Echipa multidisciplinară este esenţială în
îngrijiri paliative, aşa cum o arată toate publicaţiile de specialitate, precum
şi experienţa în domeniu. Echipa este definită ca un grup ai cărui membri se
influenţează între ei pentru îndeplinirea unui obiectiv al unei organizaţii.
Încă din 1965, Bruce W. Tuckman a emis
ipoteza că grupurile trec prin mai multe etape de dezvoltare: formarea (forming), furtuna (storming), normarea (norming),eficientizarea (performing). Revizuind
studiile asupra ipotezei sale în 1977, Tuckman s-a hotărât să adauge o a cincea
etapă în dezvoltarea grupului, încheierea.
Formarea (echipa imatură)
În etapa formării, relaţiile personale sunt
caracterizate prin dependenţă. Membrii se bazează pe siguranţă, comportamente
cunoscute şi caută îndrumarea liderului. Membrii doresc să fie acceptaţi de
grup şi au nevoie de certitudinea că grupul este sigur. Strâng impresii şi date
despre asemănările şi deosebirile dintre ei şi formarea preferinţelor pentru
viitoarele subgrupe. Regulile legate de comportament par a fi menţinerea
lucrurilor simple şi evitarea controverselor. Se evită subiectele şi
sentimentele serioase.
Majoritatea funcţiilor legate de sarcini se
ocupă de orientare. Membrii încearcă să se orienteze asupra sarcinii şi în funcţie
de ceilalţi membri. Discuţiile planează în jurul definirii domeniului sarcinii,
a modului de abordare şi a altor probleme similare.
Educaţie şi
dezvoltare
Cursurile
online de îngrijiri paliative sunt recomandate medicilor care doresc să
aprofundeze subiecte ca managementul durerii, comunicarea unui diagnostic de
boală gravă, starea terminală în îngrijiri paliative. În prezent sunt
disponibile zece cursuri, din care patru creditate EMC de Colegiul Medicilor
din România. Absolvenţii primesc diplome eliberate de Hospice „Casa Speranţei“.
Înscrierile se fac online: www.studiipaliative.ro
Protocoale clinice pentru îngrijiri
paliative (o nouă ediţie) este disponibilă în format tipărit, contra
unei donaţii de 40 de lei, la sediul Centrului de studii pentru medicină
paliativă (Braşov, str. Piatra Mare nr. 101); mai multe informaţii la tel.:
0268.513.598.
Conferinţa
naţională de îngrijiri paliative (ediţia a 16-a) se va desfăşura în
perioada 8–10 octombrie 2015 la Târgu Mureş. Detalii pe www.anip.ro
Pentru a trece la etapa următoare, fiecare
membru trebuie să renunţe la confortul subiectelor nepericuloase şi să rişte
posibilitatea unui conflict. Membrii unei echipe aflate în această etapă aşteaptă
de la lider instrucţiuni, sprijin şi o definire a sarcinilor. Fiecare individ
caută să afle ceea ce se aşteaptă de la el, care sunt sarcinile sale, cum să le
îndeplinească. Într-o asemenea echipă, nivelul de productivitate este scăzut şi
se aşteaptă de la lider o implicare intensă. Membrii unei astfel de echipe sunt
entuziaşti şi optimişti dar manifestă teama faţă de sarcini şi în relaţiile cu
ceilalţi membri.
Furtuna (echipa fracţionată)
Următoarea etapă, pe care Tuckman o numeşte furtună, este caracterizată de competiţie
şi conflict în cadrul relaţiilor personale şi de organizare la nivelul funcţiilor
legate de sarcini. Pe măsură ce membrii grupului încearcă să se organizeze în
vederea îndeplinirii sarcinilor, conflictul la nivelul relaţiilor personale
este inevitabil. Indivizii trebuie să cedeze mai mult şi să îşi modeleze
sentimentele, ideile, atitudinile şi credinţele pentru a se potrivi organizării
grupului. Din cauza fricii de a se expune sau a fricii de slăbiciune, creşte
dorinţa de a se implica în structură. Deşi conflictele pot să nu apară la
suprafaţă ca probleme, aceasta nu înseamnă că ele nu există. Vor apărea întrebări
legate de cine va fi responsabil şi pentru ce, care sunt regulile, care este
sistemul de recompensare, care sunt criteriile de evaluare. Aceasta reflectă
conflictele legate de conducere, structură, putere şi autoritate. Pot exista
fluctuaţii mari între comportamentele membrilor, cauzate de problemele care
apar legate de competiţie şi ostilitate.
Din cauza disconfortului apărut în această
etapă, unii membri pot păstra tăcerea, în timp ce alţii vor încerca să domine.
Această etapă se caracterizează prin dificultăţi de comunicare şi prin dispute
în ceea ce priveşte conducerea şi influenţa în cadrul echipei. Adesea,
rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor stârnesc dispute. Indivizii se pot
simţi nesiguri în rolul lor, de raporturile dintre membri şi de sarcinile fiecăruia.
Deseori, moralul grupului scade pe măsură ce indivizii resimt un gol între ceea
ce aşteptau la început şi situaţia reală.
Pentru a putea trece la etapa următoare,
membrii grupului trebuie să treacă de la mentalitatea de a cere „teste şi
dovezi“ la mentalitatea de a rezolva problema. Cel mai important lucru în a
ajuta grupul să treacă la etapa următoare poate fi capacitatea de a asculta.
Normarea (echipa unită)
În etapa normării a lui Tuckman, relaţiile
interpersonale sunt caracterizate de coeziune. Membrii grupului sunt implicaţi
în recunoaşterea activă a contribuţiilor tuturor, construirea şi întreţinerea
comunităţii şi rezolvarea problemelor de grup. Membrii doresc să îşi schimbe
ideile preconcepute, bazându-se pe aspectele prezentate de ceilalţi şi îşi pun
întrebări unii altora în mod activ.
Conducerea grupului este împărţită şi dispar
grupuleţele. Când membrii încep să se cunoască şi să se identifice cu ceilalţi,
nivelul încrederii în cadrul relaţiilor interpersonale contribuie la
dezvoltarea coeziunii grupului. În această etapă, oamenii încep să simtă că fac
parte dintr-un grup. Cea mai importantă funcţie la nivelul sarcinii este fluxul
informaţional între membrii grupului; aceştia împărtăşesc sentimente şi idei,
solicită şi dau feedback şi cercetează acţiuni legate de sarcina trasată.
Creativitatea atinge cote înalte. Dacă este atins acest stadiu de flux informaţional
şi coeziune, interacţiunile dintre membrii grupului sunt caracterizate de
sinceritate şi de circulaţia informaţiilor, atât la nivel personal, cât şi la
nivelul sarcinilor.
Membrii sunt mulţumiţi că fac parte dintr-un
grup eficient. Pericolul cel mai mare în această etapă este că membrii pot
începe să se teamă de destrămarea inevitabilă a grupului în viitor, atunci se
pot opune schimbării de orice fel. Dacă echipa trece cu bine prin problemele şi
conflictele etapei a doua, va promova în a treia etapă, unde există un schimb
liber de sentimente, date, idei şi valori. Membrii echipei încep să-şi asume o
identitate comună lucrând pentru atingerea aceloraşi obiective şi astfel,
competenţa lor şi imaginea de sine se îmbunătăţesc.
Pentru echipele care îşi evaluează
activitatea în funcţie de îndeplinirea sarcinilor, această etapă prezintă
pericole potenţiale. Etapa este resimţită ca fiind confortabilă şi pot apărea
norme care să descurajeze individul să „clatine barca“.
Având încă vie amintirea conflictelor din
etapa a doua, indivizii pot simţi reţineri în a pune întrebări critice legate
de aspecte ale activităţii echipei, obiectivele acesteia, organizarea, metodele
de a-şi întări relaţiile externe.
Eficientizarea
(etapa funcţională)
Nu toate grupurile ajung în această etapă.
Dacă membrii grupului pot trece cu succes în etapa a patra, calitatea,
cuprinderea şi profunzimea relaţiilor personale produc o interdependenţă adevărată.
În această etapă se poate lucra uşor individual, în subgrupe sau cu întreg
grupul. Rolurile şi autoritatea se ajustează în mod dinamic potrivit nevoilor
în schimbare ale grupului şi ale indivizilor. Etapa a patra este marcată de
interdependenţă la nivelul relaţiilor personale şi rezolvarea problemelor la
nivelul sarcinilor. De acum, grupul ar trebui să fie foarte productiv. Membrii
au devenit siguri de sine şi grupul nu mai are nevoie de aprobare. Membrii se
concentrează asupra sarcinilor şi relaţiilor personale. Grupul este unit,
identitatea sa completă, moralul ridicat, la fel şi nivelul loialităţii. Funcţiile
legate de sarcină devin rezolvarea problemelor, găsirea soluţiilor optime şi
dezvoltarea optimă a grupului. Există sprijinul necesar rezolvării problemelor şi
se pune accentul pe realizări. Scopul global este productivitatea prin
rezolvarea problemelor şi prin muncă. Dacă echipa urmează să devină eficientă,
trebuie să treacă dincolo de starea de confort la această etapă, în care
membrii se bucură că fac parte dintr-o echipă câştigătoare, se bucură de
încredere în capacitatea lor de a atinge obiective, îşi sprijină reciproc
eforturile şi ajung să recunoască faptul că această interdependenţă este esenţială.
În această etapă, echipa petrece mult timp
pentru a-şi evalua sistematic obiectivele, organizarea, metodele şi relaţiile
externe. Indivizii îşi oferă reciproc feedbackuri constructive şi echipa caută
să primească feedback de la alte echipe. În comparaţie cu etapa a doua, această
etapă este plină de resurse, energia echipei este orientată spre realizarea
obiectivelor şi nu este irosită pe opunerea de rezistenţă şi insatisfacţie.
Încheierea
Etapa finală descrisă de Tuckman implică
încetarea comportamentelor legate de sarcini şi renunţarea la implicarea în
relaţii. O închidere planificată cuprinde de obicei recunoaşterea participării şi
a realizării şi ocazia ca membrii să îşi ia la revedere personal. Încheierea
unui grup poate avea ca efect o criză minoră. Această acţiune este o mişcare
regresivă de a renunţa la control şi la a face parte din grup.
Cele mai eficiente intervenţii în această
etapă sunt cele care facilitează terminarea sarcinii şi procesul de renunţare
la implicare.
| Rubrică realizată de Hospice „Casa Speranţei“ (www.hospice.ro), promotor al îngrijirii paliative în România
din 1992, centru de excelenţă în Europa de Est şi unul dintre modelele
recunoscute la nivel global de servicii şi educaţie în paliaţie. Coordonator: conf. dr. Daniela Moşoiu (Universitatea
„Transilvania“ din Braşov, director educaţie şi dezvoltare Hospice „Casa Speranţei“). |
