Newsflash
Știri

Campanie pentru combaterea pestei porcine africane, extinsă în mai multe țări

de Florentina Ionescu - aug. 3 2021
Campanie pentru combaterea pestei porcine africane, extinsă în mai multe țări

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor își intensifică eforturile pentru a opri răspândirea pestei porcine africane în Europa, prin extinderea campaniei #StopASF în alte nouă țări.

Pesta porcină africană este un motiv de îngrijorare în mai multe țări din lume. În vara anului 2020, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a lansat în sud-estul Europei o campanie majoră care să crească gradul de conștientizare pentru această boală a porcilor.

campanie pesta porcina africana

Campania a fost desfășurată în parteneriat cu autoritățile locale din țările care se se află în categoria „regiuni în pericol de a fi infectate” – Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia și Slovenia – din cauză că acestea sunt situate în vecinătatea statelor în care evoluează pesta porcină africană, se arată într-un comunicat de presă remis redacției. 

EFSA extinde acum campania – destinată în principal fermierilor – și în Bulgaria, Republica Cehă, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Estonia, Ungaria și România.  

„În calitate de organizație științifică, lucrăm fără pauze pentru a realiza evaluări și a emite recomandări care pot ajuta țările amenințate de pesta porcină africană să își protejeze animalele și economia. Anul trecut am decis să aducem știința pe teren și să demonstrăm că EFSA se angajează să ajute fermierii și alte persoane care trăiesc cu teama acestei teribile boli. Campania a fost bine primită în prima serie de țări și, acum, mergem mai departe cu mesajul nostru de a detecta, a preveni și a raporta”, a declarat Nikolaus Kriz, șeful Unității pentru sănătatea animalelor și a plantelor din cadrul EFSA.

Campania completează eforturile continue ale Comisiei Europene și ale altor organizații internaționale care vizează eradicarea bolii în Europa. 

Grafic Informativ

Ce este pesta porcină africană?

Pesta porcină africană este o boală virală, care afectează porcii domestici și porcii mistreți. Virusul nu afectează oamenii, însă a provocat pagube economice semnificative în multe țări. Nu există vaccinuri și nici un tratament eficient, așadar un focar poate presupune necesita uciderea unui număr mare de porci crescuți în fermele din zonele afectate.

Obiective și segmente de public

Campania își propune să sensibilizeze și să ajute populația din toate cele 18 țări să înțeleagă cum apare și evoluează pesta porcină africană, adresându-se grupurilor de persoane care intră în contact cu porci domestici și porcii mistreți, în special crescătorii de porci și vânătorii.

Această campanie este implementată cu sprijinul al organizațiilor veterinare locale, al grupurilor de fermieri, al asociațiilor de vânătoare, al poliției de frontieră și al altor organisme centrale și locale.

„Detectați, preveniți, raportați”

Deoarece un focar de pestă porcină africană poate avea efecte grave, detectarea, prevenția și raportarea sunt esențiale pentru ca această boală să fie gestionată corespunzător. „Detectați, preveniți, raportați” sunt cuvintele cheie ale campaniei.

În perioada următoare, vor fi difuzate mai multe detalii despre campania #StopASF prin intermediul unpr fișe de informare, grafice informative, postări pe rețelele de socializare.

Găsiți mai multe informații pe site-ul campaniei, disponibile inclusiv în limba română: https://efsa.gitlab.io/multimedia/asf/index.html#/ro/.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe