Terapia cu oxigen este utilizată pentru a trata hipoxia. Concentrația de oxigen necesară depinde de patologia bolnavului. Concentrațiile inadecvate de oxigen pot provoca probleme foarte grave pentru pacient, ducând chiar la decesul acestuia. În ceea ce privește prescripția de oxigenoterapie, toți pacienții trebuie să fie evaluați de o echipă de specialiști, care completează și eliberează un formular de necesitate în acest sens. Furnizarea de oxigen la domiciliu intră în responsabilitatea companiilor de profil în ceea ce privește livrarea cilindrilor, concentratoarelor, accesoriilor și a oxigenului lichid, ca parte a unui serviciu integrat.  

Monitorizarea pacienților  

Doar măsurarea SaO2 prin pulsoximetrie nu este suficientă, fiind necesară reevaluarea printr-un test, pentru a determina concentrația gazelor sangvine arteriale. Ideal ar fi ca în termen de patru săptămâni de la prescrierea de oxigenoterapie la domiciliu toți pacienții să fie vizitați acasă de un tehnician cu experiență în furnizarea acestor terapii. Scopul este de a oferi educație și sprijin pacientului.

În general și dincolo de acest aspect, educația pacienților care necesită oxigenoterapie trebuie să cuprindă: diagnosticarea, înțelegerea principiilor de tratament, instructajul privind utilizarea terapiei cu oxigen în ambulatoriu, utilizarea canulelor nazale sau a măștilor, necesitatea și modalitatea de folosire a unui umidificator, modul de întreținere a echipamentului portabil, furnizarea unui număr de telefon de contact, precum și a unor sfaturi de călătorie. Un membru al familiei sau un îngrijitor trebuie să participe la respectivele sesiuni de educație.

Nu trebuie omis faptul că există câteva efecte secundare ale terapiei cu oxigen: nasul uscat, iritarea pielii de la masca facială, oboseala și durerile de cap matinale. În astfel de cazuri, pacienții trebuie încurajați să contacteze medicul lor curant
pentru a-i comunica problema nou apărută, deoarece doar acesta poate modifica prescripția, pentru a menține și a crește calitatea vieții.  

La domiciliu  

De asemenea, pacientul trebuie să știe că este posibil ca oxigenoterapia la domiciliu să fie necesară pe toată durata vieții. Frecvent, oxigenoterapia se administrează pe o perioadă de cel puțin 15 ore pe zi, inclusiv pe durata nopții, când hipoxemia arterială se agravează în timpul somnului. Indicații de oxigenoterapie de lungă durată la domiciliu: FEV1 < 30% prezis, cianoză, edeme periferice, turgescența jugularelor, SaO2 < 92%, policitemie (hematocrit ≥ 55%), PaO2 < 7,3 kPa, hipertensiune pulmonară. Toți acești pacienți trebuie monitorizați regulat prin pulsoximetrie.

Atenție: dacă printre pacienți există și fumători, este obligatoriu să îi avertizăm despre riscul de incendiu și explozie, ca urmare a utilizării concentratoarelor de oxigen. În cazul pacienților care sunt acidotici sau hipercapnici, aceștia trebuie testați polisomnografic, pentru a putea lua sau nu în considerare ventilația neinvazivă pe termen lung. Această opțiune trebuie utilizată ca tratament de elecție pentru insuficiența ventilatorie hipercapnică persistentă, în timpul exacerbărilor care nu răspund la terapia medicamentoasă.

Oxigenoterapia de lungă durată la domiciliu este indicată în următoarele patologii: hipoxemie cronică, bronhopneumopatie obstructivă cronică, boală pulmonară interstițială, boală arterială pulmonară, insuficiență cardiacă severă, hipertensiune pulmonară, bronșiectazii, fibroză chistică.

Oxigenoterapia de scurtă durată este în mod obișnuit administrată pacienților pentru ameliorarea respirației, în cazurile în care acest lucru nu se obține cu alte tratamente medicamentoase. Este recomandată a fi folosită intermitent la domiciliu și pentru perioade scurte. În mod tradițional, această opțiune terapeutică a fost necesară pentru pacienții nonhipoxemici și pentru ameliorarea subiectivă a dispneei.  

În spital  

Pentru majoritatea pacienților cu bronhopneumopatie obstructivă cronică trebuie să urmărim menținerea SaO2 la valori de 88–92%, în comparație cu o SaO2 de 94–98% vizată pentru pacienții cu afecțiuni acute, aceștia din urmă nefiind expuși riscului de insuficiență respiratorie. Scopul acestei terapii controlate este de a crește PaO2 fără a agrava acidoza. Prin urmare, administrăm oxigen prin mască Venturi, la un debit maxim de 4 litri per minut, și urmărim obligatoriu prin pulsoximetrie menținerea saturației oxigenului la 88–92% pentru pacienții cu antecedente patologice pulmonare. În cazul pacienților cu vârstă de peste 50 de ani, care au asociată bronhopneumopatie obstructivă cronică, este necesară efectuarea unui test pentru a determina concentrația gazelor sangvine arteriale.

Oxigenoterapia trebuie asociată cu un tratament medicamentos corespunzător în cazul unei exacerbări acute a bronhopneumopatiei obstructive cronice. Dacă apare scăderea pH-ului asociată cu o creștere a PaCO2 (acidoză), poate fi necesar transferul pacientului într-o secție de terapie intensivă. Opțiunile terapeutice sunt, în aceste cazuri, ventilația noninvazivă cu presiune pozitivă și ventilația cu presiune intermitentă pozitivă. Toți pacienții necesită urmărirea îndeaproape, pe o perioadă cuprinsă între o lună și două luni, pentru a evalua necesitatea demarării oxigenoterapiei de lungă durată la domiciliu.  

În ambulatoriu  

Oxigenoterapia în ambulatoriu este destinată persoanelor care sunt deja pe oxigenoterapie de lungă durată la domiciliu și care necesită o reevaluare de specialitate. Putem lua în considerare această opțiune terapeutică în cazul persoanelor cu un PaO2 ≤ 7,3 kPa și a căror dispnee se îmbunătățește ca urmare a administrării de oxigen. Ca principii de urmat, oxigenoterapia în ambulatoriu nu trebuie oferită în mod obișnuit pacienților care nu sunt eligibili pentru oxigenoterapie de lungă durată la domiciliu, nici celor aflați deja pe oxigenoterapie de lungă durată la domiciliu. Evaluarea oxigenoterapiei în ambulatoriu ar trebui oferită numai pacienților aflați deja pe oxigenoterapie de lungă durată la domiciliu și doar dacă aceștia sunt mobilizabili. Oxigeno­terapia în ambulatoriu ar trebui să fie administrată pacienților aflați într-un program de reabilitare pulmonară.