Forumul Internaţional de Neuroştiinţe cu baza în Canada (Montréal) şi-a organizat congresul anul acesta în China, la Nanjing – capitală academică. Forumul a adunat specialişti din toate domeniile medicale, preclinice şi clinice, ale căror cercetări au tangenţă cu neuroştiinţele. Au participat 109 specialişti din 40 de ţări. Am avut onoarea de a fi invitat ca speaker guest, în dimineaţa primei zile a congresului şi mi-au fost oferite, pentru expunere, cinci minute în plus faţă de ceilalţi participanţi. (...)

    Constatăm că, pe măsură ce dispar profesioniştii, iar locul lor este luat de meseriaşi în practicarea medicinii, este necesar, tot mai des, să apelăm la alfabetul metodei în gândire, aşa cum ne învaţă filosofia, ştiinţa gândirii. Vechii greci au pus temeliile culturii şi ştiinţei pentru că au descoperit metoda gândirii sistematice şi sistemice. Alexandru cel Mare a învins cu cei 30.000 de macedonieni armata de 600.000 a perşilor pentru că Aristotel îi predase metoda, pentru că, datorită acesteia, falangele macedonene funcţionau matematic, ca nişte aparate ultraprecise, iar perşii erau doar o imensă hoardă. (...)

    Raţiunea de a fi a unui lucru este esenţa normalităţii lui. Raţiunea de a fi a oricărui act şi a oricărei instituţii medicale o constituie salvarea vieţii, însănătoşirea oamenilor bolnavi şi păstrarea sănătăţii, sau profilaxia primară. Nu există conţinut economic intrinsec în raţiunea de a fi (în sens aristotelic) a sistemului sanitar şi a actului medical. Desigur însă, ele presupun bani. Dar, procurarea acestor bani, susţinerea financiară a actului medical este parte din raţiunea de a fi a organismelor sociale, a statului. Atunci când un bolnav, pentru a i se salva viaţa, necesită sume mari de bani, iar tu, instituţie medicală, îl abandonezi pentru că nu ai bani, abandonarea lui nu este o culpă a actului medical, nu derivă din raţiunea lui de a fi, ci intră în culpa statului şi a decidenţilor sociali, care nu sunt în stare să susţină financiar actul medical necesar, conform raţiunii lor de a fi. (...)

   Cancer (din lat. cancer) = Tumoră determinată de proliferarea anarhică şi nedefinită a unui clon celular denumit canceros, care conduce la distrugerea ţesutului original, la extensia regională şi generală a tumorii şi la moartea subiectului afectat, în absenţa tratamentului… (Valeriu Rusu, Dicţionar Medical). (...)

   Orice gândire are cadre paradigmatice care o încorsetează logic, dar, în acelaşi timp o contextualizează într-un univers relaţional semantic specific. Astfel, între un ateu şi un credincios practicant, deosebirile dintre cadrele gândirii lor şi dintre sistemele ierarhizate de valori sunt eclatante pentru oricine. Cadrul şi modul de a gândi al unui matematician este suficient de deosebit de modul de a gândi al unui jurist, pentru a fi acceptată deosebirea de către oricine. Modul de a gândi şi cadrul ideatic (paradigma) ale unui biolog este la distanţă de paradigma unui inginer. Dar chiar în cadrul aceleiaşi specialităţi pot exista subdiviziuni paradigmatice, ori chiar paradigme de sine stătătoare. (...)

    Folosesc noţiunea de şcoală în sensul de mişcare ştiinţifică, artistică, literară etc., adică de cadru organizatoric şi ideatic care asigură predarea în generaţie a unei activităţi creative într-un domeniu dat, permiţând perfecţionarea din generaţie în generaţie a domeniului până când acesta se poate exprima prin exponenţi de excepţie. De exemplu, perfecţionarea falangelor macedoniene a atins culmea în timpul lui Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare, ceea ce i-a permis acestuia să cucerească lumea. Alt exemplu de şcoală, în sensul mai larg, de mişcare, este cea renascentistă florentină, care, pornind de la Cimabue, Giotto, Masaccio, Uccello, Donatello şi Brunelleschi, preluând din generaţie în generaţie, a permis ca într-o sută de ani Florenţa să dea lumii pe giganţii Da Vinci, Michelangelo şi Rafael. Exemple la fel de concludente pot fi luate din orice domeniu. (...)

    Noţiunea de entropie, dincolo de înţelesul său termodinamic şi inormaţional, are, prin extensie, şi un sens sintetic structural-funcţional. Adică, doar materia cu o minimă organizare (în sens sistemic), aflată în tensiune, poate deveni funcţională. Altfel, nu poate exista viaţă. Orice medic poate raporta materia plăcilor amiloidice la o structurare lipoproteică viabilă funcţional. Practic, organizarea permite viaţa, iar dezorganizarea o desfiinţează. Structura permite funcţia, spun anatomiştii. Dar funcţia, la rândul ei, trebuie să se structureze, altfel, dezarticulată, se exercită în gol, fără să poată forma un sistem de rang superior. (...)

   Acest concept se referă la abordarea subiectului bolnav nu în mod izolat, ca individ bolnav, aşa cum ne-a învăţat medicina clasică, ci ca făcând parte dintr-o reţea complexă: familie, grupuri sociale, micromediile sale, cultura cu obiceiurile şi valorile sale. Cu alte cuvinte, subiectul este abordat în întregimea şi complexitatea reţelei de suport a intereselor sale, a speranţelor sale etc. (...)