Newsflash
Știri

Au început lucrările de extindere a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara

de Dorina Novac - dec. 10 2020
Au început lucrările de extindere a Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara

Au început lucrările pentru extinderea Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Acesta va avea două noi corpuri de clădire ce vor fi ridicate în curtea unității medicale.

Potrivit unui comunicat al unității medicale, la parter va exista o sală de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament.

2 corpuri spital timisoara
Sursă imagine: Spitalul Victor Babes Timisoara/Facebook

„Aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup sanitar propriu, dar și câteva spații medicale”, transmit reprezentanții spitalului.

Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.

„Această clădire, Corpul A, ce se ridică în curtea unității sanitare, va fi amenajată la cele mai înalte standarde. Practic, vorbim de o relocare a ambulatoriilor de specialitate din secția de pnenumologie, dar și amenajarea a 13 saloane cu câte două paturi pentru pacienții incluși în programul de recuperare respiratorie. Cu ocazia asta, reducem și numărul de paturi din saloanele din clădirea veche a spitalului, unde, după cum se știe, există încăperi cu 8-10 paturi”, a anunțat  prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

Sursa citată precizează că tot în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.

„A fost turnată o parte din fundație (...) timpul este destul de scurt. Potrivit contractului, cele două clădiri, corpurile A și B, trebuie predate în 24 de luni”, a adăugat prof. univ. dr. Cristian Oancea.

Corpul B, care este o construcție ce are ca regim de înălțime doar parter, este legat de corpul A și va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.

„Vrem să amenajăm o bază de tratament dedicată recuperării pacienților cu afecțiuni respiratorii, dar vom avea și o sală de kinetoterapie, una de hidroterapie, o saună și o încăpere cu aerosoli”, a subliniat managerul spitalului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe