Autorii
volumului Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?, Adrian
Majuru, Octavian Buda și Elena Olariu, îmbogățesc conținutul
anecdotic al confruntării duelistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea
dintre Nicolae Filipescu, deputat conservator, ministru și primar al Capitalei,
și George E. Lahovary, de asemenea, politician conservator – ambii ziariști –,
transformând cartea într-o interesantă și valoroasă lucrare de istorie,
iatroistorie, drept penal, medicină legală și antropologie criminală.
În
ultima vreme, confruntarea pentru așa-zisa spălare a onoarei din noiembrie 1897
a fost abordată de gazetari, în articole mai mult sau mai puțin plombate cu
trimiteri istorice, subiect în realitate redescoperit și „actualizat” pentru
ceea ce a devenit o îngrijorare obsesivă a presei: sporirea ratingul
publicistic. Lahovary publică în ziarul L’indépendance Roumaine o suită
de articole în care atacă politica lui Filipescu (exprimată în Epoca),
cel mai vitriolant dintre acestea fiind intitulatul Deux politiques, acuzându-l
de duplicitate și apropiere față de liberali, în condițiile în care ambii erau
conservatori. Filipescu se simte ofensat și trimite doi martori care să-i ceară
„satisfacție”. Lahovary n-are încotro și răspunde provocării, trimițându-și și
el martorii pentru detaliile privind lupta. La câteva minute după începerea
duelului, Lahovary este rănit mortal. Va urma un proces. O condamnare
cvasiformală (1 an) și grațierea acordată după vreo șase luni de Regele Carol
I.
În
amănunt, în cartea celor trei autori, descoperim, mai întâi: prezentarea
combatanților – niciunul lipsit de merite în plan personal și social;
descrierea desfășurării evenimentelor; interogatoriul lui Filipescu;
depozițiile martorilor (între care cele ale doctorilor Thoma Ionescu și Minovici,
comisarului de poliție Brăiloiu, valetului lui Lahovary, Paul Rudet); extrase din ședințele succesive ale
procesului (foarte interesanta pledoarie a lui Danielopol (cu mare
probabilitate, tatăl savantului Daniel Danielopolu), a avocaților N. Fleva, el
însuși rămas în istorie pentru un duel, B. Delavrancea, prim-redactor ș.a.);
rechizitoriul și reflectarea accidentului mortal în presă – toate informațiile
provenind din surse autentice.
Aflăm,
apoi, despre condițiile improprii în care s-a desfășurat confruntul (oră,
spațiu, sală), „Duelul în fața legii” – normativ care interzicea și pedepsea
această luptă de sorginte medievală, iar la noi, fără tradiție, de import pe
filieră îndeosebi franceză. Un capitol aparținând Elenei Olariu este intitulat
„Identitatea masculină (despre atributul războinic și codul onoarei)”,
preocuparea definitorie încă din timpuri ancestrale fiind vânătoarea, partidele
de ucidere a animalelor sălbatice. Ulterior, s-a adăugat colecționarea armelor
de foc – plăceri ale elitelor sociale, cutume păstrate până la jumătatea
secolului trecut. Apoi, exercițiile de „dare la semn” și lecțiile de scrimă pe
care le urmau reprezentanții claselor înstărite, dar și mulți intelectuali.
Mai
departe, o nouă rezumare a duelului de la 1897 – menționându-se izvorul: Rechizitoriul
procurorului general Ștefan Stănescu asupra duelului Filipescu – Lahovary
înaintea curței de Apel din Bucuresci. Tipografia L’indépendance Roumaine,
Bucuresci, 1898 (Arhiva INML „Dr. Mina Minovici”). Sinteza este urmată de relatarea
funeraliilor (slujba religioasă, parcursul cortegiului funerar,
personalitățile prezente, reacția emoțională a publicului, înhumarea),
reproducerea – într-un capitol distinct – a Codului onoarei (definirea ofensei,
despre felul armelor, protocolul chemării la duel, martori și duelul cu spada
ori pistolul/revolverul (preluare din
Nedelescu I. Ion, Codul onoarei și regulile duelului cu o prefață de Gh.
Cantacuzino, 1926).
De
interes pentru medic sunt capitolele rezumative cu privire la istoricul medicinii
legale în general și a primelor elemente ale acestei discipline la noi, în
particular, datând de pe vremea domnitorilor Matei Basarab și Vasile Lupu.
Medicina legală devine însă specialitate universitară odată cu marele Carol
Davila și înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie. Primul profesor
de medicină legală va fi numit în 1861: Gh. Athanasovici. În 1899, va fi
confirmat profesor Mina Minovici, care va înființa Morga Bucureștiului (1892) –
devenită ulterior Institut de Medicină Legală –, se va specializa la Paris (sub
conducerea celebrului Paul Brouardel) și va reforma și moderniza disciplina în
România. Între 1928 și 1930, M. Minovici va publica tratatul său de medicină
legală în două volume, operă care se consultă cu folos și astăzi, prin bogăția,
raționamentele, trimiterile la jurisprudență și rigoarea informațiilor. Se
menționează contribuția fratelui lui Mina, Nicolae Minovici, atât în
continuarea dezvoltării institutului, efectuarea originalului „Studiu asupra
spânzurării”, dar mai ales la înființarea Societății de Salvare și a primului
spital cu serviciu permanent de urgență din țara noastră.
Sunt
analizate critic opiniile lui Cesare Lombroso cu privire la stigmatele
criminalilor și a individului „născut criminal”, pe baza unei anumite zestre
genetice, a corelației false între rasă și criminalitate (Lombroso, un
precursor al biotipologiei). Se propune o sistematizare a teoriilor asupra
comportamentului infracțional (teorii biologice, psihosociale,
psihologic-axiologice), analizându-se în detaliu unele dintre acestea (ex.
teoria lui Olof Wilhelm Kinberg a inadaptării biopsihice: „Există două
elemente, spune Kinberg, ce trebuie avute în vedere în analiza structurii
biopsihice: nucleul constituțional și funcția morală. (...) Din combinația ce
rezultă între un anumit tip de nucleu constituțional și o anumită configurație
a funcției morale, rezultă structurări de personalitate inadaptate care, la
anumiți stimuli, vor reacționa în contradicție cu legea penală și normele,
scrise sau nescrise, de conviețuire socială”. Sunt citați românii: Panait Zosin
(Substratul patologic al pesimismului contemporan – „Devianța și
criminalitatea nu sunt numai consecința unor trăsături psihologice proprii
individuale, ci și a unor importante cauze de mediu social”); C. I. Parhon (Raportul
dintre psihiatrie, știința dreptului și criminologie – autorul optează
pentru determinismul social al crimei); Mihail Kernbach („Fiecare om poartă de
la naștere germenul crimei în el”, accentuând însă asupra rolului determinant
totuși a laturii morale a individului), personalități care prin contribuția lor
ilustrează demersul biomedical în explicarea antisocialității.
Prin
folosirea surselor juridice și medico-legale originale cu privire la duelul
Filipescu – Lahovary, luptă terminată în mod tragic (interpretată de unii ca un
veritabil asasinat), și asocierea, doar aparent fără legătură, a unui capitol
consacrat devianței și contribuției medico-legale românești la criminologie,
cartea autorilor A. Majuru, O. Buda și Elena Olariu constituie un succes pe care „Viața medicală” are
îndreptățirea și bucuria să-l consemneze.
.jpg)
