curbei (clopotului) Gauss, obţinută prin metadate care pot fi prelucrate statistic. Pornind de la rezultatele individuale se poate face o clasificare în funcţie de inteligenţa măsurată, cu diferite scale, trepte şi praguri valorice şi diferite denumiri în funcţie de autori (1).

Astfel, în zona superioară, subiecţii cu valori în jur de 100 de centile sunt consideraţi cu inteligenţă medie, respectiv cei cu 100-114 sunt „mediu spre inteligent”, iar cei cu 85-99 „mediu spre mai puţin inteligent”. Această grupă de inteligenţă medie reprezintă 68% din populaţia testată, deci majoritatea absolută. Cât despre abaterile în plus: de la 115 la 129 sunt „inteligenţi” (14% din populaţie), între 130 şi 144 sunt „foarte inteligenţi” (1,9%), iar peste 144 sunt cei „excepţional de inteligenţi” (0,1%). Deci, în realitate, cei foarte deştepţi sunt doar 1 la mie, iar excepţiile, cei mai extraordinar de inteligenţi dintre aceştia, depăşesc 240 de centile.

Invers, în zona inferioară, oamenii cu „inteligenţă redusă” au între 70 şi 84 de centile, reprezentând 14% din populaţia testată, cei cu „inteligenţă foarte redusă”, între 55 şi 69, sunt 1,9% din populaţie, iar cei cu „inteligenţă extrem de redusă”, sub 55 de centile, sunt 0,1%, dintre care sub 40 pot fi consideraţi proști de-a binelea. Rezultă că oamenii nu pot fi egali decât din punct de vedere juridic (aşa cum se prevede încă de la Revoluţia Franceză), iar discriminarea pozitivă trebuie aplicată doar când este cazul.

Trebuie subliniat că nu există oameni lipsiţi complet de inteligenţă, rudimentele acesteia fiind moştenite de la strămoşii din regnul ani­mal. Biologii studiază chiar şi „inteligenţa” specifică a plantelor şi a microbilor, iar filosofii vorbesc şi de „inteligenţa materiei”. Deşi există factori care pot să influenţeze performanţa testului (cunoaşterea aproximativă a limbii în care se explică testul, nivelul de şcolarizare, complianţa la testare etc.), Testul IQ rămâne valabil în toate ţările şi la toate popoarele (2). Ca urmare, rezultatele sale se pot compara statistic și între ţări, deşi au niveluri  socioeconomice şi sisteme educaţionale diferite. Rezultatele sunt centralizate şi publicate periodic pe internet (3). 

Media pe ţări

Compararea mediilor scorului IQ pe 199 de ţări şi teritorii locuite prezintă date interesante pentru analiza comparată a nivelului naţional de inteligenţă, ierarhizând distribuţia globală a abilitaţilor cognitive, uneori în contradicţie cu ce ne-am aştepta sau am crede. Ar putea fi un instrument de lucru în ţările care chiar vor să optimizeze acest parametru prin instruire, educaţie, stare de sănătate și nivel de trai.

Deşi în fiecare ţară există un număr variabil la diferite niveluri de inteligenţă, cu toate categoriile menţionate, extremele se aplatizează spre media generală a populaţiei respective, rezultând o medie naţională. Reprezentarea pe curba lui Gauss a mediilor pe ţări arată că nicio ţară nu se încadrează per ansamblu la media de „inteligent”, „foarte inteligent” sau „extrem de inteligent”, iar 85 de ţări se încadrează la valori apropiate de medie. Dintre acestea, 16 ţări au media naţională la „mediu spre inteligent” (opt fiind de „rasă galbenă”, șase cu populaţie germanică, una slavă şi una latină). Alte 69 de ţări se încadrează la „mediu spre mai puţin inteligenţi” (aici intră şi românii). Restul de 144 de ţări, deci majoritatea, sunt sub medie, respectiv 77 cu „inteligenţă redusă”, 29 „foarte redusă” şi 8 cu „inteligenţă extrem de redusă” (poate nu întâmplător acestea fiind foste mici colonii). Ca o concluzie, nicio ţară nu are populaţia inteligentă în majoritate, 85 de ţări se încadrează la „inteligenţă medie” (inclusiv România), iar 144 la „inteligenţă redusă”.

Scorul IQ, în continuă scădere 

Dacă se reprezintă grafic această situaţie, se obţine o curbă Gauss în care predomină ţările cu valori sub grupa medie, iar vârful curbei se află la inteligenţă redusă, urmat de mediu spre redus. Menţionez că pentru a evita subiectivitatea „pragurilor” de interpretare am utilizat direct valorile statistice rezultate din observarea curbei Gauss respective. Mediana generală este la 83 de centile, deci la „mai puţin inteligenţi”.

Cineva spunea, oarecum în glumă, că este constantă cantitatea de inteligenţă pe Terra, dar populaţia creşte continuu. Ei bine, psihologii ne documentează că scorul IQ este în continuă scădere. Unii savanţi încearcă să explice prin fiziologie şi genetică acest fenomen (4).

Iată deci şi o explicaţie biologică, confirmată de matematică, a faptului că fenomenul de brain drain (exodul creierelor) îmbogăţeşte ţările bogate în detrimentul celor sărace, prin libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă. În democraţie nu se poate opri sau inversa această tendinţă decât prin creşterea reală a calităţii învăţământului de toate gradele (nu numai a educaţiei) şi a nivelului de trai, începând cu salarizarea personalului care chiar munceşte. 

Trebuie remarcat că noi, românii, suntem cotaţi relativ bine, cei din Republica Moldova sunt pe locul 58 din 199 de state, cu 90 de centile, iar cei din România pe locul 76, cu 87 de centile, deci ne încadrăm la „inteligenţă medie”. Sper că ministrul Educaţiei ştie deja toate acestea şi că lucrează pentru îmbunătăţirea situaţiei, ca să ajungem măcar la nivelul fraţilor noştri de peste Prut.