Newsflash

Prof. dr. Gabriel M. GURMAN


Stetoscopul

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - mar. 21, 2014

Un instrument clasic, dar nicidecum arhaic sau desuet, stetoscopul constituie pentru prof. dr. Gabriel M. Gurman un prilej de a-l evoca, la rubrica Esenţe tari, pe Dickinson W. Richards – premiant Nobel pentru Medicină în 1956.

Cât de mult ne este permis să ştim după decesul pacientului?

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - aug. 27, 2013

Scăderea numărului de necropsii – proceduri esenţiale pentru elucidarea cauzelor morţii, dar şi pentru învăţământul medical – este o realitate în mai toată lumea civilizată. Despre substratul acestei situaţii în Israel şi măsurile care pot fi luate pentru îmbunătăţirea ei, aflăm din recenzia presei de specialitate, realizată de prof. dr. Gabriel Gurman.

Precepte greu de apărat

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - feb. 14, 2012

Un articol recent apărut în revista Harefuah îi prilejuieşte dlui prof. dr. Gabriel Gurman, corespondentul săptămânalului „Viaţa medicală“ în Israel, un amplu şi avizat comentariu pe marginea unui subiect controversat: dreptul medicului la grevă.

 

ASPECTE ETICE ALE ACTIVITĂŢII MEDICULUI MILITAR

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - iul. 29, 2011

   Pentru cei care urmăresc recenziile din presa medicală israeliană publicate periodic în „Viaţa medicală“, discutarea unui articol (şi a unui editorial) publicat în urmă cu un an în IMAJ (Israel Medical Association Journal nr. 12/2010) poate veni ca o surpriză. Una din îndatoririle recenzorului e să-şi documenteze cititorul cu cele mai noi date ştiinţifice şi în felul acesta să-i faciliteze accesul la informaţii. (...)

LA ÎNCRUCIŞARE DE DRUMURI

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - feb. 11, 2011

   Rutina profesională ne împiedică deseori să gândim şi să emanăm precepte filozofice legate de practica medicală pe care am învăţat-o şi o aplicăm fiecărui pacient. Doar o minoritate, formată mai ales din cercetători dedicaţi ştiinţelor de bază, alocă timpul şi energia necesare pentru a pune întrebări fundamentale – şi uneori chiar găseşte răspunsuri, iniţial teoretice, dar care pe parcurs capătă aplicaţii extrem de importante în activitatea cotidiană. (...)
 
 

DESPRE ŢINUTA VESTIMENTARĂ A MEDICULUI MODERN

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - oct. 15, 2010

   Mărturisesc că nu m-am putut împotrivi imboldului de a începe această recenzie fără o notă sau două legate de subiect şi provenite din trecutul meu de student şi medic în România şi apoi în Israel. Aveam aproape 18 ani când începusem să cochetez cu ideea achiziţionării unei motociclete, după moda timpului. Meditasem doi elevi pentru bacalaureat şi pusesem ceva bani deoparte. Dar răposatul meu părinte, de profesie medic, se opuse cu desăvârşire planului meu, iar eu bănuiam că la mijloc era doar temerea sa de un accident serios pe şoselele înguste de atunci. (...)

COSTUL ŞI IMPLICAŢIILE INUTILITĂŢII

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - oct. 1, 2010

   In mod normal, inutilitatea nu costă. In cel mai rău caz, un gest sau o hotărâre inutilă enervează sau se reflectă in mod negativ asupra celui care a luat decizia. Insă, in medicină, lucrurile par a fi complet diferite. O decizie inutilă nu numai că afectează de cele mai multe ori capacitatea financiară a respectivei instituţii, dar, uneori, chiar poate dăuna pacientului. O intervenţie chirurgicală inutilă se poate acompania de complicaţii, iar un tratament antibiotic inutil poate avea efecte secundare foarte grave. Aceste afirmaţii par a fi clare şi de necontestat, dar cum stăm cu noianul de probe de laborator efectuate in mod inutil, ca o rutină, la fiecare internare a pacientului sau inaintea oricărei intervenţii chirurgicale? (...)

UN CAZ SPECIAL DE DEPENDENŢĂ ALIMENTARĂ

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - iun. 25, 2010

   (...) Rodriguez şi colab. (Biol Psychol 2005; 70:9) au numit fenomenul ciocolatoolism (care sună cam la fel cu alcoolism!), dar această expresie încă nu explică de ce efectul de dependenţă e mai evident la sexul feminin. Iată explicaţia pe care o dau autorii articolului din HAREFUAH (2009;148: 539).
   Prezenţa substanţelor chimice antidepresive în boabele de cacao e un fapt bine stabilit şi descris pe scurt în rândurile de mai sus. Şi cum sindromul depresiv este, din punct de vedere statistic, în mod semnificativ mai prezent la persoane de sex feminin, legătura pare clară. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe